Frumosul nu are coordonate perfect identice în percepţia a doi oameni din lumea întreagă. Câtul raportului privit-plăcut stabileşte un număr de adevăruri egal cu populaţia umană mondială. Un om frumos nu poate fi decât un om frumos, în cumpănă doar cu mai frumosul, fără proporţii şi contraste semnificative. Privitul lui, prietenia lui, gândul la el, dragul de el sunt mai vindecătoare decât o farmacie. Cu toţii suntem avizi de cea mai nobilă frumuseţe, dar nu fiecare dintre noi suntem nobili cu ea! Estetica cea mai pură se află în frumuseţe, dar şi ritmul moderaţiei îl pierde cel mai uşor omul frumos. De aceea, Cum rar oamenii le pot avea pe toate, cei care nu se dezechilibrează purtând ca pe o povară frumuseţea, când de fapt ea ar trebui să fie o bunătate, impresionează prin ceea ce e mai greu de aflat chiar şi la oameni cu daruri mai mici de la natură: modestia cu valoarea ei supremă, raritatea! Când un om care ar fi acoperit de realitate să nu fie modest, şi este, atunci acestui om i s-a dat în fire un bun simţ sacrosant! În aceste cazuri, modestia are în sine dozate egal valenţele frumuseţii şi bunătăţii ce zidesc omului lumina!
Un astfel de om este actriţa, moderatoarea, omul om, Alexandra Velniciuc! Mai ales dacă frumuseţea dă satisfacţii de scurtă durată pentru că vârsta lucrează contra ei, iar Alexandra Velniciuc, tânără frumoasă şi dăruită generos cu duhul artei înţelege aceasta când nici nu e cazul să se gândească la aşa ceva, ea este cu atât mai demnă de preţuire şi admiraţie! Precum adâncile gânduri ce nu se aclamă, se cugetă, marile farmece ale ei nu primesc un plus absolut inutil din partea sa, ele putând să-şi arate singură prezenţa!
Alexandra Velniciuc este mai atentă ca cineva din jurul ei să nu se intimideze, decât să fie preocupată de a se expune ca păunul! Dacă ar mai rămâne o întrebare care să ceară lămurire despre caracterul ei, ar fi ce copilărie a avut, cum era şi cum se comporta până când statutul de artist, prezenţa încântătoare pe micul ecran, pe scenă, la evenimente publice au încununat-o cu o aură a faimei?! Tristă, e răspunsul! Fără mângâierea şi iubirea mamei!
Cumulativ, tristeţea nu are cum să se schimbe în satisfacţii şi bună dispoziţie, cu trecerea anilor, pentru că împietreşte în amintire! Dacă plânsul sufletului n-a încetat poate până azi, nevăzut, neauzit de nimeni în adâncul intim, atunci cum de izvorăşte din glasul artistei Alexandra Velniciuc, în loc de suspin, susur plăcut, din ochi, în loc de umbră, soare, din colţul gurii, în loc de spasm, surâs?! De bună seamă, datorită frumuseţii ei! Frumuseţe totală, care îmbuchetează în ea bunătate, nobleţe, modestie!
S-a născut în Bucureşti, pe 1 septembrie 1980, din părinţi artişti (tatăl, actor fiind, a făcut ca Alexandra să-şi petreacă o bună parte din copilărie pe platourile de filmare, iar mama fiind pianistă, a făcut ca Alexandra să studieze pianul). Pe când mica artistă avea doar patru ani, mama ei a plecat şi s-a stabilit în Italia, iar Alexandra a crescut numai în grija tatălui, actorul Ştefan Velniciuc şi a bunicilor. Deşi fără mamă, a primit educaţie aleasă iar cei care au rămas în viaţa ei i-au dăruit căldura şi mângâierea sufletească totală! Studiile şcolare primare le-a făcut în limba engleză, iar în timpul liceului a urmat un curs de jurnalism.
A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promotia 2003, cu master la secţia Actorie. În 2008 a devenit doctor în Artele Spectacolului, teza de doctorat numindu-se „Performanţa, concept fundamental în arta actorului modern de teatru şi film”.
