(I) Scrisoarea misionarului japonez ieromonah Anatolie către Preasfinţitul Veniamin, episcop de Irkuţk.
În noiembrie anul trecut, scrie părintele ieromonah Anatolie, am cutezat să vă trimit o scrisoare în care v-am prezentat sărăcia în care se află punctul misionar din Hakodate şi v-am rugat să mijlociţi, de la înălţimea funcţiei, pentru ca iubitorii de Dumnezeu să ne dea o mână de ajutor. Situaţia nu s-a schimbat de atunci. Nutrim doar speranţa să primim din partea navelor noastre militare de la Shanghai cei aproximativ 150 de dolari pe care, se zvoneşte, au fost colectaţi pentru şcolile şi biserica din Hakodate. Sper să primim aceşti bani, dar suma este insuficientă, căci cu aceşti bani abia de voi putea acoperi împrumutul pe care l-am luat până la sfârşitul lunii ianuarie. Îndrăznesc iarăşi să vă înnoiesc, ca unui arhipăstor care ne-aţi arătat o dragoste atât de mare, smerita mea rugăminte de a ne ajuta, alăturând de această dată şi o scrisoare din partea Societăţii noastre Ortodoxe.
Am făcut, pe cât s-a putut, o traducere exactă a acestei scrisori. Preaiubitorule Vlădică, îndreptaţi-vă privirea către marele nostru necaz! Aşa cum în precedenta mea scrisoare v-am prezentat amănunţit dificila noastră situaţie, de data aceasta nu mai am îndrăzneala să repet toate acele detalii.
Părintele Pavel Sawabe a botezat, de când a fost hirotonit şi până la sfârşitul lunii ianuarie anul curent, 804 suflete. Din octombrie anul trecut au fost înfiinţate în oraşul japonez Sapuma şi împrejurimile lui 26 de noi locuri de predică şi se aşteaptă înfiinţarea altora. În această localitate creştinii noştri sunt oameni cu stare şi acolo au fost deja deschise, pe speze proprii, trei case de rugăciune, în fiecare dintre acestea putându-se lesne aduna de la 200 la 600 de suflete. În general, ortodoxia începe în prezent să pătrundă şi printre păturile înstărite ale poporului, aşa că pe viitor enoriaşii îşi vor întreţine singuri preotul şi vor susţine şcolile şi biserica lui Dumnezeu. Doar misiunile de la Edo şi Hakodate sunt nevoite să existe datorită sprijinului din partea Bisericii ruse, întrucât tot ce am înfiinţat în aceste locuri nu poate funcţiona prin susţinerea mijloacelor locale.
(II) Scrisoarea preotului ortodox japonez Pavel Sawabe dimpreună cu alţi ortodocşi din Hakodate către Preasfinţitul Veniamin, episcop de Irkuţk.
Nevrednicul Pavel Sawabe, preot ortodox japonez, dimpreună cu alţi credincioşi ortodocşi din oraşul Hakodate, trimit cu plecăciuni şi smerenie această scrisoare episcopului Veniamin.
Cu plecăciuni şi adâncă smerenie aducem Preasfinţiei voastre mulţumiri. Oameni de tot felul din mica noastră ţară, întărindu-se în primirea învăţăturii Bisericii Ortodoxe şi crescând în harul marii lumini despărţitoare de întuneric, vin către Soarele cel luminos şi veşnic. Acestea s-au întâmplat, cu adevărat, prin grija cu care aţi binevoit să vă îndreptaţi privirea către noi. Atunci când, cu câţiva ani în urmă, Preasfinţia voastră ne-aţi acordat cinstea de a vizita Hakodate, eu, Pavel (Sawabe), cel mai mic dintre duhovniceştii fii ai Preasfinţiei voastre, prigonit fiind, mă aflam în închisoare, fapt pentru care nu am putut învrednici de a vă vedea chipul şi de a vă asculta cuvântul. Dar, din gura duhovnicescului nostru părinte şi preaiubit fiu al Preasfinţiei voastre, Anatolie, am auzit cuvinte pline de marea dragoste pe care Preasfinţia voastră o aveţi pentru mica noastră turmă. O, ce mare este fericirea noastră, a celor mai mici, să ne învrednicim de o asemenea bunăvoinţă! De aceea, auzit atunci despre aceasta, având inima plină de mulţumire, am vărsat lacrimi. Iată că se scurge al şaselea an de atunci. Nu prin străduinţa noastră, ci prin puterea dumnezeieştii lumini numărul creştinilor ortodocşi a crescut de atunci. Învăţătura Evangheliei, bineînţeles, nu este vestită