“Grab a bite”…de film românesc

0
7

Filmul românesc este foarte apreciat şi bine primit în chiar cetatea filmului. Dovada a fost sala plină de la prezentarea ce a avut loc ]ntr-o cocheta sală de proiecţie din cadrul celebrei University of California at Los Angeles intitulată “Grab a Bite – A Taste of the New Romanian Films”. Prin intermediul Institutului Cultural Român din New York, prin aportul Consulatului general al României şi al altor sponsori, secvenţe din cele mai recente producţii româneşti au ieşit la rampă.
Criticul Mihai Chirilov, directorul Festivalulul Internaţional de Film Transilvania, alaturi de invitaţii săi, actriţa Monica Bârlădeanu şi regizoarea Ioana Uricaru, au avut şansa de a comenta pertinent despre realizările noului val românesc. Ioana a fost extrem de bucuroasă în a anunţa recenta no­minalizare a filmului “Amintiri din Epoca de Aur” în cadrul festivalului de la Cannes, secţiunea “Un certain regard”. Mihai Chirilov a reuşit să aducă în atenţia publicului, în premieră absolută, imagini din filmele reprezentative ale anului, prin bunavoinţa realizatorilor. Dar la fel de impresionant, plin de imaginaţie, conotaţii cinematografice, istorice şi politice, şi umor, a fost comentariul criticului la adresa fiecaruia dintre filme. Dublat cu aplomb de către Monica Bârlădeanu, Chirilov a creionat liniile de forţă ale cinematografului românesc al zilei. Plasate în contextul României europene, şi al generaţiei de tineri realizatori, filmele conturează preocupări creative febrile şi un stil cinematografic definit, matur şi plin de energie.
Preocupările cineaştilor români sunt centrate mai ales în jurul a două constante. Prima încheagă dramele umane moderne, dintr-o epocă de căutare social-politică, dintr-o societate care încă mai caută să-şi gasească pulsul. Să-şi remodeleze valorile umane fără a se desprinde virulent de tarele trecutului. Aici intervine a doua constantă, marcată de privirile înapoi, când cu mânie şi prejudecată, când cu satiră şi umor. Tinerii realizatori români descoperă, alături de gene­raţia lor, epoca de dinainte, pe care o disecă cinematic din dorinţa de a înţelege dramele şi neîmplinirile părinţilor lor. Criticul Chirilov a ştiut cum să transmită energiile crea­toare ale colegilor săi în contextul descoperii unei identităţi artistice generaţionale.
Pentru spectatorii americani, prezentarea a creionat realist o lume de peste mări şi ţări despre care încă puţin se ştie. România a devenit, prin filmele ei şi alocuţiunile critice, o entitate vie care poate genera actul artistic important. Şi filmele unei generaţii de cineaşti care se impune mondial. Pentru romanii-americani, imaginile şi comentariile au adus în memorie emoţii ale trecutului, despre care acuma suntem pregătiţi sa facem şi haz de necaz. Dar şi momente dramatice despre oameni şi întâmplări, despre mizerie şi nefericire. Care, văzute de departe cu privirea emigrantului, încă mai crează o stare de nelinişte. Criticul Scott Foundas de la LA Weekly, cultivat cunoscător al cinematografului românesc, cât şi alţi spectatori, au menţionat că multe dintre filmele prezentate sunt poate prea cenuşii. Au fost chiar voci care au exprimat părerea că noul cinema românesc are un ton prea sumbru. Cu toate acestea, imaginile prezentate, şi stilul cinematic al realizatorilor lor, fac parte dintr-o necesară purificare morală şi artistică prin care filmul românesc îşi regenerează valorile.
Suportul comunităţii româneşti a fost remarcabil. Au fost prezenţi, printre alţii, scriitorul Petru Popescu, regizoarele Letiţia Popa-Schwartz, Thea Mercouffer şi Oana Sânziana Marian, Anastasia Soare, Robert Arakelian, actriţa Elena Secotă, producătoarea Monella Kaplan, Consulul general Cătălin Ghenea şi Consulul economic Răzvan Dumitrescu, oamenii de afaceri Jacob Segal şi Ilie Ardelean. Încântaţi de prezentare, românii au discutat pe larg despre filme, despre tinerii realizatori, despre acasă. Prin “A Taste of the New Romanian Films” şi oaspeţii Mihai Chirilov, Monica Bârlădeanu şi Ioana Uricaru, filmul românesc a fost pentru o seara memorabilă la UCLA, o poartă larg deschisă către România.