Pe drumul spre viitorul medicinei

0
7
nicolae

nicolaeDoctorul care-mi spusese că va reveni la patul meu de spital împreună cu un coleg de specialitate, nu m-a avertizat că acesta va fi un român! Acum stăteau amândoi în faţa mea, discutând mai întâi între ei și din când în când și cu mine despre simptomele mele imposibil de ordonat într-un catalog al medicinii clasice. Eu însă simţeam nevoia să rămân între patru ochi cu specialistul acesta, cu Dan Nicolae, care iradia un suflu familiar de acasă, de acea casă pe care am părăsit-o de aproape 40 de ani. Urmăream cu atenţie mimica și gesturile acestui bărbat potrivit de statură, brunet, mai curând slăbuţ, care intrase în cameră fără clasicul stetoscop care servește în zilele de astăzi mai mult drept  semn de recunoaștere a medicului, decât drept instrument de lucru. Îl priveam în ochi și aceștia îmi trădau căldura interioară pe care o mai simţisem odată, de foarte mult timp, când am lucrat câţiva ani în Oltenia. Atunci am avut bucuria să întâlnesc – într-un mod cu totul neașteptat pentru răgăţeanul obișnuit cu bancurile răutăcioase despre olteni – oameni cu totul deosebiţi: cu o delicateţe în comportare, cu o precizie în aprecierea faptelor, cu o fermitate domoală în tot ceea ce făceau – și cu o hotărâre  de a face ceea ce au promis. Asociaţia pe care am făcut-o atunci a fost că trebuie să fii întâlnit acei soi de oameni “buni de puși pe rană” cum se spunea pe vremea când așa oameni încă se mai puteau întâlni pe meleagurile românești.
“Sunteţi din Craiova?!” l-am luat eu la sigur când am rămas singuri.
Da, era din Craiova, și a urmat de acolo acel drum linear caracteristic tuturor oamenilor cu o voinţă puternică și cu un caracter integru, cu o putere de muncă și o înţelegere ieșită din comun, până ce a ajuns la patul meu de spital din… Chicago. În căutarea a ceva care să-i satisfacă capacitatea de muncă neobișnuit de vastă, s-a preocupat mai întâi de ceea ce îi oferea profesorul de matematică din liceu Virgil Schneider, o perso­nalitate recunoscută în Craiova. Așa a cules între 1984 şi 1989 toate premiile întâi la olimpiadele de mate­matică, ceea ce l-a determinat să se dedice studiului acestei știinţe. Universitatea din București organiza în acel timp cursuri  pentru studenţii care doreau să-și urmeze cariera în cercetare, așa că Dan a putut merge mai departe pe drumul performanţei în matematică. Simţul practic, care caracte­rizează pe toţi concetăţenii săi, l-a determinat însă să se concentreze mai ales asupra studiului probabilităţilor și statisticii, care are multe aplicaţii în viaţa de toate zilele. În București a reîntâlnit-o pe Raluca, prietena de liceu, cu care s-a și căsătorit. Când a fost să-și facă doctoratul, Universitatea Chicago i-a oferit o bursă și aceasta a fost șansa cea mare: aici a întâlnit un vizionar al știinţei care se năștea în acele zile, un vizionar al geneticii, pe prof. Augustine  Kong.  Acesta ajunsese la un impas după ce recunoscuse că multe dintre cauzele bolilor sunt de găsit în codul genetic uman. Din păcate codul genetic constă din nu mai puţin de 3 miliarde de nucleotide care ar trebui luate în consideraţie și analizate… Este adevărat că dintre acestea 99% sunt identice la marea majoritate a populaţiei și deci nu ar mai trebui considerate atunci când este vorba de un om bolnav și că, de fapt, trebuiau găsite și studiate numai cele 1% care sunt diferite! 1% pare puţin, dar este vorba totuși de 30 de mi­lioane de nucleotide și de combinaţiile acestora…
O asemenea multitudine de date nu se poate prelucra decât cu ajutorul calculatorului, iar acesta necesită programe matematice speciale pentru fiecare caz. Pentru elaborarea lor, matematicianul statistician trebuie însă să înţeleagă perfect genetica și să posede și cunoș­tinţe aprofundate de medicină. A fost o provocare de prim ordin, căreia prof. univ. dr. Dan Nicolae s-a dedicat cu pasiune. Aceasta este explicaţia vizitei unui  matematician la căpătâiul unui bolnav! Este meritul Universităţii Chicago că a recunoscut complexitatea tratării genetice a bolilor și că a organizat o secţie cu acest profil. Este însă meritul prof. univ. dr. Dan Nicolae că a dedicat zece ani din viaţa sa acestei activităţi privite iniţial ca una interdisciplinară și temporară dar devenită între timp o profesie de sine stătătoare, cu mare accent pe cercetarea știinţifică. 60 de pu­blicaţii de specialitate, conducerea a cinci doctorate și a numeroase lucrări de masterat, multiple alte activităţi știinţifice sunt martore a unei dezvoltări razante a geneticii  dar și a succesului tânărului profesor  american de origină română. Viitorul îi stă în faţă iar sarcina pe care și-a asumat-o este să-l contruiască în domeniul tratamentului bolilor de origină genetică. Drumul pe care merge va fi lung, este greu dar va aduce servicii de nepreţuit umanităţii.
În această bătălie cu necunoscutul, Dan găsește sprijinul necesar în Raluca, care și-a părăsit meseria de medic dentist și a devenit și dânsa genetician, pentru a fi alături de soţul ei. În jurul celor două fetiţe,  Ruxandra și Andrada, părinţii au creat din nou acea atmosferă de delicateţe și de înţelegere, de politeţe naturală, de respect, de fermitate și de dedicaţie pe care eu le-am întâlnit în urmă cu patru decenii pe melagurile natale: o bucăţică mică de Românie în mijlocul orașului Chicago! Mult succes, prof. Nicolae!