După salutul adresat României în decembrie anul trecut, cu ocazia sărbătoririi a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu, Departamentul de Stat american își focalizează din nou, lentila diplomației externe, pe țările de la marginea estică a Uniunii Europene, inclusiv România. Dincolo de sfera de influență NATO, la frontiera dintre Uniunea Europeană și restul Europei centrale și de est, în acea zonă tampon unde deciziile politice sunt încă inluențate de la Moscova și democrația supraviețuiește pe un panel social extrem de fragil, se află Republica Moldova. Legată istoric, cultural și social de România, această țară luptă să ajungă ultimul tren spre Europa comunitară. Politica de integrare europeană a fost însă obstrucționată, în repetate rânduri, de către fosta conducere comunistă de la Chișinău, precum și de conflitele de interes separatist dintre Republica Moldova și Republica Moldovenească Nistreană – un nume dat de forțele separatiste entității politice autoproclamte din Transnistria. Republica Moldova a pierdut controlul acestei zone strategice de peste Nistru, în urma intervenției armatei ruse în „conflictul din Transnistria”, un conflict politic cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stâng al fluviului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi fluviu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după autoproclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti. Această „republică” ce are la fundamentul ei un butoi de pulbere, este păzită cu străjnicie de trupele de elită ale Armatei a 14 a Federației Ruse, care nu se mișcă decât numai la ordinul expres, venit de la Moscova.
Aflată, vineri săptămâna trecută, la Paris la invitația președintelui Nicolas Sarkozi, Secretarul de Stat Hillary Clinton, după ce în prealabil fusese la Londra pentru o conferință internațională pentru stabilitatea Afganistanului, a ținut un discurs complex pe tema securității regionale în Europa. Dacă primul an al administrației președintelui Obama a dat impresia comunității internaționale, mai ales celei europene, că polititca externă americană a fost concentrată doar în zonele de conflict care interesau SUA, nu și Europa, vizita și discursul Secretarului de Stat Clinton, la Paris, par să rectifice, în ultimul moment, această noțiune.
La Academia Militară din Paris, Hillary Clinton, răspunzând la întrebările ziaristului corespondent David Gollust, de la Voice of America, a ținut să facă mai multe comentarii pe marginea situației politice instabile și prezenței trupelor rusești din Transnistria, a angajamentelor Republicii Moldova aflată pe drumul democrației, a situației frontierelor, dacă nu confuze cel puțin îngrijorătoare, dintre România și Republica Moldova, precum și pe marginea viitoarelor alegerilor prezidențiale din Ucraina.
Cu doar două săptămâni în urmă, Vlad Filat, premierul Republicii Moldova, aflat în vizită oficială la Washington, a fost primit la Departamentul de Stat, de către Hillary Clinton, fiind invitat să semneze acordul din cadrul programului MCC (Millennium Challenge Corporation). Prin semnarea acestui acord, Republica Moldova va primi un ajutor financiar nerambursabil de aproximativ 262 de milioane de dolari, din partea SUA, ca stimulent pentru dezvoltarea infrastructurii și pregătirea pentru aderarea la structurile alianței euroatlantice și eurocomunitare. Întrebată de reporter, daca există vreo posibilitate pentru SUA sau alți aliați europeni, să influențeze soluționarea benefică a problemele teritoriale ale Moldovei, un adevărat impediment pentru progresul viitor al acestui stat, Hillary Clinton a precizat că „…am discutat pe îndelete aceasta cu primul ministru. Moldova care se zbate să consolideze democrația spre a-și înbunătăți economia, se califică pentru programul Millennium Challange (Provocarea Mileniului), pentru că este încă o țară săracă ce are nevoie de mult ajutor. Cu siguranță, disputele de frontieră cu România, continuarea prezenței trupelor ruse pe teritoriul moldovean sunt motive de îngrijorare. Oricum, noi dorim să asistăm Moldova în procesul de ameliorare a vieții poporului și probabil că peste timp, aceste probleme pe care le întâmpină acum, pot fi soluționate.”
