America în ochii unui străin

Pe la 1841, Principatele Române nu erau nici unite şi nici independente. Abia cu dubla alegere a lui Cuza şi apoi cu independenţa din 1877 câştigată pe câmpul de luptă, putem vorbi de România.
Documente referitoare la istoria economică a ţării atestă faptul că România era în urma statelor occidentale cu cel puţin un secol, un secol şi jumătate, mai ales faţă de Anglia, sub aspectul înzestrării tehnice. În Anglia se folosea pe scară largă forţa aburului în timp ce în România aceste utilaje erau foarte rare, iar cele existente erau deja învechite, fiind în general cumpărate din Occident după durata medie de utilizare. America cunoscuse o amplă dezvoltare sub raport economic, social şi ideo­logic. În consecinţă, oamenii de cultură din Anglia acelei epoci visau la idealul demo­cra­ţiei americane, mai ales datorită faptului că Anglia se confrunta cu o rată a şomajului ridicată, tocmai datorită introducerii pe scară largă a utilajelor mecanice, ceea ce a dus şi la celebrele greve ale “spărgătorilor de maşini” când muncitorii, înfuriaţi că utilajele înlocuiau cu succes forţa de muncă a braţelor, au recurs la distrugerea fizică a utilajelor.
La rata ridicată a şomajului a contribuit şi supra-aglomerarea oraşelor datorită exodului populaţiei din lumea rurală spre cea urbană, generând un surplus de forţă de muncă la oraşe, şi insuficientă la sate. Migraţia era în primul rând determinată de do­rinţa de îmbogăţire şi ascensiune pe scara socială. Toate aceste fenomene ne sunt cunoscute şi nouă, românilor, dar cu un secol, un secol şi jumătate întârziere.
În anul 1841, faimosul romancier Charles Dickens (1812-1870), fusese invitat de câteva personalităţi culturale, la Edinburg. În drumul său spre acest oraş, Dickens avu prilejul să întâlnească din nou mizeria care cuprinsese Anglia. Imaginea satelor pustii, a oraşelor cu mahalale sordide, cu mii de cerşetori urmăriţi de zeloasa poliţie regală, nu-i putu fi ştearsă nici de entuziasta primire făcută de locuitorii vechiului oraş scoţian.
Răscolit de sentimentul de dezgust faţă de regimul din Anglia, Dickens se gândi că a sosit vremea să accepte invitaţia de a vizita America, în calitate de “oaspete al naţiunii”. Şi, în primele zile ale anului 1842, el ancorează pe ţărmul american. Pe vremea aceea, America apărea democraţilor britanici ca un adevarat pământ al făgăduinţei, ţară în care idealurile democratice şi republicane fuseseră înfăptuite. Aşa încât Dickens pornise în această călătorie animat de cel mai sincer entuziasm. Primirea pe care i-o făcuseră americanii, delegaţiile venite din Far West, de la 2.000 de kilometri, să-l salute şi să-şi exprime admiraţia pentru creatorul lui Pickwick” – ştim că Dickens era romancierul moravurilor sociale -, “întâlnirea pe care o avu cu cel mai de seamă scriitor american al vremii, Washington Irving” – un romantic, deci neinteresat de aspectele sociale ale vieţii – “avură menirea să-i sporească acest entuziasm. Dar nu trecu mult şi iluzia se spulberă. Adevăratul chip al Americii – ţară a sclavajului legiferat, a speculei cinice cu bani, cu pamânt şi cu oameni, a corupţiei administrative, a şantajelor de presă, a lichelismului politic – îi apărea limpede scriitorului, înzestrat cu un spirit de observaţie atât de ascuţit” – cum o dovedise şi avea să dovedească în continuare cu Oliver Twist, Nicholas Nickleby, David Copperfield, Timpuri Grele, Marile Speranţe etc.
Abia întors în patrie, el îşi publică Notele din America, scrise cu o singură preo­cupare: aceea de a spune întregul adevăr despre marea înşelătorie pe care o consti­tuie “ţara tuturor libertăţilor”. Reacţia cercurilor capitaliste şi mai ales a sclavagistilor din Sud a fost deosebit de violentă. Coloanele ziarelor americane erau năpădite de calomnii veninoase, de atacuri înverşunate.
Dar Dickens nu capitulează. La începutul lui ianuarie 1843 încredinţează tiparului un nou roman, Martin Chuzzlewit, al cărui erou repetă amara experienţă ame­ricană a scriitorului. Iluziile lui Martin se risipesc în faţa peisajului grotesc al democraţiei din “lumea nouă”. Într-o scrisoare adresată prietenului sau, actorul Macready, romancierul Charles Dickens afirmă: “Oricât de rea şi plină de păcate ar fi bătrâna noastră ţară, oricât de nenorociţi ar fi milioanele ei de locuitori, tot iese câştigată în urma unei comparaţii cu America” (Dan Grigorescu, în prefaţă la Great Expectations de Charles Dickens).
Nota: A se citi împreună cu poezia Robertei Vasulti, Străin din “Gândacul de Colorado”, februarie 2005.