Ammar Alnahhas – sculptor sirian, pictor român

0
29
ammar

ammarAm să-mi flutur cu mândrie formularea – Ammar este sculptor sirian și pictor român, mai ales că generez imediat discuția despre un artist aparte, Ammar Alnahhas, pe care este posibil să îl fi întâlnit la expozițiile sale sau ale altora. S-a născut în Siria, pe pământuri străvechi unde chiar și scrierea și mai ales scrierea despre nemurire s-ar fi născut. A făcut facultatea de sculptură la Damasc și a venit, după un frate și un unchi, în România. Aici a început să picteze, pentru a-și ostoi dorul de sculptură și pentru că avea imagini de povestit. Și de aceea este Ammar Alnahhas un pictor român, pentru că toată această operă la care trudește s-a născut și a crescut pe lângă noi, sub privirile noastre, și, Slavă Domnului! este o mândrie de lucrare artistică, cu meșteșug și simțire, cu imagini și simboluri pe care am învățat să le iubim din pictura lui Ammar. Din floarea-soarelui de pe drumul spre mare a făcut sori și flori, planete de aur ce luminează pământul. Amintirile copilăriei, dintr-o lume care acum este martirizată, iau chipul unei simbolistici profunde, cu cele mai adânci rezonanțe, un joc de planuri îndrăzneț, cu perspective dramatice sau mitice. Limbajul artistic realizat de Ammar Alnahhas este universal, se adresează celor ce iubesc arta și omenirea.

Pictorul român Ammar Alnahhas, sculptor sirian cu studii în cetatea Damascului, este un fenomen de spiritualitate şi artă, ce se desfăşoară în zilele noastre, împreună cu noi, pe simezele ce ni se deschid. Pictura lui Ammar îşi trage vibraţia din amintirile copilăriei de malurile Khaburului, iar culorile sunt cele ale descoperirii plaiurilor româneşti, ale prieteniei şi admiraţiei, ale exprimării plastice din partea unui om dăruit cu mesaj universal. Pentru că pictura lui Ammar Alnahhas vorbeşte limba universală a sincerităţii, a frumosului şi a sensibilităţii. Arta pictorului sirian are o devenire românească, o evoluţie pe care am urmărit-o cu uimirea încântată a unei explozii de culoare de-a lungul timpului şi a simezelor. Aici au apărut chipurile-nechipuri care ne privesc direct în suflet, soarele coborât în roata florilor, chiar şi cântul oriental al femeilor Ghilgameş.

Ammar Alnahhas este prietenul nostru, al iubitorilor de artă, care ne dăruieşte mereu câte un strop din observaţia şi talentul său, din muncile sale sufleteşti şi din strădania sa de şevalet.

Marius Tiţa

expo1

Articolul precedentPopas la Conacul Otetelișanu
Articolul următorDezbaterile CSIC: Decembrie ’89
Mădălina Corina Diaconu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com