În preajma zilei de comemorare a marelui nostru poet român, Mihai Eminescu, în cadrul comunității româno-americane de la New York, au avut loc mai multe evenimente culturale, care au culminat cu trei recitaluri de poezie și muzică, susținute de către doi invitați de la Chișinău și București: dl Nicolae Jelescu – actor și Cristofor Aldea Teodorovici – interpret, muzician, fiul regretaților artiști români Doina și Ion Aldea Teodorovici. Primele două recitaluri s-au desfășurat într-o atmosferă de bucurie românească, la restaurantele „Transilvania” și „Romanian Garden” din Sunnyside, Queens, New York. Cel de al treilea a avut loc în sala socială a Misiunii Ortodoxe Române „Sf. Gheorghe” din Glendale, Queens, New York, la invitația P.C. Pr. Gheorghe Schiopu. S-a cântat, cu mult dor și drag, pe versurile sublime ale lui Grigore Vieru, Mihai Eminescu și s-a recitat din marii noștri poeți români. Deși spre final atmosfera s-a transformat într-un fel de șezătoare culturală, ca să nu spun cantină socială, unde fiecare și-a zis, la un ison, propriul folclor adus de-acasă, cei doi artiști invitați au reușit să termine recitalul, demonstrând tenacitate, pasiune și profesionalism.
Cu aceast prilej, pentru a-l face cunoscut întregii comunități româno-americane de la New York și nu numai, l-am invitat pe dl Nicolae Jelescu, director al Teatrului de Poezie din Chișinău, să ne răspundă la întrebările unui interviu.
Nicholas Buda: Domnule Nicolae Jelescu ați fost invitat, împreună cu interpretul de muzică Cristofor Aldea Teodorovici la New York. Ați venit ca și actor? Ați venit ca și român? Ați venit ca și basarabean? Ca și vizitator? În ce calitate v-ați regăsit în toate aceste manifestări pe care le-ați avut, în vizita de la New York?
Nicolae Jelescu: Vreau să zic, în primul rând, că am venit de mult drag și dor, de Mihai Eminescu și de marele nostru Grigore Vieru, cei doi luceferi ai poeziei noastre. Dragostea pentru ei mă duce peste tot… Unde mă invită cineva să citesc un vers de Mihai Eminescu, ori de Grigore Vieru, nu refuz niciodată, pentru că mi-s dragi sufletului meu. Și dacă aduc un mesaj și un cuvânt frumos spus, cu măiestrie de acești mari poeți, eu cred că este un lucru extrem de bun.
N. B: Pentru cei care nu vă cunosc, sunteți actor, director al Teatrului de Poezie din Chișinău…
N. J: Da, vin de la Teatrul de Poezie „Alexei Mateevici” din Chișinău, printre altele Teatru de Poezie unic în Europa. În primul rând, am redeschis acest teatrul de limbă română, cu o piesă de Mihai Eminescu. Este vorba de poemul dramatic „Andrei Mureșanul”. După Eminescu au urmat mulți, mulți alți mari poeți români. În teatrul nostru nu citim decât mari poeți … Printre ei au fost: Lucian Blaga – „Atâtea stele cad”, un spectacol de poezie, Grigore Vieru – „Strigat-am către tine”, George Topârceanu – „Balade vesele și triste”, au mai fost citiți George Bacovia, Ion Minulescu, Nichita Stănescu, Alexandru Macedonski – un mare poet român oarecum uitat… noi l-am redescoperit, adică i-am montat versurile pe scenă.
