Ben Todică: Când aţi plecat din ţară?
Marcel Spinei: Era vara anului 1989… România era sufocată de căldură și de Ceaușescu… Provin dintr-o familie de preoţi din Basarabia, de 5 generaţii. Ca muzician-compozitor, violoncelist-solist, dirijor, muzicolog, editor și profesor doctor cu două doctorate – în România și Grecia, am avut șansa ca în perioada 1979-1981, printr-un contract cu ARIA (Asociația Română de ImpresariatArtistic) să cânt în Orchestra Simfonică Siciliană de Stat din Palermo, de unde plăteam lunar 47% din salariu, statului român…
La mijlocul lunii august 1989 am obținut un pașaport pentru a face un turneu în Italia, cu un recital de violoncel și pian, la pian soția mea Sanda Spinei. Ca să putem pleca, am avut – garanție în Banca de Comerț Română – ceva bani adunați din Italia, iar dacă aș fi rămas în afara granițelor, statul ar fi luat acești bani… Mai erau și alte garanții – din partea famiilor noastre, care ar fi intrat la pușcărie dacă ceream azil politic… Am vrut să plecăm în turneul nostru pe ruta Grecia spre Italia, pentru că sunt un mare admirator al culturii antice grecești – am în bibliotecă toată filosofia și în general cultura antică grecească, și aș fi vrut să cunosc direct această țară.
B.T.: Care a fost obstacolul cel mare pe care l-aţi înfruntat ca emigrant, la început şi după aceea? Ce a fost cel mai greu?
M.S.: În Grecia am avut și puțin noroc – vezi cu lux de amănunte în primul nostru CD făcut cu Ministerul de Externe al Greciei (“Compozitori greci din diaspora -2500 de ani de la întemeierea primei democrații din lume“, 1992) întâlnirea absolut întâmplătoare cu cel mai mare muzician grec din perioada respectivă – Iannis Papaioannou (+ 2001). Fac multe paranteze… Eu am organizat, încă din 1981, un grup muzical intitulat CONTEMPORAN, cu care cântăm și astăzi, muzică din antichitate și până în contemporaneitate. În fiecare an, din 1971, avem concerte la Ateneul Român din București, R-Tv., etc. În concertele noastre am prezentat multă muzică din diferite țări, iar în 1989 eram interesat de a cunoaște și muzică scrisă de confrații compozitori greci.
Ajungând la Atena, am căutat o instituție muzicală, care să fie deschisă la mijlocul lunii august – lună de concedii… Și, pe strada București din Atena (o stradă mică din centrul Atenei, apropiată de Palatul Parlamentului, care este considerată cea mai “bogată” din Atena – cu cele mai multe aurării …) am găsit Sala de Concerte PALLAS, unde aveam să cânt și eu după câțiva ani, cu Orchestra Simfonică a Atenei, un concert pentru violoncel și orchestră, în premieră mondială.
La Sala de Concerte PALLAS, la Casa de bilete, unde încercam să aflu câte ceva despre compozitori greci, am întâlnit un om de o inteligență și spiritualitate extraordinară: Iannis Papaioannou, prieten cu Iannis Xenakis – cel mai mare compozitor al secolului trecut (născut la Brăila), cu Stravinsky, Takemitsu, Skalkottas, ș.a. Ne-a întrebat în ce limbă vrem să vorbim (vorbea curent vreo 8 limbi moderne …), era architect, compozitor, pianist, muzicolog, director adjunct al Centrului de Cercetări Muzicale din Atena – KSYME, al cărui președinte era – de la Paris, Iannis Xenakis. Ne-am reîntâlnit a doua zi, am cântat – eu câte ceva, ne-a cântat el câte ceva, iar la urmă am cântat împreună. În săptămâna următoare imprimam la R-Tv. Greece din Atena o serie de lucrări solo și împreună cu el, și cu soția mea. Câțiva compozitori greci m-au abordat să le interpretez o serie de compoziții. Un compozitor – Michalis Travlos a venit la mine cu o lucrare pentru violoncel solo, pe care încerca de 8 ani să o asculte (era considerată extrem de dificilă, scrisă parcă pentru vioară – nu pentru violoncel, etc.) și nimeni nu putea să i-o cânte… Mi-a dat-o mie și mi-a dat și un termen… o saptamână pentru studiu…, ca să fac imprimare specială în R-Tv. Greece. Am făcut-o, și a ieșit excepțional!
