Alegeri parlamentare la Chişinău (I)

0
5

Rezultatul oficial parţial al alegerilor pentru parlamentul Republicii Moldova ţinute duminică 05.04.2009 arată că pentru partidul Comunist au votat 49.92% dintre alegători, restul voturilor fiind împărţite între trei partide care au acumulat mai mult de 6% din voturi, limita minimă ce trebuia depăşită pentru a putea pentru a fi acceptat ca partid parlamentar. Rezultatul nu a surprins deoarece se ştia ca Partidul Comunist – de orientare pro rusă – reuneşte cei mai mulţi suporteri şi a fost ca atare acceptat de observatori neutri aflaţi în capitala moldovenească. Opoziţia – de orien­tare pro română – este divizată şi mai puţin bine organizată decât partidul care în ultimii 8 ani a format guvernul. În urma unor chemări difuzate prin Internet o mulţime de oameni tinei s-au adunat ca să protesteze împotriva acestui rezultat. Manifestarea mai întâi paşnică a devenit violentă: o clădire a fost incendiată, manifestanţii au intrat cu forţa în clădirea parlamentului, forţe de poliţie au fost mobilizate şi au securizat clădirile oficiale. La ora când este scris acest articol, demonstraţiile continuă.
Interviuri de la faţa locului arată că este vorba de o demonstraţie spontană a tineretului nemulţumit de condiţiile precare de viaţă şi de lipsa de perspective din Republica Moldova. Criza economică care a lovit întreaga lume a dus la eliminarea multor locuri de muncă din Europa de vest ocupate de moldoveni în căutarea unei soluţii pentru problemele vieţii curente. Aceştia s-au întors acasă dar aici şansele de a găsi ceva de lucru sunt şi mai proaste decât în străinătate. La aceasta se adaugă nemulţumirea tinerilor cu studii superioare care nu găsesc de lucru în propia ţară şi situaţia economică precară care atribuie Republicii Moldova ultimul loc în Europa în privinţa nivelului de trai. Situaţia creată duce la necesitatea de a reactualiza informaţiile despre aceasta ţară îndependentă rezultată pe un teritoriu tradiţio­nal românesc. Pe vremuri Principatul Moldovei împreună cu Bucovina formau o entitate care a ţinut piept cu bravură multor încercări ale istoriei.
Relaţiile mele cu Republica Moldova au început la începutul acestui deceniu când am avut plăcerea să cunosc câteva personalităţi ale vieţii ştiinţifice moldoveneşti. Au urmat invitaţii la Chişinău la care am răspuns la început cu curiozitate, mai târziu cu plăcere…şi…uite aşa…am ajuns să fiu mulţi ani la rând un oaspete dorit şi des întâlnit pe străzile capitalei moldoveneşti.
Impresia mea despre Republica Moldova? Este o ţară independentă, cu oameni mândri, cu conştiinţa valorii istoriei lor – foarte complexe şi plină de meandre – cu rădăcini româneşti şi cu suprastructură cu foarte multe influenţe ruseşti. Este o ţară care, la fel ca şi România, îşi caută drumul spre bunăstare în acest hăţiş care se cheamă globalizare… Moldovenii? Oameni foarte calzi, la locul lor, modeşti dar conştienţi de valoarea lor, cu un caracter aparte, care încearcă cu insistenţă să croiască un drum nou bucăţelei de pământ pe care o numesc Republică. Aceasta este o ţară independentă, dar dimensiunile ei minuscule constituie un dezavantaj important: este aproximativ la fel de întinsă cât sora ei, Moldova cea de dincolo de Prut!
În vara lui 1991 s-au discutat în Parlamentul Republicii Moldova trei dintre cele patru puncte cruciale care urmau să hotărască ce va fi această ţară în viitor dar cel de al patrulea, unirea Republicii Moldova cu România… nu s-a mai discutat. În timp ce deputaţii dezbăteau în plenum primele 3 puncte, delegaţii lor telefonau cu Bucureştiul: nu se putea hotărâ unificarea cu România, fără ca România să fie de accord!! În Bucureştiul (nu de altă dată ci…) de atunci, problemele arzătoare erau altele: prima mineriadă era în pregătire, frământări politice şi economice zguduiau opinia publică şi pe cei care se angajaseră să conducă destinele ţării… Pe scurt… unificarea cu Republica Moldova n-a fost salutată cu entuziasmul necesar… iar deputaţii din Parlamentul moldovenesc nu au mai avut ocazia să-şi spună părerea. Republica Moldova a rămas independentă… şi toate referirile la necesitatea reunirii, la dreptul istoric de întregire a neamului, etc. – puse din nou în discuţie de actualele manifestări de stradă din Chişinău – nu sunt decât… dorinţe: ultima hotărâre în aceasta problemă a fost luată – de fapt n-a fost luată, ci datorită faptului că realitatea existentă a fost acceptată tacit, situaţia a rămas neschimbată dar confirmată – de cele două state independente în urmă cu 18 ani… şi este singura valabilă. Celelalte speranţe? Sunt numai pagini ale manualului de istorie…
În ce mĂsurĂ sunt moldovenii… români?
Moldovenii sunt de origină română… dar mai mult de 100 de ani de viaţă în cadrul imperiului rus şi aproape 50 de ani de viaţă în cadrul Uniunii Sovietice şi-au pus amprenta în mod hotărâtor asupra principalelor trăsături de caracter ale moldoveanului…

Au devenit moldovenii …ruŞi?
Nuuu… dar cel putin generaţia corespunzătoare celei a nostre a fost atât de influenţată de ceea ce ce fost Uniunea Sovietică, încât rezultatul este vizibil: moldovenii sunt… moldoveni, sunt ei înşişi, deosebiţi atât de români cât şi de ruşi… Este un alt popor… care preţuieste foarte mult legăturile culturale cu poporul român… dar care este un alt popor. Impunătoarea statuie a lui Ştefan cel Mare din piaţa centrală a oraşului, aleea cu statuile scriitorilor români din parcul oraşului Chişinău, faptul că pe străzi se aude foarte des vorbă românească, faptul că foarte mulţi moldoveni – nu se ştie exact câţi, sunt probabil câteva zeci sau poate sute de mii – şi cetăţenia română nu trebuie să înşele pe observatorul atent că este vorba de un popor cu totul diferit. Intelectualitatea contemporană a fost în mare parte şcolită în Uniunea Sovietică, cei mai mulţi dintre ei cunosc Moscova mai bine decât Bucureştiul, cei mai mulţi dintre ei vorbesc şi mai ales scriu cu mult mai bine în limba rusă decât în limba română, aproape toţi au participat cu entuziasm la realizările regimului sovietic – începând cu primul zbor al lui Gagarin, continuând cu combinatul siderurgic de la Magnitogorsk – au cunoscut pe Breshnew, care a fost mai întâi Prim Secretar în Chişinău şi abia pe urmă la Moscova, au petrecut cel puţin un concediu undeva în taiga siberiană, au ajuns până la celalalt capăt al continentului Euroasiatic, pînă la Vladivostok… Întreaga lor viaţă s-a desfăşurat în acest sistem social, în interdependenţă cu celelalte state unionale; în acest timp moldovenii – cei de vârsta noastră – s-au căsătorit, au avut copii, au primit o locuinţă, au promovat în funcţii, au suferit şi au iubit… Nu, aşa ceva nu se poate şterge cu buretele de astăzi pe mâine!