N. B: Ce înseamnă să fii actor român la Chișinău?
N. J: Să fii actor român la Chișinău înseamnă să fii un erou! Lumea, în general, nu se prea se înghesuie la teatru… Noi vorbim românește și gândim românește la Chișinău, iar eu personal vin dintr-o zonă în care s-a vorbit, dintotdeauna, frumoasa limbă românească, dulcele grai românesc. Nu pot să zic basarabean sau moldovenesc, pentru că acolo jos, la malurile Dunării de unde vin, vorbim și simțim românește. De aceea și la Chișinău am adus acele simțiri romînești, care nu au plăcut guvernanților comuniști. În teatru citim românește dar niciodată ce-o fi, ci ceea ce atinge sufletul oamenilor. Încercă să cultivăm ideea teatrului românesc în rândurile spectatorilor noștri și cum spuneam trebuie să fii un erou ca să fii actor la Chișinău, pentru că până acum am fost sub talpa comunistă și de cele mai multe ori când mergeam la radio, pentru o emisiune, mi se punea interdicție înainte de emisie: trebuie să omiteți cuvintele român, România, limba română și Basarabia! Sigur că făceam tot posibilul să par că accept această interdicție, dar în momentul ce eram în emisiune directă, limba mea vorbea de la sine acele cuvinte… Imediat eram atenționat și bineînțeles că un timp nu mai eram invitat, eram marginalizat. Un fel de joc de intimidare. Dar nu este posibil să nu spunem aceste lucruri… ce se întâmplă dacă toți tăcem?
N. B: Pentru că ați adus vorba despre regimul comunist, să ne întoarcem cu 20 de ani în istorie, mai exact la momentele de revoltă socială ale anului 1989, în Europa… Cum caracterizați momentul ‘89 când Basarabia ar fi avut șansa istorică de a reveni la trupul țării mame, România? Istoria a trecut, nu mai putem să ne întoarcem și să o schimbăm, dar se știe că România și Basarabia au pierdut atunci, șansa reîntregirii… Ce s-a omis atunci? Ce putem învăța, noi românii, de pe ambele maluri ale Prutului, din greșelile trecutului?
N. J: Da s-au făcut multe greșeli, atât la București cât și la Chișinău, dar nu sunt politician de profesie, deci nu pot să comentez în detalii aceste greșeli. Un lucru cert știu: unirea este inevitabilă! Nu s-a produs atunci în 1989, deși noi am stat cu sufletele pregătite pentru un astfel de act național, pentru marea unire, pe care toți românii de aici din Basarabia dar și din Ucraina o sperau. Ne-am bucurat că totuși am scăpat de jugul comunist, că în final puteam și noi să călătorim liberi, să mergem peste hotare, la București, la Iași peste podul de flori!
N. B: Ce au însemnat acele „poduri de flori” de peste Prut, pentru oamenii simpli, pentru românii basarabeni care vedeau, dintr-odată, șansa de a trece Prutul spre țara mamă, pe un pod realmente împodobit cu flori?
N. J: Bucurie multă, lacrimi de durere și de dor… asta am văzut și am simțit, pentru că vorba veche – sângele apă nu se face! De aceea am pășit cu emoții me acele poduri de flori ale întrățirii noastre eterne cu România. Sperăm ca având acum o nouă conducere la Chișinău, să se înfăptuiască marea unire. Aceasta sperăm noi cei care iubim țara noastră, România.
N. B: Prin poezia pe care ați recitat-o astăzi aici, dar și la celelalte evenimente la care ați participat în New York, ați transmis nu numai mesajul poeților care au scris acele versuri, dar și pasiunea, dăruirea dvst. de actor, care au însoțit actul recitativ, devenind astfel un ambasador cultural al momentului literar. Este și acesta un scop al vocației de a fi actor?
N. J: Niciodată nu mi-am atins acel scop, pentru că știu că întotdeauna este loc de mai bine și de mai mult. Odată, într-un interviu la Chișinău, am zis că dacă mi-ar da Dumnezeu o memorie excepțională, aș învăța din scoarță-n scoarță, șapte mari poeți: Mihai Eminescu, Grigore Vieru, George Bacovia, Nichita Stănescu, Tudor Arghezi, Alexandru Macedonski, Geo Bogza… Vă mai pot spune și mai departe, un Vasile Voiculescu, Ion Heliade Rădulescu, etc, etc.
N. B: Dacă aveți un mesaj pentru cititorii ziarului „G. de Colorado”, un ziar de referință al comunității româno-americane, vă invit să o faceți prin intermediul acestui interviu.
N. J: Pentru cititorii ziarului „Gândacul de Colorado”, dar aș zice și pentru românii de pretutindeni, le doresc să nu uite că sunt români, să iubească limba românească, să iubească omul, așa cum spun cuvintele lui Marin Preda „acolo unde dragoste nu e, nimic nu e”. Aceasta am dorit să spun, dragoste și multă, multă sănătate tuturor.
N. B: Vă mulțumim pentru amabilitatea acordării acestui interviu.