B.T.: Ce s-a întâmplat după aceea?
M.S.: Apoi, noi am plecat să cântăm în Italia, pentru o saptămână, iar la întoarcere, Iannis Papaioannou ne-a propus să facem o serie de concerte și să predăm la câteva Conservatoare renumite din Atena. Am acceptat… Atunci au început o serie de probleme… Noi am cerut prelungire de viză… dar autoritățile române nu doreau să ne dea… Consulul român de atunci striga la telefon că a expirat viza și trebuie să venim imediat la Ambasadă… Pe de altă parte, câțiva compozitori greci ne spuneau că au fost unele cazuri, precum cel de la Ambasada Cehoslovaciei, unde, un artist căruia îi expirase viza, și care s-a dus la Ambasadă… a fost dus pe brațe la avion… Erau şi probleme cu autoritățile grecești, deoarece viza noastră era expirată…, dar ei ne tolerau și așa…
B.T.: Şi atunci ce aţi făcut? V-aţi întors?
M.S.: Stai să vezi! Pe 22 decembrie 1989 am avut un mare concert în Atena. În pauza concertului, un prieten compozitor grec ne spune că Ceaușescu a fost arestat… Credeam că glumește… dar, ne-au confirmat atunci și alți prieteni compozitori… După concert, ni s-a spus că am cântat extraordinar, că a fost un recital de o mare însuflețire – în special partea a doua a concertului… Eram fericiți, căci problemele noastre începeau să se rezolve…
B.T.: Ce faceţi sau aţi făcut pentru România (în România şi-n străinătate), pentru schimbarea imaginii)?
M.S.: În luna februarie 1990 am organizat la Atena primul Concert – Festival în favoarea Revoluției Române, împreună cu Primaria Atenei, concerte la care am invitat și mari personalități din Grecia și Italia. Apoi m-am apucat de cercetări pe plan muzical bizantin. Am mers la Muntele Athos și la alte mănăstiri și biblioteci din Grecia, Italia, România, etc., am descoperit compozitori români necunoscuți, din sec. XIV, XV, XVI…
În fiecare vară, măcar o parte din timp o petrecem în România.
B.T.: Deci în toţi aceşti ani nu aţi încetat să vă gândiţi la România, aţi trăit pentru ea.
M.S.: În anul 2002 am terminat primul doctorat, la Universitatea Națională de Muzică din București, cu tema: Relațiile culturii muzicale dintre Grecia și România (1350 pp.), coordonator prof. univ. dr. Gr. Constantinescu. Şi, pentru că cercetările nu se terminaseră, m-am înscris la un al doilea doctorat, la Universitatea Naţională Kapodistria din Atena, secţia Muzicologie, cu o lucrare ce urma să completeze pe prima, cu alte date. Aceasta a fost în bizantinologie, cu tema: Tradiția muzicii psaltice românești și legătura cu muzica bizantină (1000 pp.), coordonator prof. univ. dr. Gr. Stathis, doctorat terminat în februarie 2011.
B.T.: Aveaţi două case acum. Dar pe plan artistic, compoziţional aţi continuat? Vorbiţi-ne de succese? Realizări?
