Este un îndemn, o cerinţă religioasă intitulată „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, dar nu am aflat, şi cred că nu numai eu, dacă e şi bine să fii atât de altruist. Diferă de la om la om cum a perceput acest îndemn, uneori greu de verificat. Cum adică să-ţi întorci şi celălalt obraz pentru a fi pălmuit…!? Şi asta dacă nu-l ai!
Am să încerc să observ cum poate fi aplicat, fie chiar selectiv acest îndemn. Pornind de la iubire, atât de frumos definită de Gogol ca fiind „Patria Sufletului”, reprezintă viaţa. Căci ce este sau poate fi viaţa fără iubire. Poate în societatea noastră modernă e posibil să iubeşti nevasta altuia… ca pe tine însuţi şi nu cred ca ar fi un păcat. Doar să nu fie descoperit sau interpretat. Acelaşi lucru în trecut era considerat un sacrilegiu. Cum se mai schimbă lumea. Doar noi, mai reţinuţi…
Apoi, cine-şi poate iubi duşmanii? În primul rând are sau nu are motiv!? Cine nu-i are, că de nu-i ai, nu eşti om… ci un oarecare. Deci, nici nu mai căutăm justificarea. Dar de iubit, să-i iubeşti pe duşmani ca pe tine!!! Mi se pare absurd, naiv sau chiar de neînţeles. Apar întrebări chiar înainte de a pune în practică acest îndemn. Oare când îşi dă seama omul, cât de neînsemnat este? Ce valoare avem? Sau doar cei apropiaţi îşi dau seama cât de preţioşi suntem?
În legile religioase evreieşti sunt enumerate 613 porunci pe care într-o viaţă de om ni se cere a le îndeplini. Cum fiecare dintre noi diferim oarecum, dar avem multe în comun, se presupune că trebuie să ne iubim cu cei din jurul nostru, să fim buni. Dar ce ne facem dacă acelaşi om are şi defecte. Ei bine, înţelepţii au spus că şi noi le avem şi totuşi, ne iubim. De ce nu şi pe cei din jur? Acest concept se pare că a fost cel mai bine primit de evreii din România. Eram copil când auzeam vecinii noştrii români care invidiindu-ne spuneau: „Cel puţin voi evreii vă iubiţi şi vă ajutaţi între voi!”
Am venit în Israel şi abia aici am putut verifica aplicarea celor învăţate în ţara natală şi apoi ce obiceiuri am luat cu noi aici. Ne iubim şi ne ajutăm la nevoie, dar am luat cu noi, fiecare, din ţara lui de origine şi bune dar şi rele care s-au văzut puse faţă în faţă, iar uneori confruntându-se. Odată cu vîrsta a sosit şi iubirea pe căile doar de ea ştiute. Am iubit-o mult, ca şi pe mine dar… un „prieten” mi-a luat-o. Cum să-i reproşez? O iubea şi el ca pe el însuşi. Ulterior, m-am îndrăgostit de o vecină. Era căsătorită, avea şi copii, era evlavioasă, frumoasă de nedescris, dar, oficial aparţinea soţului ei. Numai eu ştiam câte flori, atenţii, felicitări, versuri i-am trimis. Nu am convins-o. Mi-a spus într-o bună zi după o supărare cu soţul:
– Ce-mi poţi da tu mai bun?
– Iubirea! i-am răspuns.
– Dar o am!
– Da! Dar nu ca a mea… (Nu am convins-o!) Bine dar eu te iubesc la fel ca pe mine însumi.
Am acuzat-o că nu respectă cerinţele unui credincios şi abia atunci, a dispărut orice împotrivire. Mai ales că se simţea mereu singură. Soţul era mereu în deplasare. Eu mi-am iubit aproapele şi de aceea nu reuşesc să înţeleg, de ce dacă am respectat acest principiu a trebuit să mă feresc, să nu afle nimeni. Apoi, am fost întrebat de o altă iubire:
– Eu te iubesc numai pe tine dar tu?
Grea întrebare pusă unui bărbat… Multe alte situaţii contradicorii am întâmpinat. Toţi dorim şi iubim cu înflăcărare. Este o greşeală? De ce să iubim numai ce-i al nostru? Am fi categorisiţi ca egoişti. Cred că unii gândesc de-ar avea toate bogăţiile lumii şi tot ar mai dori ceva. Am cunoscut pe drumul vieţii o imensitate de tipuri de oameni. Unii se iubeau doar pe ei până la narcisism. Pentru ce i-ar iubi pe toţi la fel? Doar pe cei care i-ar fi adus vre-un folos. Apoi, iubim proverbele. Sunt pline de înţelepciune. Iarba din curtea vecinului totdeauna ni se pare mai verde. Nu suntem toţi nişte sfinţi şi nu avem puritatea de a gândi totdeauna ca la carte. Nu e uşor, o ştie oricine! Să te împotriveşti păcatului. Ispitele sunt mereu la tot pasul şi acestea te atrag. Păcătuind te desculpi spunându-ţi că viaţa e scurtă şi doar o călătorie de tranzit. Apoi,cine mai e dispus azi ca după ce ai fost pălmuit pe un obraz să-l întorci şi pe celălalt. Spre a nu ne numi depăşiţi de timpuri, ripostăm şi de aici urmările. Adevărul care cu greu îl recunoaştem uneori e că avem multe de învăţat de la femei. Ele ne spun că orice femeie are lângă ea bărbatul pe care-l doreşte dar numai o femeie inteligentă are lângă ea bărbatul pe care altele şi-l doresc. De ce ele au voie să gândească astfel iar bărbaţii nu? Am făcut multe prostii la viaţa mea. Adeseori le regret. Dar, nu le-am făcut cu neputinţa de a le repeta azi.
Multe s-au mai schimbat Doamne în zilele noastre. Îmi reamintesc, mă rugam: „Doamne, nu mă duce în ispită!”. Multe din principiile înscrise şi-au pierdut din însemnătate fiind ignorate. Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi! Dacă-l iubeşti iar el este bogat, de fapt cine nu-l iubeşte? Eşti chiar acuzat că o faci din interes. Când ai bani, ai şi prieteni mulţi care profită. Ai vrea să dai timpul înapoi dar e imposibil. Azi plătim o parte din greşelile vieţii şi nu numai iluziile pierdute. Dragostea, iubirea vor exista cât lumea. Doar oamenii se schimbă mereu. Dacă ai continuitate, aştepţi acel mâine că poate… dar atent să treci mai întăi azi. De aceea iubiţi, fiţi fericiţi ,fiecare clipă nu se mai întoarce niciodată. Iubiţi pe cine vă merită! Omul e fiinţa superioară, care se caracterizează prin gândire inteligenţă şi simţire…
