Un bun prieten s-a supărat pe mine de moarte, pentru că am asociat un gest al lui cu al oricărui individ “unit în cuget şi-n simţiri” cu toţi cei de acelaşi sex. Este un bărbat sensibil şi delicat, care ştie să se poarte cu femeile şi, de aceea, îl cred sincer în supărarea sa, că adică l-am acuzat de ceva absolut nemeritat în numele ideii că aşa ar acţiona gloata, cu atât mai mult cu cât personalitatea sa pregnantă, copleşitoare nu permite confuzie, ambiguitate, amestec în ordinar, comun, banal.
Totuşi, solidaritatea bărbaţilor, ca şi cea a femeilor, există, în ciuda educaţiei, bunelor maniere, purtărilor alese ori şcolilor înalte. Nici un bărbat nu trebuie să se simtă jignit, vexat, persecutat, frustrat, marginalizat, prigonit, asuprit, oropsit din această cauză.
Orice fiinţă umană este înzestrată la naştere cu instinct, inteligenţă, chiar intuiţie, care se vor dezvolta în funcţie de cultură, mediu, pregătire. Mai greu e cu instinctul, acest complex de reflexe înnăscute, necondiţionate, care asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. Civilizaţia îl mai şlefuieşte, nu în sensul de a-i da strălucire, ci de pierdere, estompare a unor calităţi. Asigurându-i-se nişte condiţii, individul nu trebuie să mai lupte pentru ele, devine mai comod, pierde din acuitate, agilitate, perspicacitate. Cu toate acestea, instinctul nu dispare. El funcţionează şi transpare când, vorba zicalei, “ţi-e lumea mai dragă”.
Femeile şi bărbaţii sunt două specii diferite. Toată lumea e de acord că suntem complementari, nu asemănători. Gândim diferit şi ne completăm, ne împlinim unul prin celălalt. Ne căutăm pentru a forma întregul, însă, de multe ori, nu uităm de unde am plecat. Ei, atunci se exercită, fără doar şi poate, acest spirit de solidaritate. Nu e egoism, nu e proastă creştere, nu e meschinărie. E vorba, pur şi simplu, de nevoia de protecţie. Şi atunci acţionăm instinctiv. Eu, de exemplu, am recunoscut sincer de atâtea ori că, atunci când văd cerşetorii pe stradă, mi-e milă, mai degrabă, de femei, decât de bărbaţi. Chiar am discutat aprins cu o colegă care zicea că bieţii bărbaţi, pentru ei e mai greu să cerşească, decât pentru femei. Chiar m-am revoltat. Chiar am intervenit şi i-am explicat cum de nu-şi dă seama că o femeie e mai expusă, că primejdiile sunt mai multe pentru o ea, decât pentru un el etc.
Aşa cum nu puteam să sufăr să aud că un soţ este întreţinut, fie şi temporar, de o soţie iubitoare, pentru că, mă gândeam eu, un bărbat poate să muncească oriunde, se poate angaja în cea mai umilă slujbă, pe când o femeie – nu. Sigur că, stând şi judecând simplu, limpede, îmi dau seama că aici intervine spiritul meu de solidaritate cu toate femeile din lumea asta împotriva bărbaţilor.
Ani întregi mi-am moralizat o bună prietenă, al cărei soţ, director de fabrică, a fost disponibilizat peste noapte, arătându-i că-i inacceptabil să stea acasă, când ar putea face orice. O femeie, da, dar un bărbat?! Ea era de acord cu mine, mă aproba verbal, dar nici acum nu ştiu ce era în sufletul ei. Cert e că, între timp, şi-au deschis o afacere, ce a devenit pe parcurs prosperă şi lucrurile s-au rezolvat. Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi angajat pe un salariu de mizerie, consumându-şi forţele într-o direcţie inutilă? Iar exemplele pot continua la nesfârşit. Asta se întâmplă în ceea ce priveşte femeile.
Dar în cazul bărbaţilor? Aproape la fel. Solidaritatea lor se manifestă în lucrurile cele mai simple, ca şi în cele mai complicate. Când văd o femeie la volan, oftează, claxonează, înjură, se lamentează: mamă, ce catastrofă! Fără ca aceasta să facă, de exemplu, ceva deosebit… o întârziere de o fracţiune de secundă la semafor, o ezitare la o intersecţie… lucruri pe care şi bărbaţii le fac în mod curent… Slavă Domnului, eu am fost norocoasă, de douăzeci de ani de când conduc, n-am fost claxonată sau înjurată, însă, circulând câteodată cu taxiul, auzeam frecvent injuriile şoferilor când vedeau o persoană de gen feminin la volan…
Afirmam că acest spirit de solidaritate se exercită mai ales din nevoia de protecţie. Având o căsnicie nefericită, cu o nevastă cicălitoare, cu un comportament frustrant, ai impresia că toate femeile sunt ingrate, nesuferite, agasante. Devii prudent, ca să nu fii rănit. Acţionezi într-o altă relaţie cu precauţie. Devii circumspect cu toate celelalte, şi sunt atâtea şi atâtea cazuri. Aş fi curioasă să văd cum funcţionează solidaritatea bărbaţilor într-o ţară ca Germania, de exemplu, unde o femeie, având aceleaşi atribuţii, răspundere, precum un bărbat, nu este plătită la fel, ci are salariul aproape jumătate…
Bărbaţii cer înţelegere, protecţie, sprijin. Dar nu întotdeauna şi oferă. Ca şi amicul despre care pomeneam la început. Îl rugasem de trei ori pentru un gest infim prin care să mă susţină. Dar nu. El a preferat să tacă, să uite, să nu facă nimic. Pe parcurs, conştientizând, s-a revoltat. Acţionase din instinct. Fără să-şi dea seama. Educaţia şi prietenia şi-au spus cuvântul mai târziu. S-ar putea ca prietenul acesta al meu să nu fie real. Să-l inventez eu, pentru a părea mai verosimil ceea ce expun. Totuşi, dincolo de toate acestea, solidaritatea bărbaţilor există. Ca şi cea a femeilor.
