Două cărţi de Vasile Şoimaru – Un mare patriot Basarabean contemporan
L-am cunoscut pe Vasile Şoimaru cu prilejul lansării la Bucureşti a cărţii sale „Cotul Domnului-1942”. Deşi mi-am dat seama de valoarea cărţii, am amânat lecturarea ei atentă fiind prins de multe şi mici obligaţii ale momentului… O vizită recentă în Basarabia m-a adus însă din nou faţa în faţă cu acest mare român, originar din Cornova Basarabeană.
…Am ajuns în satul Cornova din mijlocul Basarabiei cu vechiul meu prieten George, care s-a născut la Dereneu, un sat vecin şi unde încă mai are rude din neamul… Şoimarestilor. Am petrecut prima zi de Paşte la bătrânul cornovean Gheorghe Şoimaru; un om senin cu chip frumos şi ochi albaştri care ne-a recitat poezii patriotice româneşti învăţate la şcoala primară încă înainte de război. Nu ştiu ce le-a spus bătrânul copiilor săi, dar ştiu că a crescut o familie de patru copii patrioţi. Iar Vasile, fratele cu 20 de ani mai mic, este autorul celor două cărţi pe care le semnalez în această scurtă recenzie…
Se spune că Dumnezeu îi încearcă din greu pe cei care-i iubeşte. Aceştia sunt marcaţi, sunt uneori salvaţi şi deseori jertfiţi, dar intodeauna sunt cei meniţi să aducă salvarea neamurilor lor. Românii Basarabeni au fost trecuţi prin foc şi sabie, prin siberii îngheţate şi deşerturi fierbinţi, prin păduri nedefrişate şi mine subpământene, prin iaduri şi purgatorii, pentru că azi se se ridice deasupra tuturor vitregiilor şi să reprezinte făclia reînvierii românismului. Am cunoscut mai mulţi asemenea români Basarabeni.
Profesorul şi scriitorul Vasile Şoimaru şi-a regăsit identitatea etnică şi a pornit la redescoperirea rădăcinilor, a extinderii şi a menirii neamului său românesc. El îşi regăseşte confraţii peste tot înăuntrul şi în jurul României şi ajunge pe urmele lor până în… stepa Calmucă. Aici la Cotul Donului şi la buza Stalingradului, sute de mii de ostaşi români străjuesc şi azi în lumea spiritelor la hotarul de răsărit al neamului. Contemplând osemintele acelor martiri, Şoimaru a purces la scrierea cuărţii Cotul Donului.
„Cotul Donului-1942” este o carte cutremurătoare şi înălţătoare. În pofida sorţii nemiloase, aici românii au luptat vitejeşte şi şi-au făcut datoria până la ultima suflare. Şi deşi războiul a fost pierdut, acei ostaşi care şi-au sacrificat vieţile la la porţile răsăritului sunt adevăraţii învingători ai marei încleştări care a avut loc la mijlocul veacului trecut. Aici, ostaşii noştri au murit eroic! Nu am cunoscut personal încleştarea pe viaţă şi pe moarte a marelui război, dar uneori simt că sufleteşte şi azi continui să lupt în acel război. Şi simt deasemenea că sutele de mii de romani care s-au jertif, au murit că naţiunea noastră să iasă învingătoare. Şi sunt convins că naţiunea româna va învinge!
Vasile Soimaru a făcut trei pelerinaje la Cotul Donului. El s-a simţit rănit ca român să constate că germanii, ungurii, italienii au tratat cu Rusia, au adunat rămăşiţele ostaşilor lor, şi au ridicat cimitire frumoase şi monumente impunătoare în memoria lor. România şi-a uitat însă eroii şi continuă să-i uite şi să-i neglijeze şi astăzi. De fapt, conducerea română de ieri şi de azi pare hotărâtă să-şi neglijeze eroii şi chiar să-şi ucidă sufletul…
Vasile Soimaru a vizitat zonele unde s-au dat luptele şi unde sătenii i-au spus că la fiecare arat de primăvară ies la iveală oasele fraţilor noştri martiri. Şi nimeni nu le adună! Nu există nici măcar o cruce înălţată de oficialităţile româneşti la locul sacrificiului. În prima sa călătorie la Cotul Donului, confratele Vasile a improvizat o cruce din crengi găsite la faţa locului, i-a ataşat un mic tricolor, şi a implantat-o pe locul unde ostaşii români s-au opus cu piepturile tancurilor sovietice…
Cartea, tipărită la Chişinău, (în 2012 – editia I-a, în 2013 – editia a II-a), este o lectură succintă, dar o mare lecţie de romanism, şi totodată, o palmă usturătoare dată clasei politice de la Bucureşti.
***
Fratele Şoimaru a străbătut în lung şi în lat toată ţara românească de la Nistru pân-la Tisa. Apoi, din aceiaşi dragoste pentru neam, s-a înverşunat să viziteze şi comunităţile româneşti din jurul şi din afară României. De la Cotul Donului el s-a dus la românii de la poalele Munţilor Caucaz, a cutreierat Ucraina, a ajuns la românii din Maramureşul istoric de la nord de Tisa, a vizitat comunităţile româneşti din Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Macedonia şi deasemenea pe cele Macedo-Romane în Grecia. În plus, în căutarea confraţilor înstrăinaţi, şoimarul nostru a vizitat şi alte ţări între care Statele Unite şi Canada. (Am fost surprins să constat că într-o fotografie făcută de el la Câmpul Românesc din Hamilton, Canada, apar şi eu într-un grup de participanţi la o întrunire românească).
În toate aceste pelerinaje Şoimaru a făcut mii de fotografii din care a selecţionat peste o mie de planşe color pe care le-a tipărit pe cont propriu şi pe cheltuieli personale. Impresionantul album (ediţia a II-a) a apărut în 2014 la editurile „Serebia” din Chişinău şi „Magic Prinţ” din Oneşti. Lucrarea este împărţită în 14 capitole geografice şi fiecare regiune este însoţită de explicaţii. Predomina fotografiile de biserici, diverse monumente, case şi interioare de case, peisaje locale, familii şi numeroşi romani întâlniţi de autor peste tot pe unde a cutreierat.
În căutarea confraţilor săi, Vasile Şoimaru a parcurs un sfert de milion de kilometri pe diverse trasee din jurul României, trasee realizate în câteva etape şi în decurs de 12 ani (2002-2014). A făcut acest pios sacrificiu ajutat doar de familie şi de câţiva prieteni. Albumul etno-fotografic pe care l-a realizat este splendid şi unic; un adevărat rechizitoriu la adresa politicienilor de la Bucureşti care nu numai că nu l-au ajutat cu nimic, dar nici măcar nu i-au răspuns la scrisori… „Românii din jurul României” va rămâne ca o dovadă de românism şi un adevărat punct de referinţă pentru neamul nostru la începutul celui de al treilea mileniu…
————————————————————-
PS: Şi o neaşteptată coincidenţă. În ziua în care eu încheiam aceasta recenzie, Vasile Şoimaru participa la sfinţirea unei troiţe la mănăstirea Comana din judeţul Giurgiu în memoria ostaşilor români căzuţi la Cotul Donului.