fără rost, iar eu, Pavel, păcătosul vostru fiu, chiar dacă sunt de acum neputincios cu trupul, dar merg în multe locuri pentru a propovădui credinţa, iar de curând, printr-o scrisoare a părintelui Anatolie, am fost chemat la Hakodate. Chiar dacă n-am cunoscut pricina acestei chemări, citind scrisoarea, nu am putut sta liniştit şi să nu vin aici şi astfel, luându-mi rămas bun de la păstoriţii mei, am venit la Hakodate. Aici am înţeles perfect de ce a trebuit să vin cu grăbire încoace. Biserica noastră, care a slobozit rădăcini în diferite locuri, nu are pe deplin propriile ei puteri pentru a se întreţine şi primeşte ajutoare de multe feluri din partea Bisericii cinstitei voastre ţări. Întâi de toate, Biserica din Hakodate nu se poate încă desprinde de la sânul matern hrănitor. În prezent, aveţi în ţara voastră, din păcate, în o situaţie ca de război, din care motiv am fost lipsiţi, fie şi pentru un timp scurt, de ajutor, iar pentru întreţinerea şcolilor şi a bisericii, precum şi a propovăduitorilor şi a familiilor lor biserica din Hakodate nu poate oferi mijloacele necesare. Pentru o completare cât de mică a lipsei ne-am sfătuit între creştini ca fiecare să jertfească pe potriva puterilor, ceea ce ei au şi făcut, dar cu asta nu au putut schimba lucrurile, întrucât în această biserică sunt foarte mulţi oameni săraci. O asemenea situaţie nu poate dura mult timp, altminteri nu ne va rămâne decât fie să desfiinţăm şcolile, fie să nu mai avem propovăduitori. Şi dacă am renunţa fie la una, fie la alta, nu vom putea evita luarea noastră în derâdere atât de către păgâni, cât şi din partea celorlalte două confesiuni, catolică şi protestantă. De aceea, duhovnicescul nostru părinte Anatolie v-a scris mai înainte Preasfinţiei voastre şi, povestindu-vă despre necazurile noastre, v-a cerut ajutorul şi v-a înştiinţat despre amara tristeţe din inimile noastre, păcătoşii fii ai Preasfinţiei voastre. Îndreptându-ne privirile către Preasfinţia voastră, noi, Pavel iererul dimpreună cu alţi creştini, vă rugăm să vedeţi întristarea din inimile noastre, să ne auziţi cu grăbire şi să ajutaţi slăbiciunii bisericii acesteia. Cu frică trimitem această scrisoare la picioarele voastre şi vă rugăm de ne iertaţi. Prosternându-ne în faţa Preasfinţiei voastre, dorim ca Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos să vă ţină sănătos şi în bună stare, şi, ca nişte fii duhovniceşti mai mici, mica noastră turmă, cerem binecuvântarea Preasfinţiei voastre. Amin.
Hakodate. 11 (23) februarie, anul 1877.
Publicată în revista „Missioner” (Misionarul), nr. 2 din 8 noiembrie 1878.
Traducere din rusă de Vlad Cubreacov.
***
(III) Scrisoare către Înaltpreasfinţitul Veniamin, arhiepiscop de Irkuţk.
Înaltpreasfinţia voastră, Înaltpreasfinţite vlădică, preamilostive părinte şi arhipăstor, în sfârşit Dumnezeu a îndeplinit dorinţa Bisericii japoneze! Am mers din timp la Vladivostok, împreună cu cinci candidaţia la hirotonia întru preot, iar aproape peste o săptămână a sosit şi vlădicul nostru, Preasfinţitul Martinian, şi, timp de cinci zile consecutiv, au fost hirotoniţi întru preoţi diaconul Ioan Sakai şi cateheţii Matei Kageta (pe Sakai şi Kageta aţi avut prilejul să-i cunoaşteţi personal), Iacob Takaia, Timotei Hariu şi Pavel Sato. Astfel, numeroasele comunităţi ortodoxe din Japonia au dobândit preoţi în stare să satisfacă necesităţile celor nou-luminaţi. Este cât se poate de probabil că peste vreo doi ani de zile va mai fi nevoie de încă cel puţin 5-6 preoţi, întrucât propovăduirea ortodoxă se răspândeşte tot mai mult şi mai mult. Până anul trecut propovăduirea noastră s-a concentrat, în principal, în jumătatea de nord a insulei Nippon, pe când acum lucrarea ei se observă mai cu seamă la sud – din Edo până în Kioto, vechea capitală a Japoniei – cu toate că nici la nord propovăduirea nu a slăbit.
