CEZAR IVĂNESCU MOARTEA UNUI MARE SCRIITOR ROMÂN

0
85
ARUSTEI-Clara-wb

ARUSTEI-Clara-wbCelor care nu cunosc sau care au uitat coordonatele acestei drame le amintesc că Cezar Ivănescu a murit în condiţii tulburătoare şi suspecte, pe 24 aprilie 2008. Decesul s-a produs din cauze necunoscute încă, la două zile după o intervenţie medicală banală, programată şi garantat modernă şi neinvazivă. Poetul a fost conştient până la urcarea sa în elicopterul SMURD, pe 24 aprilie, ora 15 şi a vorbit şi s-a interesat de actele necesare pentru procesul împotriva lui Mircea Dinescu.

Toate circumstanţele şi documentele legate de intervenţia chirurgicală care a provocat decesul sunt în continuare ocultate cu obstinaţie de toate instituţiile abilitate (IML Mina Minovici Bucureşti, Colegiul Medicilor, Spitalul Judeţean Bacău) să răspundă cu transparenţă solicitarilor legitime ale familiei de a afla adevărul.

Pe 29 ianuarie 2008, ora 16, ca urmare a unui atac declanşat de o „sursă”- rapid-şi-gălăgios-autodivulgată, printr-o instituţie media (agenţia NewsIn, parte a Grupului Caţavencu), Cezar Ivănescu a fost livrat linjaşului public. Sursa, conform propriilor afirmaţii făcute în direct şi pe postul TV Realitatea, s-a dovedit a fi nimeni altul decât Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea condiţionată a efectuării pedepsei (pentru infracţiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din codul penal, cf. sentinţei penale nr. 1439, dată în şedinţa publică de la 4 septembrie 1981, Judecătoria Sectorului 3, Municipiul Bucureşti, dosar nr. 10121/1980), şi în lumina dezvăluirilor făcute relativ recent chiar pe un post de televiziune, un personaj care reprezintă interese străine ostile României.

Începând cu acea dată (29 ianuarie 2008) Cezar Ivănescu a fost suspus unui atac mediatic care a avut la bază o acţiune premeditată şi concertată şi care a vizat, în mod evident eliminarea scriitorului Cezar Ivănescu din viaţa publică. La acesta a participat – oferind implicit o susţinere oficială prin nerespectarea Statutului Uniunii Scriitorilor şi prin lipsă de reacţie – şi conducerea U.S.R., formată la acea dată, ca şi astăzi, din Nicolae Manolescu, preşedinte şi Varujan Vosganian, vicepreşedinte.

Ca răspuns la atacul ilegal şi profund imoral al lui Mircea Dinescu, membru al U.S.R. şi la atitudinea incorectă şi nestatutară a întregii conduceri a Uniunii Scriitorilor, Cezar Ivănescu a recurs la toate formele legale de reacţie şi protest social nonviolent. A scris, în calitate de membru al U.S.R., câteva scrisori deschise; una din ele preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, ambasador UNESCO al României la Paris (1 februarie 2008, 4 februarie 2008, scrisoare preluata şi de agenţia Amos News). O altă scrisoare redactată de Cezar Ivănescu, în calitate de cetăţean al României, dar şi de Comandor al Ordinului Steaua României, i-a fost adresată, în aceleaşi condiţii de legalitate, preşedintelui României Traian Băsescu, totodată Şef al acestui Ordin (scrisoarea Nr. 2994 din 4.02.2008, depusă la Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală. Vedeţi textele reproduse mai jos). În scrisorile sale Cezar Ivănescu a denunţat nedreptatea flagrantă şi ilegalităţile comise de Mircea Dinescu, care a uzat în acest scop imoral de autoritatea funcţiei sale publice într-o instituţie a Statului Român.

Pe 4 februarie 2008, poetul a declarat greva foamei în Sala cu Oglinzi a U.S.R., ca o ultimă şi decisivă formă de protest social nonviolent. La nivel instituţional, urmările tuturor acestor forme legale de protest faţă de o ilegalitate comisă de un Înalt Funcţionar al Statului Român au fost practic nule. Pe 29 aprilie Cezar Ivănescu a fost înmormântat.

Astăzi, la doi ani de la declanşarea acelui atac mediatic, de o virulenţă fără precedent în presa română postdecembristă, mai cu seama că persoana vizată, poetul Cezar Ivănescu, nu ocupa funcţii în vreo structură a puterii de stat, vă cer sprijinul pentru a susţine oficial demersul de stabilire a adevărului în cazul Cezar Ivănescu.

