Acum mai bine de 3 luni de zile adresam Ambasadei României din Washington DC câteva întrebări de interes general cu privire la ajutorul pe care cetăţenii sunt îndreptăţiţi să-l primească din partea ambasadei când au probleme pe teritoriul Statelor Unite. După ce n-am primit nici un răspuns şi întrebările respective au facut subiectul unui editorial apărut pe prima pagina, în numărul trecut al ziarului nostru, am primit într-un final şi răspunsuri, ocazie cu care dorim să le mulţumim.
De ce a fost nevoie de atâta timp să le primim? Cităm din răspunsul foarte frumos şi diplomatic:
“întârzierea răspunsului nu a fost cauzată de ignorantă sau lipsa de interes, ci a rezultat mai degrabă din volumul extrem de încărcat al activităţii personalului consular, într-o perioadă a anului realmente intensă din punctul de vedere al solicitărilor de servicii şi asistenţă consulară (perioadă de călătorii, care impune reactualizarea documentelor, emiterea şi procesarea a sute de cereri şi servicii).”
Ne întrebăm, era greu oare să ne răspundă măcar ca nu au timp şi că au nevoie de două, trei săptămâni , sau chiar luni de zile să primim câteva răspunsuri?! Dacă nu apareau şi în presă ni se mai raspundea vreodată? Dacă la solicitări venite din partea presei se răspunde dupa 3 luni de zile, oare cum sunt tratate solicitările cetăţenilor ?! Vă lăsm pe fiecare să vă daţi răspunsurile şi aşteptăm în continuare pe adresa redacţiei să ne povestiţi experienţele pozitive sau negative avute cu ambasada sau consulatele româneşti. marian.petruta@gandaculdecolorado.com
Redăm în continuare, în întregime, răspunsrile primite. Informaţiile le consideram extrem de utile cetăţenilor români care călătoresc sau locuiesc o perioadă mai lungă sau mai scurtă în America.
Acordarea de asistenţă şi protecţie consulară cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite în Statele Unite
1) Ambasada României la Washington, prin Secţia consulară, şi oficiile consulare de carieră ale României în Statele Unite, acordă asistenţă şi protecţie consulară cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite, din circumscripţia consulară, cu respectarea legislaţiei române, americane şi a prevederilor convenţiilor internaţionale la care România este parte. Conţinutul acestei activităţi este extrem de important şi complex, datorită multitudinii de situaţii în care se pot afla cetăţenii români pe teritoriul american, inclusiv situaţia cetăţenilor români reţinuţi, arestaţi şi condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni.
2) Dintre drepturile conferite cetăţeanului român arestat sau reţinut în SUA, potrivit normelor internaţionale în materie, printre cele mai importante sunt: dreptul de a cere ca ambasada sau consulatul României să fie notificat despre arestare; dreptul la asistenţă consulară, în limitele stabilite de legislaţia locală şi normele de drept international; dreptul de a contacta familia; dreptul la asistenţă juridică (avocat numit din oficiu sau angajat de cetăţeanul român); dreptul la asistenţă medicală; dreptul la translaţie în limba engleză; dreptul la corespondenţă prin poştă (cu respectarea regulilor prevăzute de legislaţia locală); dreptul de a primi vizite din partea familiei sau a consulului; dreptul de a fi transferat pentru executarea pedepsei în România (numai după pronunţarea sentinţei de condamnare, pe baza acordurilor internaţionale şi a legislaţiilor română şi americană) şi dreptul la asistenţă din partea unor organisme internaţionale neguvernamentale.
