Chiar dacă vrem să recunoaştem sau nu, pentru românii care trăiesc în America sau pe alte meleaguri în afara României, acasă, după părerea mea rămâne mereu România. Ca şi alte naţionalităţi care îşi recreeaza propriile ţări prin diverse modalităţi precum Mica Italie, Chinatown sau miile de magazine şi restaurante etnice, centre culturale etc. Aşa şi noi, românii încercăm să păstrăm România noastră vie, atunci când plecăm de acasă şi reuşim acest lucru prin limba română, prin mass media în limba română, prin prezenţa la bisericile româneşti sau prin festivaluri sau petreceri româneşti.
Acum câteva săptămâni întrebam prin Facebook pe pagina românilor din Colorado dacă există biserică româneasca şi răspunsul a venit imediat…există chiar două! Fără să cunosc personal pe nimeni dintre cei ce mi-au recomandat una sau cealaltă biserică şi pur şi simplu din comoditate, am ales să mergem la cea mai apropiată. Preotul de la biserica din Littleton, care era mult mai departe de unde locuim a fost extrem de amabil şi ne-a făcut imediat invitaţia de a merge la biserica de acolo. Cu toate acestea, am ales Biserica Sf. Dimitrie din Frederick. Cu siguranţă, într-un week-end viitor o sa vreau să merg şi la biserica românească din Littleton. Eu nu sunt o persoana bisericoasă, merg la slujbă ocazional şi încă nu ştiu cu ce religie rezonez cel mai bine deşi nu intenţionez să trec vreodată la altă religie, nu am citit Biblia de la cap la coadă (deşi am încercat!) dar cred în Dumnezeu şi simt că fără credinţă nu se poate realiza nimic. Adesea plănuiesc să merg regulat la biserică şi nu o fac deşi credinţa e cu mine în orice moment. Percep mersul la biserică un fel de disciplină şi admir oamenii care îşi găsesc săptămânal timp pentru slujbă.
La biserica din Frederick am ajuns în jur de 10 dimineaţa, erau puţini oameni înăuntru şi slujba începuse dar părintele era încă în altar. Două doamne cu voci minunate cântau în stânga altarului în timp ce biserica se umplea de oameni de toate vârstele. După câteva minute a apărut şi părintele şi pentru că vizita noastră se întâmpla înainte de Înălţare primele cuvinte pe care le-am auzit grăite de preot au fost „Hristos a Înviat!”. Nu ştiu cum aş putea să descriu emoţia pe care am simţit-o la auzul acestei supreme afirmaţii, a fost ca o binecuvântare, ca o primire cu braţele deschise în casa Domnului şi din acel moment am uitat complet cât de departe sunt de casă…pentru că mă simţeam de fapt acasă. Nu cred că „Hristos a înviat!” a avut vreo semnificaţie mai puternică decât în acea zi! Slujba a continuat iar în final părintele a interpretat textul din Biblie – partea cea mai frumoasă, pentru că ne-a vorbit liber, adresându-ne nouă direct şi din nou acel sentiment că sunt acasă m-a cuprins. Vocea acestui om, părintele Ioan Bogdan, este de o blândeţe şi compasiune cum îmi închipui că doar sfinţii trebuie să aibă. Am fost primiţi cu atâta căldură şi bunătate şi sunt sigură că de fiecare dată când am să merg la Biserica Sf. Dimitrie mă voi simţi din nou ca acasă.După slujbă a urmat un baby shower la care am fost şi noi invitaţi, fără să cunoaştem pe nimeni şi chiar astăzi am fost notificată prin email că fetiţa pe care am sărbătorit-o atunci a sosit sănătoasă pe lume. Ce frumos să împărtăşeşti o asemenea veste în mica noastră comunitate. Adesea suntem notificaţi de evenimentele care au loc la biserică şi în acest week-end doresc sa volutariez şi eu pentru biserică.
Nu ştiu cât de mult conştientizăm cât de norocoşi suntem să avem acest lăcaş de cult dar şi loc de socializare, un loc unde e uşor să uiţi cât de departe eşti de acasă şi unde poţi găsi linişte sufletească şi o vorbă bună.
