Dăcă ai trăi în România secolului XXI ai avea şansa să fii martorul unei scene politice care i-ar face invidioşi pe mulţi occidentali însă mândrii pe unii care ar fi evadat din cartierele întortocheate ale Fanarului Greco-turcesc. Niciunde în lume până în momentul de faţă probabil n-a fost pus în scenă o partitură aşa de perfectă cu personaje atât de bine alese şi cu scenete trase la indigo după o lume orientală lăsată să fie redescoperită. Retrăgându-ne în epoca medievală a Ţărilor Române acolo unde sabia şi jocurile partidelor boiereşti împreună cu pescheşurile către Înalta Poartă decideau jilţurile domneşti, Bucureştiul de astăzi trăieşte o dramă istorică cu iz de nostalgie medievală şi parfum de epocă fanarioto-paşoptistă a la Caragiale. Lacrimi, strângeri de mână, ţopăituri, epistole şi declaraţii de dragoste plănuite în spatele alianţelor politice aveau să scoată la iveală o lume machiavelică a mizeriei şi a urii politice care a stat gata să izbucnească în societatea românească post-decembristă. Romanticul nostru “Micul Paris”, avea să se transforme într-un bazar guvernat de legi şi de practici neortodoxe cetăţeanului de rând care cu certitudine trăia cu convingerea că locuieşte într-o capitală şi ţară europeană a mileniului trei.
Totuşi nu am putut să înţeleg una dintre partiturile celor doi protagonişti aflaţi pe această scenă improvizată a politicului mioritic, şi anume de ce “Măria Sa” domnul senator Geoană nu a vrut să înţeleagă că misiunea sa politică a eşuat şi că odată cu aceasta şi rolul clasei “muncitoreşti-psd-iste”-pardon-“mogulist-psd-iste” a luat sfârşit. Asocierea domnului Mircea Geoană cu foştii predecesori comunişti sau post-comunişti cred că este puţin forţată şi neavenită. După aflarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale de după al doilea tur de scrutin intervenţiile domniei sale pe sticlele ecranelor dominate de “Vântu” schimbării de la Cotroceni, îl trimit undeva în neantul istoriei Ţării Moldovei de la mijlocul veacului al XVI-lea. Domnul preşedinte Mircea Geoană este persoana perfect întruchipată a celebrului personaj istoric Alexandru Lăpuşneanu iar declaraţiile dânsului din seara de 6 decembrie şi după, vin să o completeze perfect pe cea a domnitorului moldovean care nu s-a obosit să declare către boierii moldoveni că: ”Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau, răspunse Lăpuşneanul, a căruia ochi scântieră ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă-ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. A! Nu mă vrea ţara? Nu mă vreţi voi, cum înţăleg”? (vezi Grigore Ureche, “Letopisetul Tarii Moldovei”). Această încăpăţânare răutăcioasă de a privi realitatea demn aşa cum îi stă şi firesc unui preşedinte de partid vine pe fondul unei deziluzii refulate din perspectiva mişcărilor şi alianţelor din partid care au decis deja un alt dirijor pentru nouă partitură a Partidului Social Democrat.
În ceea ce priveşte diaspora româno-americană, care trăieşte deja într-o democraţie guvernată de legile ei pentru fiecare cetăţean de rând, aceasta a înţeles că menirea ei este de a perpetua rolul noii democraţii de la Bucureşti precum şi aceea de a oferi o nouă şansă României europene de a se alinia statelor Europei Unite în care jocurile cu democraţia nu sunt acceptate şi interesele de grupuri sunt sancţionate corespunzător. Noi nu am uitat că în ultimii ani, Partidul Social Democrat şi nu numai, a stat la cârma frânării proceselor reformatoare din societatea civilă şi că de câte ori a avut ocazia a blamat toate demersurile instaurării unui climat politico-economic –diplomatic atât demult cerut de realitatea românească. Toate acuzele care sunt îndreptate asupra noastră de falsificare a alegerilor prezidenţiale nu îşi au nici o acoperire cu atât mai mult cu cât această oază de democraţie – America – încă mai generează zâmbete, adevăr şi bucurie într-un viitor sigur şi independent. Asocierea pe care mulţi confraţi de ai noştri din ţară au făcut-o despre cei din exil şi anume că diaspora reprezintă barometrul politic şi chiar economic al României este perfect adevărată şi asta ne bucura nespus să ştim că şi noi ne aducem contribuţia prin crezul şi acţiunile noastre la stabilitatea şi progresul ţării noastre iubite, România.