3) Ce poate face ambasada sau oficiul consular: aşa cum stipulează prevederile Convenţiei de la Viena din 1963, cu privire la relaţiile consulare, în cazul în care cetăţeanul român este reţinut sau arestat pe teritoriul american, autorităţile americane de reţinere sau arestare au obligaţia de a îi comunica, fără întîrziere, dreptul pe care acesta îl are de a informa ambasada sau consulatul competent cu privire la dispunerea măsurii de reţinere sau arestare împotriva sa, precum şi dreptul pe care acesta îl are de a lua legatura, în mod personal şi direct, cu consulul, şi de a solicita acordarea de asistenţă consulară de specialitate. Facem precizarea că, potrivit art. 36 din Convenţia de la Viena, “autorităţile competente ale statului de reşedinţă trebuie să avertizeze fără întârziere postul consular al statului trimiţător atunci când, în circumscripţia sa consulară, un cetăţean al acestui stat este arestat, încarcerat sau pus în stare de detenţiune preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţiune, dacă cetăţeanul în cauză cere aceasta.” Prin urmare, cetăţenii români reţinuţi sub orice formă trebuie să solicite autoritatilor de reţinere informarea imediata a oficiului consular competent al României. În situaţia când autorităţile americane judiciare notifică ambasada asupra situaţiei în care un cetăţean român este supus unei masuri privative de libertate, consulul se adreseaza imediat autorităţilor americane de profil pentru a solicita informaţii cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, circumstanţele în care s-au produs, temeiul legal al măsurilor luate, desemnarea unui apărător din oficiu, precum şi permisiunea de a intra în legătură cu el. Totodată, în baza convenţiilor internaţionale aplicabile, consulul urmăreşte respectarea riguroasa a prevederilor acestora, astfel încât cetăţenii români să nu fie supusi unor tratamente contrare legii sau discriminatorii şi să li se acorde un tratament similar cu cel aplicat celorlalţi cetăţeni. În acest sens, se poate semnala faptul că, până la data prezentă, secţia consulară a ambasadei nu a înregistrat cazul nici unui cetatean roman care să-şi fi exprimat nemultumirea faţă de tratamentul aplicat de către autorităţile americane judiciare pe perioada reţinerii sau arestării.
4) În ceea ce priveşte accesul consulului la cetăţenii români reţinuti de organele judiciare sau aflaţi în penitenciare, conform legilor şi regulamentelor respectivului stat american, autorităţile americane competente permit vizitarea de către consul a respectivului cetăţean român, comunicarea cu acesta, îndrumarea şi sfătuirea în legătură cu problemele pe care le are, precum şi sprijinirea cetăţeanului român în vederea desemnării unui reprezentant legal. Astfel, consulul are dreptul de a vizita cetăţenii români arestaţi după obţinerea, în prealabil, a autorizaţiei în acest sens de la autorităţile americane competente.
5) În cazul arestării sau reţinerii unui cetăţean român pe teritoriul american, consulul român intreprinde urmatoarele: după primirea notificării de arest sau reţinere din partea autorităţilor americane, consulul ia legătura cu autorităţile de reţinere sau detenţie şi cu cetăţeanul român; consulul poate vizita cetăţeanul român la locul de detenţie, la cererea acestuia şi cu respectarea regulilor prevăzute de legislaţia americană; la cererea persoanei reţinute, consulul poate recomanda avocaţi sau translatori, pe care cetăţeanul român să-i poată angaja pentru asigurarea reprezentării juridice în faţa autorităţilor şi instanţelor americane; consulul semnalează autorităţilor americane locale eventuale neregularităţi constatate de cetăţeanul român în aplicarea regimului de detenţie; consulul semnalează autorităţilor americane locale eventualele afecţiuni medicale, care necesită o atenţie specială pe durata detenţiei; consulul poate transmite mesaje familiei, la solicitarea cetăţeanului român.
6) Referitor la cadrul juridic în materie, acesta este dat de următoarele documente: Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 1963; Convenţia consulară bilaterală, România-SUA din 1973; Tratatul de extrădare dintre România şi SUA; Acordul bilateral, România-SUA, cu privire la asistenţă juridică în materie penală şi Protocoalele adiţionale; legislaţia internă a României; legislaţia internă a Statelor Unite.