A venit şi a trecut Duminica Floriilor, preludiu la Săptămâna Mare şi la Sărbătoarea Pascală. În ziua de Florii, vezi pe străzi oameni ieşind de la biserică, purtând în mâini ramuri şi coroniţe de salcie. Nu puţini sunt cei ce duc buchete de flori ori o cutie cu un tort. Este vremea bucuriei, dar şi a milosteniei. De aceea, în câte o piaţetă sau la un colţ de stradă, un cerşetor întinde mâna după câţiva bănuţi. În această perioadă, galantarele magazinelor alimentare sunt mai mult ca oricând, încărcate cu marfă: ouă vopsite, de găină şi de prepeliţă, drob de miel, specialităţi de carne şi de brânză autohtone sau venite de peste mări şi ţări, pască, prăjituri, cozonaci, vinuri şi băuturi fine. În pieţe, tronează fructe şi legume, flori şi decoraţiuni pentru Florii ori pentru masa de Paşte. Liliacul, garoafele şi mărgăritarul au acum cel mai mare succes la public. Un corn al abundenţei revărsat cu ocazia acestei sărbători!
De Paşte la sfârşitul anilor 80
Vorbind deschis, ce mare diferenţă este între prăznuirea aceasta a Paştelui şi cea din vremurile mai puţin favorabile, de la sfârşitul anilor 80! Zile libere nu erau cu această ocazie, iar de multe ori, în duminica de Paşte, angajaţii erau chemaţi la serviciu, iar elevii şi studenţii la şcoală, pentru muncă voluntară. În caz că aveai maşină şi varianta cu voluntariatul nu se întâmpla, îţi făceai din timp socoteala dacă de Paşte este duminica în care circulă cei care au număr de înmatriculare cu soţ sau fără soţ. Norocoşii ce aveau liber pe şosea şi benzină în rezervor, dată pe raţie, puteau ieşi de Paşte la iarbă verde ori pe la rudele aflate la ţară.
În oraş sau la ţară, oamenii întâmpinau Paştele după ce mai întâi făcuseră curăţenia de primăvară. Nici pentru aceasta nu ţi se lăsau prea multe variante: „Dero” şi „Tix” erau ajutoarele de nădejde în gospodărie. Spălai geamurile şi perdelele şi apoi aburcai covoarele pe bătătorul din faţa blocului. Le băteai, după care le luai cu măturica sau cu peria şi cam asta era totul.
Masa de Paşte
Înainte de 89, de Paşte şi de Crăciun se vedea cel mai bine inventivitatea românului de rând în materie de artă culinară. Fiecare se lupta cum ştia el mai bine să obţină o ciozvârtă de miel, pe care o împărţea meticulos, în aşa fel încât să ajungă şi de ciorbă, şi de friptură, şi de stufat. Iar dacă nu reuşea să aibă carne, nu era bai. Căci lua de la „Alimentara” câteva conserve de pate de ficat pe care le amesteca bine cu o cană de orez fiert şi un ou bătut, le adăuga verdeaţă şi le cocea în formă. Şi uite-aşa, rezulta tradiţionalul drob.
La dulciuri, era mai uşor. Stăteai pe la cozi şi mai adunai niscaiva zahăr şi margarină, cu care preparai un tort de biscuiţi. Cine făcea rost de foi de plăcintă, le aşeza evantai în tavă şi răsturna peste ele câteva borcane de iaurt. Compoziţia se introducea în cuptor şi se obţinea un „nechezol” servit pe post de plăcintă cu brânză.
În capitală, se mai găseau de cumpărat în perioada Paştelui, pe la cofetăriile de fiţe gen „Bucureşti”, „Turn”, „Scala” ori „Ambasador”, bomboane fondante cu gust de săpun şi trufe de ciocolată clisoase, iar cine avea baftă, prindea ciocolată chinezească cu gust de mălai. Şi fiindcă mâncarea cere şi ceva de băut, exista bere „Griviţa” şi vin vărsat şi îmbuteliat, care se cumpăra de la Gostat. Ca băutură răcoritoare magazinele ofereau „Quick Cola”, un fel de apă diluat colorată, cu un vag gust dulce.
Două ore la televizor
Ouăle de Paşte, românul le aduna cum aduni banii în puşculiţă, carton cu carton, irosindu-şi timpul pe la rânduri. Odată achiziţionate, dacă aveai ceva de prisos, îţi făceai pomană şi mai dăruiai din ele pe la rudele şi prietenii mai puţin norocoşi. Ouăle se vopseau cu carmin ambalat în plicuri cumpărate de la „Alimentara”. Cei mai îndemânatici lipeau pe oul nevopsit o frunză de pătrunjel şi îl îmbrăcau într-un ciorap nou, apoi îl vârau în recipientul cu vopsea. Când îl scoteau de acolo, oul era tot colorat, iar locul unde fusese frunza de pătrunjel, rămas necolorat, forma un model. Dacă aveai de unde, făceai rost de pelin proaspăt, cu care îmbrăcai platoul pe care aranjai ouăle de Paşte. Până ajungeau să fie mâncate, acestea serveau ca unică decoraţiune dedicată Sărbătorii Pascale.
La televizor, aveai de Paşte program seara, între opt şi zece. Acesta nu se deosebea cu nimic de cel difuzat zi de zi. Uneori, mai scăpa câte un film de cinematecă, dar de obicei, vedeai emisiuni dedicate realizărilor din industrie şi agricultură. Un comentator cu voce gravă, hotărâtă şi severă te informa cu privire la îndeplinirea planului cincinal, despre cantitatea de grâu boabe la hectar, despre maşinile şi uneltele făurite în fabricile şi uzinele statului. A doua zi, mergeai la serviciu ori la şcoală, ciocneai un ou cu colegii şi aşteptai Paştele următor.
„Începem să pătimim”
S-au scurs ani mulţi de când românii s-au obişnuit să sărbătorească Paştele în libertate şi belşug. Cei mai tineri nu ştiu mai nimic despre stilul în care se petrecea de această sărbătoare în perioada comunistă. Oamenii au acum de toate pe masă şi multe posibilităţi de distracţie. Unii fac Paştele acasă, în mijlocul familiei, alţii la restaurant sau în club, iar alţii îşi iau o minivacanţă şi pleacă în ţară sau în străinătate. Cu toţii se simt bine, se distrează, se bucură de ceea ce au. Dar până să vină Paştele, mai este de trecut Săptămâna Patimilor. Despre ea discutau în Duminica Floriilor din acest an, două vânzătoare dintr-un supermarket:
– Este Săptămâna Patimilor, spunea una. Începem să ne destrăbălăm.
– Nu, i-a răspuns cealaltă. Începem să pătimim.
Şi amândouă au izbucnit în râs.