Primele apariţii publice au fost la televiziune: emisiunea „Duminica în familie”, filmul serial „În familie”, emisiunile „Televiziunea, dragostea mea”, „Şlagăre în revenire”, „Atenţie, se cântă!” (moderatoare). A colaborat cu Societatea Română de Radiodifuziune, canalul Radio Romania Tineret, la care a citit poezie românească şi materiale documentare. La Radio Romania Cultural a ţinut un curs de limba italiană.
În teatru a debutat la Buzău, cu rolul Ioana, piesa „Acolo, departe” în care a jucat alături de tatăl ei, Ştefan Velniciuc. În 2005 a interpretat rolul Mona din piesa „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, la Teatrul Naţional din Craiova, în regia lui Şerban Puiu; în 2009 a jucat la Teatrul Metropolis din Bucureşti, în piesele „Mincinoasa”, „Pijamale” şi „Fantoma, dragostea mea”. Pe lângă teatru, actriţa Alexandra Velniciuc a jucat şi în filmele de lungmetraj: „Lotus”, regia Ion Carmazan, „Vlad”, coproducţie româno-americană, „Păcală se întoarce”, coproducţie româno-franceză, „Jacqou le croquant”. În 2009 a prezentat festivalul „Microfonul de Aur”, iar în 2010, Festivalul de la Mamaia, alături de Horia Moculescu şi Aurelian Temişan. Împreună cu muzicianul Horia Moculescu este moderatoarea emisiunii de durată şi succes, de pe programul TVR 2, „Atenţie, se cântă!”, iar din 2012 este distribuită în două spectacole ce se joacă la Teatrul „Metropolis”.
În legătură cu zvonurile inevitabile pentru oricare persoană publică, despre o zisă relaţie mai mult decât profesională cu muzicianul Horia Moculescu, artista Alexandra Velniciuc a furnizat presei următoarele: „Niciodată nu am dat drept la replică celor care au spus că între mine şi Horia Moculescu este mai mult decât o prietenie apropiată. Nu mă cobor la discuţii de acest nivel. Pentru mine este important doar ce cred oamenii care mă cunosc şi cei care mă văd pe sticlă, pentru că publicul meu este unul inteligent. Oamenii care m-au oprit pe stradă să îmi mulţumească pentru emisiune sunt convinsă că ştiu cum stau lucrurile. Este evident că cel mai simplu lucru este să vezi doi oameni pe sticlă şi să tragi concluzia că ar fi iubiţi, mai ales dacă ei nu sunt văzuţi împreună doar la televizor, ci merg împreună la televiziune, mănâncă împreună la restaurantul televiziunii sau în alte locuri. -Este doar micimea din sufletul celor care au crezut asta. Între noi este o relaţie de prietenie solidă. Tot timpul ne facem servicii unul altuia, în sensul că mă duc la piaţă să îi cumpar ce are nevoie etc. El este un prieten al întregii familii, al tatălui meu, este un om care ne intră în casă de sărbători. În plus, iubitul meu, Şerban, este un om foarte inteligent, care cunoaşte situaţia foarte bine şi nu a fost afectat de cele apărute în presă, atât timp cât ştie unde sunt şi cu cine sunt. De regulă, noi chiar ne dis¬trăm când se fac astfel de speculaţii“.
Şi nouă celor ce săpăm, semănăm şi prăşim ogorul scrisului, că de cules, de obicei aşteptăm şi aşteptăm până la ultima toamnă, ne este mai uşor de zugrăvit oameni frumoşi, pentru că dragul pune umărul la trudă! Aşa s-a întâmplat şi acum, când timpul a zburat şi a lăsat în urma lui descrierea unui om ca o câmpie: nu o seamănă nimeni, şi are cele mai frumoase flori, nu o stăpâneşte nimeni şi e a tuturor, are păsări, cer deasupra, are iarbă şi rouă jos, are tată soarele, are mamă umbra, are fraţi dorul şi iubirea, are avere frumuseţea!
