„Optimismul bacovian” – O carte despre ineditul poeziei lui Bacovia, semnată Angela Monica Jucan
Se spune despre Bacovia că este un poet trist, că versurile sale sunt deprimante. Şi totuşi, Bacovia este poetul unei imense vitalităţi. În sprijinul acestei idei vine şi cartea Angelei Monica Jucan, intitulată „Optimismul bacovian”, apărută la Casa de editură Dokia, Cluj-Napoca, în 1999. „Tocmai pentru că este simbolist pur, la Bacovia «plouă, plouă, plouă», dar mohoreala este numai un aspect exterior. Esenţa ploii stă – ştie oricine – în puterea ei fertilizatoare. Când ţi se pare că Bacovia stă să moară de plictis în poeziile lui «ploioase», el vorbeşte, în realitate, de cea mai mare potenţialitate de viaţă masiv comasată în câteva versuri. Optimismul numai nu explodează de sub simbol”, spune autoarea.
Şapte poeme
În „Optimismul bacovian”, Angela Monica Jucan analizează şapte din cele mai cunoscute poezii ale lui Bacovia („Plumb”, „Lacustră”, „Amurg violet”, „Decembre”, „Negru”, „Rar”, „Tablou de iarnă”), într-o interpretare exclusiv a volumului „Plumb”, şi trei din cele mai frecvente simboluri cultivate de el (ftizia, clavirul, culoarea gri).
Poemele „Plumb” şi „Lacustră” sunt emblematice pentru creaţia bacoviană. Angela Monica Jucan se referă la Bacovia ca la un simbolist a cărui poezie poartă în sine „permanenţa, echilibrul, pacea… Îl preocupă pe Bacovia, indiferent cum şi cât s-ar exterioriza, ponderabilitatea, în felul ei, maternă, a plumbului”. În accepţiunea autoarei, „Lacustră” nu aduce un sentiment neliniştitor, dimpotrivă, trimite la ideea de adăpost, ce semnifică încredere.
Gri şi violet
Ftizia – una din temele favorite ale lui Bacovia, care, afirmă Angela Monica Jucan, „din punct de vedere poetic… nu are valoare în sine, ci doar prin capacitatea nebănuit de largă, de a sugera, a acestei boli „fără speranţă” – contribuie pe alt plan, la ideea de moarte, de cadavru „coborând spre odihnă şi re-facere în ţărână”, din „Plumb”. Existenţa cotidiană (de fiecare zi, obişnuită) este la Bacovia un pustiu lăuntric, care anticipeaza sfârşitul, ca de exemplu, în poemul „Gri”.
Însă fie că este vorba de clavirul la care cineva interpretează o melodie „înceată şi monotonă, lipsită de orice agresivitate”, fie de culoarea gri, („Griul este spiritual, spre deosebire de violetul material”) ori de optimismul din poemul „Rar” („Optimismul derivă din puncte – punctele nu de suspensie, ci de suspans implicând aşteptare care, evident, e aproape sinonimă cu încrederea”), autoarea ne reliefează un Bacovia a cărui poezie cântă prin excelenţă, bucuria vieţii.
Negru
Asemenea lui Baudelaire, Angela Monica Jucan este preocupată în cartea sa şi de aspectul estetic al poeziei bacovine, de aceea, ne vorbeşte de corespondenţe. Legăturile ce există între culori (gri-violet, muzică-descântec), au rolul să ne demonstreze că poetul este un artist ce ştie să se folosească de muzicalitate şi variate tonuri de culoare. Una dintre culorile preferate de Bacovia, abordată şi de Angela Monica Jucan în „Optimismul bacovian”, este negru. În poezia „Negru” se găsesc alăturate sicrie metalice, flori carbonizate, veşminte funerare. Nu numai lumea materială este simbolizată la Bacovia prin negru, ci şi lumea sentimentelor. În acest decor învăluit în negru, tristul Amor are penele carbonizate.
Şi totuşi, Angela Monica Jucan afirmă: „Bacovia îşi propune să scoată în evidenţă prin amplificare impresia de negru, lăsând-o la libera percepţie a cititorului, dar o dilată până într-atât încât lumea îl crede pesimist. Cititorii văd doar punctul terminus, când, de fapt, acest punct coincide cu altul iniţial şi poezia se încheie în «Negru, numai noian de negru» când tocmai urma «Să dea pământul din sine verdeaţă»…”
„Golul plin”
Noaptea, ploaia, golul, moartea, plânsul, nevroza, sentimentul de monotonie exasperantă, toate amintind de creaţia lui E. A. Poe, Baudelaire şi Verlaine, devin la Bacovia, în viziunea Angelei Monica Jucan, „golul plin”. Este probabil, „celălalt” unghi al simetriei””, aşa cum spune chiar autoarea, pe care îl regăsim în simbol, la Paul Verlaine, în poemul „Apus de sori”: „Stranii înţelesuri,/Curg din depărtări,/Parcă sori din zări/Coborâţi la şesuri.”
