Ca şi creaţia divină, lumea noastră se bazează pe iubire, forţa cea mai puternică din univers. O formă de manifestare a iubirii este sărbătoarea numită Dragobete.
În tradiţiile noastre copacul vieţii însoţeşte omul de la naştere până la moarte, fie prin motivele specifice de pe obiecte, porţi, cusături pe îmbrăcăminte, bradul purtat la anumite evenimente mai mult sau mai puţin triste. Copacul vieţii, sau sephirotul, sau chacrele şi energia lor, Kundalini sau şarpele, au toate corespondent în basmele româneşti şi în cultul nordicilor – fie celţi, fie germani. Pentru ei frasinul sau stejarul şi dragonul au aceeaşi semnificaţie ca şi pentru indieni şi iudei. Ca europeni ne putem referi la Dragon, balaurul cu şapte capete – ca şi numărul chacrelor. Balaurul nostru scoate foc pe gură. Energia este uneori asemănată cu focul. Metaforic spunem „focul iubirii te mistuie” şi te face să „te topeşti”, fiind ca un … drog.
România, acea Hiperboree, era şi este „străjuită” de constelaţia Balaurului sau Dragonului. Dacă Dru în sanscrită înseamnă curgere, atunci dragonul, asemeni unui şarpe, are o mişcare asemănătoare curgerii, mai ales când este asimilat cu energia Kundalini. Dra – curgere şi gon – a merge, a se mişca în geto-dacă, armeană, dar şi în germană, în engleză înseamnă şi energie, şi a acţiona. Toate acestea definesc curgerea energiilor subtile din cel care se iniţiază.
De ce această introducere? Pentru a găsi vechimea unui fond lexical şi conceptual comun în contextul convieţuirii noastre în antichitate cu celţii, în epoca metalelor, şi cu germanii, prin Boi şi alte triburi, acum 4.000-5.000 de ani. Nu a trebuit să-i aşteptăm pe slavi pentru a rosti cuvântul Drag. El era prezent în noi ca şi pomul vieţii, de la facerea lumii noastre de către Dumnezeu, şi pomenit în Biblie din primele capitole până la simbolul sfeşnicului cu şapte braţe din ultimul – Apocalipsa. Dragobete semnifică un îndemn: „Dragă băiete ia-mă de bete şi leagă-ţi destinul de mine!”
Numit şi Capul Primăverii, el umple sufletul oamenilor de energie şi iubire. Data aparţine calendarului geto-dac şi este atât de veche încât merită să-l cităm pe americanul William Schiller care afirmă: „civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte poporul român… răspândindu-se apoi atât spre răsărit cât şi spre apus, acum 13.000-15.000 de ani.” Din punct de vedere esoteric, este începutul a trei “curgeri de timp”.
Dragobetele, pe 24 februarie, când se pun bazele viitoarelor familii (mirajul zilei este aşa de mare încât se spune că tinerii care merg la cules de flori în această zi vor rămâne împreună tot anul), este urmat de alte sărbători semnificative. Pe 24 iunie este Drăgaica, solstiţiul de vară, când fetele şi femeile merg în pădure pentru a se contopi cu natura în dansuri ritualice, numite ale Ielelor, pentru a nu fi uitate de bărbaţii plecaţi cu turmele la munte. Pe 26 octombrie este Sf. Dumitru, sărbătoarea întoarcerii turmelor de la munte, când se rostea: „Du Mitra vestea întoarcerii noastre”. La celţi, perioada pastorală începe la 1 mai şi se sfârşeşte pe 31 octombrie, la noi este după 23 aprilie până pe 26 octombrie, sărbătoarea recoltei. Mithra vine de la arienii din Iran, unde este numit „cu păşuni întinse”; a fost asimilat cu soarele, iar la indieni Mitra era invocat pentru a încheia alianţe. Pe 24 decembrie, la solstiţiul de iarnă, era sărbătorită naşterea lui Mitra, ca şi a soarelui.
Este trist că tinerii noştri şi mulţi comercianţi se lasă purtaţi pe aripile unor tradiţii ambigui ce suprapun personaje diferite sub numele de Valentin şi nu „valantai” – căci catolicismul este italian, iar englezii sunt anglicani. Dacă îi privim pe englezi ca urmaşi ai celţilor şi vikingilor atunci vom găsi că „to draw together = a se uni” seamănă cu Dragobete. Dacă ne uităm la italianul „miro = mirific” descoperim că Drago-mir este dragonul mirific.
Dragobete este ziua dragostei împărtăşite, a manifestării în acord deplin cu întreaga natură. Strămoşii noştri au dezvoltat un adevărat ritual, perceput la început ca ceva firesc, natural – şi uitat încet, încet. Acum simbolurile vechi reînvie, şi odată cu ele ne simţim mai aproape de natură, mai bucuroşi şi mai frumoşi – din toate punctele de vedere.
