O lansare (de carte) cu "mai multe trepte"

0
3

Nu-mi amintesc sa fi participat recent la vreo lansare (de carte) cu “mai multe trepte”; Miron   Manega, poet si jurnalist, Director pentru Romania al “Clubului presei transatlantice”,  a gandit o “lansare cu mai multe trepte” pentru cartea sa (la “Muzeul National al Satului D. Gusti”, la Cinematograful “Patria”, la Timisoara…).   Autorul recunoaste deschis : titlul “nu este strain, evident, de titlul cartii lui Cartarescu, “De ce iubim femeile”, care pur si simplu m-a enervat. Atat prin abordare si scriitura, cat mai ales prin promisiunea neonorata din titlu.”  Dar este constient si de “riscul major” al cartii sale: “Daca aceasta carte nu e cel putin la fel de buna ca “De ce iubim femeile?”, am intr-adevar o problema – aceea de a ma face de ras. Ceea ce nu este imposibil. Dar nu e imposibil nici viceversa. Asa ca, vorba lui G.B.Shaw, pe care il citez si in carte, “vom muri si vom vedea”.

* * *

Nu mi-am propus sa ma opresc la analiza cartii lui Miron Manega  (in primul rand fiindca nu am avut timpul necesar sa o citesc, desi am rasfoit-o si as spune “din prima” ca este “o carte spumoasa”! ; seamana cumva cu o sticla de sampanie care, dupa ce i-ai desfacut dopul si te-ai bucurat de “pocnitura de rigoare”, nu ai cum sa nu o “gusti putin”; in momentul acela esti pierdut…fiindca va trebui ( asemeni sampaniei pe care te poti doar amagi ca nu ai de gand “decat sa o gusti” ) sa “bei cu nesat” din continutul ideatic ironic-sclipitor al cartii…

“Prima treapta” din lansare…

…a avut loc la “Muzeul National al Satului. D. Gusti” ai a inceput fantastic, cu un recital de cobza (“lira traca” ) a celebrului interpret  Ion  Creteanu . Nici nu mi-as fi putut imagina un inceput mai adecvat atmosferei de acolo, in care am intalnit multe personalitati (Pavel Susara, Tudor Octavian, Margareta Paslaru, Corina Chiriac, Varujan Vosganian, Zoia Alecu, Dana Andronie,  Emeric Imre, Laurian Stanchescu, Eugenia Guzun, Ion C. Rogojanu si cu siguranta ca lista ar putea continua), dar si un public alcatuit in majoritate – ca la matematica – dintr-o “multime de /frumoase/ necunoscute” fiindca era, sa nu uitam, 1 Martie… (iar titlul cartii atrasese probabil “o revolta spontana” a “sexului frumos”! )

Doamna Dr. Paulina Popoiu, Director General al “Muzeului satului” a fost cea care, cu eleganta si sensibilitate, a dat “startul” ; dupa care Pavel Susara,  (dupa “sarja” acestuia Miron Manega a fost “nevoit” sa precizeze “Eu sunt autorul !”) , Varujan Vosganian, Tudor Octavian si alti vorbitori au oferit un “duel ideatic” prea “spumos” pentru a fi “coborat in proza” obisnuita a unei relatari.

Era 1 Martie, inceput de primavara, era inca zapada si frig, era – vorba Doamnei Director Popoiu – “un anotimp de trecere” , iar cei prezenti au …”trecut cu incantare” la degustarea unui pahar de vin oferit de catre Crama (nu stiu daca este vorba de sponsorizare, publicitate “transatlantica” sau prietenie, asa ca)…

Cinematograful “Patria”, a doua “treapta a lansarii”

A doua zi, 2 martie, la ora 17,  s-au petrecut la Cinematograful “Patria” din Capitala doua evenimente: vernisajul expozitiei de fotografii realizate de catre Madalina      Corina     Diaconu    si  a doua lansare a cartii “De ce uram femeile?” a lui  Miron    Manega; Presedinta “Clubului presei transatlantice” si Directorul pentru Romania al aceluiasi club au probat ca isi pot “incrucisa spadele” intr-o veritabila “ofensiva” a culorii si cuvantului (cu “precizarea” ca amadoi erau de aceeasi parte a “baricadei transatlantice”), iar domnul  Stefan   Teris, reprezentantul unei firme ce “transforma”miraculos “babeasca neagra” in “vin roze”, a tinut un veritabil “discurs despre arta si  secretul lui Bachus”, ceea ce a demonstrat inca o data ca undeva, in inalt, planurile se intersecteaza in spirit…

Domnul Gabriel    Boholt, dotat cu un urias teleobiectiv, a realizat fotografii senzationale, timp in care Maria    Gheorghiu  (revenita dupa o absenta se 45 de zile in spatiul muzical) a realizat, in partea a doua a serii, un recital extraordinar pe versurile poetului Miron Manega.

Fotografiile “lui Mada” au incantat privirea celor prezenti la vernisaj fiindca ea are stiinta – la fel ca si in jurnalism – de a ramane lucida si modesta “in spatele obiectivului” pentru a pune in valoare “subiectul” care, de cele mai multe ori, are o “ardere specifica a sa”…Si nu cred ca gresesc daca as fi spus “o ardere speciala a sa”…fiindca Madalina Corina Diaconu stie sa o descopere PENTRU NOI si stie sa ne faca partasi la bucuria acestei “arderi”…

Doamna  Taralunga (din pacate nu i-am retinut si prenumele , o doamna in varsta, care l-a evocat pe  Redactorul Ioan  Ion    Diaconu  si emisiunea “Memoria pamantului romanesc” )  a miscat-o profund pe Madalina, dar si pe mine si la sfarsit nu m-am abinut sa nu ma duc sa o imbratisez pe aceasta Doamna ce ne emotionase pe toti prin cuvintele ei simple, sincere si adevarate. Sub acelasi semn parca al unei taceri blagiene a ramas si  Miron Manega dupa recitalul  Mariei Gheorghiu pe versurile sale…

Florin Chilian, din “penumbra”, a incercat sa trimita cateva “sageti” catre Autor, dar acesta era foarte “in garda” si  de fiecare data a “parat” cu istetime si “iuteala de vorbe”, dar cei care au participat si la “a doua treapta a lansarii” se gandeau deja la Timisoara, urmatoarea etapa a lansarii, fiindca si acolo exista “luna martisorului” si FEMEI  FRUMOASE  care NU TREBUIE URATE, nu-i asa?