M.S.: Pe plan compozițional, am scris peste 250 opusuri muzicale, câteva luând și premii internaționale, precum: – POEM „DIALOGOS – MEDITATION“ op. 4 nr.3, for Piano and Electronic Music / C.D. Solist piano – Iannis Papaioannou. Work honored with the Grand Prize from the Greek Center for Contemporary Music Research in Athens / KSYME (1995), President Iannis Xenakis. – 3rd SYMPHONY “PSALMS” op.71 / C.D., FINALE, for Soloists – 4 Saxophones, 3 Percussions and Wind Orchestra. Soloists: Bogdan Petre – Sax Soprano, George Cobuz – Sax Alto, Ionel Burcea – Sax Tenoro, Tache Aurel – bSax Baritono, Percussions: Marian Micu, Bogdan Andrei, Ion Marin and the Wind Orchestra of Romanian Army, conductor lt. col. Aurel Gheorghita.Work honored with the Grand Prize from the Romanian Union Composers / UCMR, at the 7th Musical Creations Concurs of the Musical Romanian Army (2012), President col. Valentin Neacşu, etc. O serie de edituri mi-au tipărit şi îmi tipăresc și acum din compoziţiile mele, în: România – peste 100 de lucrări, în Grecia – 25 de compoziţii, în Italia – 5 lucrări, în USA – 5 lucrări, etc.
B.T.: Şi ca solist?
M.S.: Ca solist violoncelist am cântat în peste 2.500 concerte, alături de mari dirijori și orchestre, de celebri pianişti, etc, colaborând cu diverse R-Tv. din Europa. Am fost invitați să cântăm în faţa unor președinți de state și de guverne, precum președintele Greciei, dl. Kostis Stefanopoulos, președintele României, dl. Ion Iliescu, ș.a. Cu ansamblul meu CONTEMPORAN am cântat în nenumărate concerte, în România și în aproape toată Europa. Compozitori din întreaga lume ne-au dedicat lucrări pentru a fi cântate în premieră mondială.
B.T.: Vă puteţi considera un artist împlinit, consacrat astăzi ?
M.S.: Ca artist, este greu să te afirmi – atât în ţara ta, dar mai ales în străinătate… Nu știu dacă , sincer, colegii chiar mă și iubesc – în Grecia, dar sigur, mă respectă.
B.T.: Aveţi discuri pe piaţă?
M.S.: Am imprimat 8 C.D. de compozitor și de interpret, apărute în România – sub egida Uniunii Compozitorilor din România, în Grecia – sub egida Ministerului Afacerilor Externe al Greciei, a Centrului de Cercetări Muzicale Contemporane din Atena, la diferite Case de Disc din Grecia, Italia, Germania, USA, etc. Cel mai recent C.D. apare acum, la începutul lunii septembrie, în Germania și va cuprinde lucrări pentru violoncelul cu 5 corzi pe care l-am proiectat, după însemnările lui Johann Sebastian Bach, care a scris și două lucrări pentru acest instrument, care a fost apoi uitat… (vezi amănunte în broșura care însoțește C.D-ul din Germania).
B.T.: Cu ce alte realizări vă mai puteţi mândri?
M.S.: Pe plan muzicologic, am descoperit compozitori români necunoscuți – chiar pe primul compozitor de origine română – Grigorie Bunu Aliatu (1370-1453), apoi pe Bălașu preotul Țarigrădeanul (1610-1701), Damian protopsaltul Moldovlahiei, Vlatiru Vlahu, Ioan Vlahu, ș.a. M-am bucurat că, prin descoperirile mele din Grecia, am putut să așez și eu o mică piatră la postamentul culturii românești…
Muzicologul Viorel Cosma – patriarhul muzicologiei românești, cercetând descoperirile mele, le-a inclus deja în LEXICONUL MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA, tomul nr.10, iar acum – în apariţie tom 11 și urmează tom 12. Am scris și tipărit deja câteva cărți despre viața și activitatea acestor titani români din afara țării.
B.T.: Aveţi regrete?
