În cutia mea de amintiri, a Pandorei să-i zicem, pe care o avem fiecare și la rugămintea multora dintre cei care mi-au intersectat viața, dar în special la îndemnul domnului George Roca, redactorul revistei australiene „Bumerang Literar”, deschid cu un prim episod, un ciclu de scurte povestioare, astăzi din perioada petrecută la Facultatea de Arhitectură din Iași.
În funcție de impactul cu cei ce vor citi pot urma și altele deoarece am trăit multe și spun numai ce am trăit. Garantez autenticitatea faptelor și le voi expune doar pe cele care interesează, cele care ne condimentează existența și dau un anume parfum vieții în general.
***
O poveste, adevărată însă, despre modul de desfășurare a examenelor de admitere la Facultatea de Arhitectură din Iași. Despre complexitatea, igeniozitatea, ineditul, rafinamentul compozițiilor pentru desenul liber la admitere în facultatea de la Iași, se dusese vestea în toate celelalte școli de arhitectură din țară, Timișoara și Cluj, dar mai ales la „fabrica” de arhitecți a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București. La fel și subiectele de la desenul tehnic.
Ani la rând era o regulă ca seriile de la Iași care veneau în ciclul doi de studii la „Ion Mincu” în anul IV, să fie cele mai pregătite, urmare a calității, exigenței și muncii de „ocnași” din acea clădire prăpadită a Facultății de Arhitectură din Iași, fost internat, cantină și spălătorie a Liceului „Garabet Ibrăileanu” din Copou. Îmi amintesc cu drag, dacă interesează pe cineva acest amănunt, că toate corpurile de forme diferite de la an la an (acestea nelipsind niciodată din compoziții), erau confecționate din timp în secret, cu numai două trei zile înainte de examen, într-o încăpere specială situată la subsolul clădirii facultății, denumită „STUFO”, adică „Studiul formelor” (și a culorilor), de către tehnicienii facultății Dan Nicolae și Doru Manolescu, ajunși arhitecți mai târziu și de subsemnatul (ajuns inginer constructor tot… mai târziu!), după indicațiile studiate îndelung, în prealabil în aceași sală și în aceiași discreție, de către domnul Porumbescu.
Corpurile erau executate din cartoane mucava cașerate cu hârtie albă semiciocan, eu fiind acela care eram obligat să asigur întregul material didactic atât cel tehnic cât și cel necesar confecționării machetelor, de la suportul acestora până la detalierea temei machetelor, la cei trei ani de studii, inclusiv a celor mai pretențioase din stiplex trasparent, plastic obișnuit ori polistiren expandat pentru care aveam aparate speciale de tăiat.
Într-un an, pare-mi-se în 1974, având ideea în cap mai demult, m-a pus domnul Porumbescu încă din primăvară, să caut prin librării ori magazine sportive sau de jucării mingi de volei de culoare albă nu cu suprafața netedă, ci asemănătoare celor de baschet cu asperități mărunte de mărimea boabelor de piper. Văzuse el undeva cu mult timp în urmă, o asemenea minge… eu trebuind să caut un fel de ac în carul cu fîn și încă un număr de vreo treizeci de bucăți, câte i-ar fi fost nevoie pentru aceași compoziție, în mai multe exemplare împrăștiate prin sălile de examene.
În dimineața examenului, pe la ora 5, aceste mingi au fost cuplate cîte două una peste alta… printr-un băț de chibrit ce trecea prin supapele în care se umflau cu pompa aceste mingi, adăugându-se apoi restul de obiecte ce alcătuiau ansamblul: corpurile din carton mucava alături de un ciubăr, o oală întodeuna de culoare neagră, o roată de tors lâna, un polonic uriaș închis la culoare, parcă de pe vremea lui Pazvante Chiorul, dacă mai știe cineva cine a fost! Restul de obiecte, (luate din panoplia personală a colecției de obiecte cu specific popular) din acel examen nu mi le mai aduc aminte, dar mingile îmi sunt imposibil de uitat, deoarece le-am căutat prin tot orașul pînă la Centrul de Librării, negăsind în același loc toate cele necesare.
Este lesne de imaginat dificultatea realizării umbrelor acestui ansamblu compozițional luminat din două surse diferite ale corpurilor de iluminat cu neon din tavan. Cît privește subiectele la desenul tehnic, de obicei axonometrii ori intersecții de corpuri, comisia alcătuită din cinci cadre didactice în frunte cu președintele comisiei domnul Porumbescu, se întîlneau la ora trei dimineța la secretariat, iar cei cinci prezentau în plic propuneri pentru tema acelui examen. Domnul Porumbescu studia propunerile și împreună alcătuiau un soi de colaj, melanj, dacă vreți, în care figurau elemente din toate propunerile, la care de regulă se introduceau unele capcane inerente sporind dificultatea desenului. Până în ora șase, subiectul final era definitivat, după care în cancelarie trăgeam la xeroxul acelor vremi, o dihanie pe care nu o puteau ridica doi oameni, numărul necesar de copii. Nu se ieșea de acolo decît la ora destinată începerii examenului. O tradiție de corectitudine care s-a păstrat cu sfințenie până astăzi.
Cu alt prilej voi povesti cum se corectau lucrările la admiterea candidaților. La fel de interesantă și plină de inedit. Să o comparăm cu admiterea on line din pandemie? Cred că n-ați vrea să știți cît de desuet, stupid și caraghios a fost. Iertată-mi fie aciditatea și tonul caustic.
———————————–
Gheorghe BISTRICEANU
Iași, 30 octombrie 2022