Cu siguranță că Secretarul de Stat american intuia sensibilitatea nuanțată a unei astfel de întrebări, de aceea a preferat să nu enumere, în termeni categorici, disputele de frontieră dintre Moldova și România și nici să ofere o soluție aplicabilă imediat, în acest sens. Cert estă că la Washington, premierul Filip a pedalat pe o politică internațională deschisă a Moldovei, insistând mai mult pe problema transnistreană, unde Moldova are într-adevăr nevoie de asistență din afară. De aceea nu s-a adus în discuție de ce România și Republica Moldova au eșuat în a definitiva formele acordul de frontieră, care vor trebui să stea la baza unui acord politic și implicit al unui Tratat de Frontieră. Dar de bună seamă că Washingtonul era informat de reticențele ambelor părți, în a formula și semna un astfel de tratat, reticiențe care au fost generate de istoria comună celor două țări, dar mai ales de nuanțele lingvistice, adică de denumirea documentelor și a limbii în care se va spune că sunt redactate: moldovenească sau română. Această situație discutată, fără îndoială, la Departamentul de Stat, cu respectul adevărului istoriei trecute a problematicii de frontieră dintre Moldova și România, a fost pusă în bagajul promisiunilor asumate de premierul Vlad Filip, odată cu semnarea acordului MCC. Acest bagaj al respnsabilității politice devine și mai greu, dacă se va reactualiza solicitarea Republicii Moldova, de acum trei ani, de introducere în acordul Tratatului de Frontieră, a unei referiri din Tratatul de Pace de la Paris din 1947, prin care se precizează, că frontiera dintre România și URSS va rămâne cea convenită în anul 1940, adică fără Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa (teritorii care oricum, prin semnarea acelui tratat au intrat în stăpânirea Uniunii Sovietice). Se vorbește însă despre o convenție imaginară dintre URSS și o Românie care, învinsă, nu putea să-și apere interesele naționale și implicit suveranitatea. Această afirmație a fost susținută pe toate canalele diplomatice, de către fostul ambasadorul al României la Chișinău, din acea vreme, dl Filip Teodorescu. Ipoteza aplicării unei istorii false, a ridicat un semn de întrebare la Washington, care își îndreaptă acum atenția clară, asupra Moldovei. „Provocarea Mileniului”, acceptată cu un foarte mare entuziasm de către premierul Vlad Filip, aduce însă și multe alte provocări, pe plan intern dar mai ales pe plan internațional Moldovei. Astfel, acest stat mic și sărac, dintre Uniunea Europeană și Ucraina, cu Transnistria sângerându-i istoria și integritatea statală, blocându-i accesul la integrarea europeană dorită, pe de-oparte, și cu România, mult mai stabilă din punct de vedere democratic și politic, stat integrat pe deplin in structurile euroatlantice, dar cu care mai are disensiuni nesoluționate, pe de altă parte, va trebui să demonstreze că angajamentele luate la Washington nu vor fi doar vorbe în vânt. La aceasta se mai adaugă și interesele Rusiei în regiune, care a aplicat același secenariu politico-militar în Transnistria, ca cel din teritoriile Abkhazia și Ossetia de sud. Îngrijorarea manifestată, vis-a-vis de extinderea influenței ruse, de către Secretarul de Stat american Hillary Clinton, la Paris, nu au adus în colimatorul internațional doar firava Moldovă și problematica Transnistrie, ci și cazul pre bine știut al Georgiei. Din acest motiv, cea mai mare parte a discursului s-a răsucit împrejurul pivotului relațiilor americane și europene cu Rusia, implicit al extinderii NATO spre estul și centrul Europei. Hillary Clinton a reinterat, de asemenea, opoziția SUA față de cererea Rusiei de a discuta, formula și semna un nou set de acorduri de securitate pentru Europa, menținând-și în același timp poziția de cooperare serioasă cu Rusia, în programul de apărare cu rachete, pentru Europa. „Apărarea cu rachete va face acest continent să fie un loc mai sigur” a precizat Secretarul de Stat, adăugâng că „Rusia nu mai este adversarul nostru, ci un partener în problemele globale majore”.