Adresez pe această cale un apel tuturor redacţiilor şi tuturor ziariştilor din presa tipărită şi din cea on-line, care au publicat până la moartea lui Cezar Ivănescu şi chiar după aceea, în ferpar, informaţia că Cezar Ivănescu ar fi primit o aşa-numită decizie de colaborare sau de poliţie politică din partea CNSAS, considerând că au obligaţia, din punct de vedere deontologic şi uman, să clarifice o situaţie pe care au generat-o conştient şi benevol în momentul în care au preluat o informaţie care nu avea la origine absolut nicio probă.

Am dorit să transmit acest apel în mod public pentru că, în pofida evidentei nevinovăţii a scriitorului Cezar Ivănescu şi a întregii sale vieţi trăite în onestitate şi sărăcie, dar şi a zguduitoarei declaraţii făcute de Cazimir Ionescu, în februarie 2008, pe un post public de televiziune: „NU EXISTA NICI O DECIZIE! CINE A VRUT SĂ-I FACĂ RĂU LUI CEZAR IVĂNESCU I-A FĂCUT!”. (Miron Manega, Cezar, Poeta Magnus, Jurnalul Naţional, 30/04/2008), nimeni dintre cei implicaţi, direct sau indirect, nu a manifestat buna-credinţă de a dori îndreptarea acestei situaţii.

În continuare, şi post-mortem, poetul este supus unei cenzuri de neexplicat pentru o personalitate de o asemenea anvergură şi pentru un mare scriitor român elogiat de Marin Preda, Petru Creţia, Constantin Noica, Basarab Nicolescu şi încă de multe alte personalităţi ale vieţii culturale din România şi din afara ţării (Mircea Eliade, Besnik Mustafaj ş.a.).

Pe 24 aprilie 2009 s-a împlinit un an de la tragica moarte a lui Cezar Ivănescu. Ar fi fost firesc ca în presă să apară măcar câteva cuvinte. Am propus ziarului Jurnalul Naţional un colaj de documente conţinând şi ultima înregistrare video, inedită, a poetului făcută în Albania, la Tirana, pe 15 aprilie 2008. Nu a fost posibil să apară, cum nu a fost cu putinţă să obţin un simplu drept la replică, de două rânduri, conform legii presei, drept pe care l-am solicitat încă din anul 2008 ziarului Evenimentul Zilei. [Pentru a înţelege cât de mare este gradul de manipulare şi dezinformare redau şi reacţia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România. În newsletter-ul (nu buletin, nota bene!) din 1 februarie 2008 era reprodusă, printre alte câteva ştiri, şi informaţia că Cezar Ivănescu a primit de la CNSAS decizie de poliţie politică. Sursa informaţiei citate era chiar un articol din Cotidianul, ed. 29 ian. 2008, cu un link. În acel interval (29 ian -1 febr.), în presa din întreaga ţară au apărut pe tema presupusei colaborări a scriitorului sute de articole, în Bucureşti numărul acestora fiind de ordinul zecilor. Atunci am încercat să răspund la întrebarea: „De ce ar alege nişte «profesionişti», ca cei de la IICCR, un singur articol (şi acela bazat pe o sursă dintr-un ziar satelit al grupului de interese Realitatea-Caţavencu?!), de ce un institut serios ar funcţiona aparent doar ca o agenţie de presă de cea mai proastă calitate, şi din nou, unde este deontologia, onestitatea sau măcar dreptul la revizuirea opiniei.

Crezând că această instituţie are printre cei care întocmesc „news-letter-ul” doar neprofesionişti, nu şi oameni de rea-credinţă, am încercat să iau legătura cu reprezentantii acesteia, prin e-mail. I-am informat, imediat după apariţia articolului din Jurnalul Naţional, 12 febr. 2008, „Cazul Ivanescu: O nebuloasa pentru CNSAS”, că au acum şi o poziţie cvasioficială a membrilor CNSAS şi că ar fi profesional să o posteze şi pe aceasta. Nu mi s-a răspuns şi nu a fost efectuată, desigur, nici o modificare pe site. La solicitările mele repetate, trimise prin e-mail, prin care îi rugam să posteze, aşa cum au postat acea ştire incriminatoare (1 februarie 2008), o alta prin care să dezmintă informaţia falsă, mi s-a răspuns într-un târziu că, citez: „Regretăm dispariţia poetului Cezar Ivănescu, o mare pierdere pentru literatura română. IICCR nu poate însă confirma sau infirma un act emis de o altă instituţie de stat, în speţă CNSAS, care are atribuţia de a se pronunta asupra calităţii de colaborator al fostei Securităţi.” (From: IICCR <office@iiccr.ro>; Subject: RE: Cazul Cezar Ivanescu, un caz grav de incalcare a drepturilor omului).]

Va multumesc,
Clara ARUŞTEI
Fiica scriitorului Cezar IVĂNESCU
februarie 2010
Bucureşti