M.S.: Pentru cărțile mele, de mult timp sunt în căutare de sponsori… De exemplu, primul Capitol din primul doctorat ar fi interesant de publicat: el aduce în lumină viața culturală în Dacia, din perioada 800 î.H. – 700.d.H., perioadă din care prezint cultura și arta în ținuturile locuite de daci. De exemplu, în teatrele de la malul Mării Negre se jucau operele anticilor elini, la Tomis am descoperit o placă de marmură pe care este gravat primul dirijor cunoscut – Valerianus – anul 300 î.H., și multe alte – am adunat cca.400 de reproduceri din perioada respectivă… Aștept de aproape 15 ani să tipăresc această carte… și nici un sponsor… Și Academia Română ar fi interesată în publicarea ei, dacă găsesc un sponsor… Câteva lucrări de mai mici dimensiuni, precum cele din bizantinologie, le-am tipărit în Editura mea, într-un tiraj modest. Tot acolo am tipărit și primele partituri de pian, vioară, violoncel, canto, muzică de cameră, etc., din România de după Ceauşescu. Aproape toți elevii din țară cântă după partiturile noastre… Dar, niciodată nu ne-am luat salariile de la Editură, nu au ajuns banii… abia plătim dările către stat…
B.T.: Ce părere aveţi de cultura muzicală din România?
M.S.: Din păcate, cultura muzicală din România contemporană este pe cale de dispariţie… La Conservatorul /Universitatea de Muzică din București, în fiecare an se desfiinţează clase de studiu, nu mai există studenți, la fel și la Universitatea de Muzică din Piteşti, unde am predat câțiva ani, nu mai există studenţi interesaţi de muzică clasică… În Grecia – unde locuim, probleme economice sunt foarte mari (câțiva politicieni au furat enorm iar acum poporul plăteşte…), rata șomajului, neoficial este de peste 40% … Așa că, și aici arta și cultura muzicală sunt pe cale de dispariție, chiar dacă au existat peste 3.000 de conservatoare, într-o țară relativ mică, de cca. 9 mil. de locuitori…
B.T.: Dumneavoastră cum trăiţi?
M.S.: Noi suntem doar profesori, iar banii sunt împărtiți cu grijă, pentru a putea trăi… Nu avem copii. Cu atâtea concerte nu am mai avut grijă și de noi… Dar, avem mulți elevi care cântă acum în mari orchestre, precum Opera din Roma, alții în Germania, Franța, Belgia, unii cântă muzică clasică în croaziere pe diverse mări și oceane… Te bucuri pentru ei, pentru că ai putut să-i ajuți să se descopere și să se împlinească profesional… Și acum, de la București – unde am locuit și muncit la computer în această vară, prin intermediul SKYPE îmi ascult elevii din Grecia… facem lecții de la distanță, progresăm, chiar dacă ei sunt în vacanță…
B.T.: Cum vă petreceţi timpul liber?
M.S.: De săptămâna trecută cercetez zilnic la Biblioteca Academiei Române o serie de manuscrise muzicale psaltice din perioada 1400-1700…, sunt încă multe de descifrat… Știți ce senzație ai atunci când ții în mână un codice de la anul 900 – 1000? Atunci se scria pe piele de oaie, în general, iar un manuscris de cca. 250 de file însemna o turmă întreagă sacrificată pentru o carte… Aceastea le-am descoperit în mănăstirile de la Muntele Athos, din insula Lesbos, de la Vatican, la Biblioteca Marciana din Veneția, mănăstirea de la Grota Ferratta, etc., unde eram în căutare de manuscrise românești…
Viața este complexă…
B.T.: Aveţi prieteni?
M.S.: Mi-am făcut, cu ocazia descoperirilor mele și prieteni, dar și dușmani… (că nu ar fi trebuit să descopăr eu…) În orice domeniu există soare și nori…
B.T.: Vă rog să-mi permiteţi să oprim aici interviul. (Începusem să lăcrimez pentru ţara şi poporul ei.)
M.S.: Aş avea tare multe de povestit… Poate ne vom întâlni vreodată, și atunci, alături de un reportofon, aş putea să vă povestesc o mulțime de întâmplări din viața noastră de artişti…
B.T.: Sunteţi un înger! Vă mulţumesc.