În prezent Biserica ortodoxă din Japonia cuprinde aproximativ 3000 de suflete, dacă nu cumva chiar şi mai mult, majoritatea dintre care în partea de nord, fapt pentru care cel puţin patru dintre iereii hirotoniţi acum vor trebui să meargă într-acolo. Pe lângă multele fenomene mângâietoare de suflet din comunităţile noastre mă voi referi doar la un fapt, cel cu privire la înreţinerea preoţilor şi catehizatorilor. Înalptreasfinţia voastră cunoaşteţi că japonezii noştri ortodocşi au fost cu toţii oameni săraci, chiar dacă acum avem şi credincioşii înstăriţi, iar creştinii din oraşul Sanuma îşi vor întreţine singuri preotul, aşa cum şi-au întreţinut până acum catehizatorii. La sud, în oraşul Osaka, îşi duce acum lucrarea părintele Eufimie, iar între Osaca şi Edo ar trebui să mai avem un preot pentru cele peste 10 comunităţi din acele locuri. Avem şi acolo oameni cu stare care îşi vor putea întreţine preotul. Dar cea mai mare bucurie a noastră acum este că avem încă cinci preoţi care-i vor da, de acum încolo, o nouă putere propovăduirii şi-i vor întări în credinţă pe cei care au îmbrăţişat-o. Atât eu, cât şi cei cinci preoţi cu care sunt dimprenă, vă rugăm cu toată smerenia, Înaltpreasfinţite, să ne binecuvântaţi pentru lucrarea noastră pe ogorul lui Dumnezeu. În ajutotul slabelor noastre puteri chemăm arhipăstoreştile rugăciuni ale celui care ne-a fost mai înainte vlădică. Toţi creştinii noştri mai vechi şi mulţi dintre cei mai noi îşi amintesc adesea, cu mare dragoste şi cu lacrimi în ochi de Înaltpreasfinţia voastră, iar eu nu pot exprima pe deplin sentimentele de recunoştinţă pe care le încercăm simţind părinteasca dragoste pe care ne-o purtaţi până astăzi. Am vărsat lacrimi la aflarea veştii că în septembrie anul trecut aţi binevoit să mergeţi la Nercinsk pentru a vă vedea fiii duhovniceşti. Nicicând şi niciodată Japonia ortodoxă nu-şi va pierde memoria recunoscătoare despre arhipăstorii ei, iar despre Înaltpreasfinţia voastră mai cu seamă. Iertaţi-mă, preamilostive şi preaiubitorule nostru arhipăstor, pentru cuvintele mele cele multe, dar ce să fac când nu pot să nu spun acestea când îmi amintesc de milostivirea şi dragostea pe care ni le-aţi arătat.
Scopul nostru a fost atins şi acum putem să revenim la ale noastre. Stăm doar să aşteptăm vaporul care ne va duce peste 10-15 zile la Hakodate, unde preoţii noştri vor deprinde săvârşirea celor sfinte şi de unde vor pleca mai apoi în locurile rânduite lor.
Prin intermediul Preasfinţitului Martinian v-am trimis, Înaltpreasfinţia voastră, unele cărţi traduse de curând în limba japoneză. Binecuvântaţi cu arhipăstoreştile voastre buze ca prin aceste cărţi să răspândim Cuvântul lui Dumnezeu în nou-luminata ţară a Japoniei.
Şi eu, şi părinţii japonezi care mă însoţesc cădem cu smerenie la părinteştile voastre picioare, cerând arhipăstorească binecuvântare şi cu sentimentul deplinei iubiri fiieşti vă sărutăm dreapta, având bucuria a fi ai Înaltpreasfinţiei voastre, preamilostivul nostru arhipăstor şi părinte, smeriţi ascultători şi fii duhovniceşti: ieromonahul Anatolie, iereii Ioan Sakai, Matei Kageta, Iacob Takaia, Timotei Hariu, Pavel Sato.
Publicată în revista „Missioner” (Misionarul), nr. 48 din 28 noiembrie 1878.
Traducere din rusă de Vlad Cubreacov.
————————————————–
Traducere din rusă de
Vlad Cubreacov
Chişinău
aprilie 29, 2011
http://cubreacov.wordpress.com/2011/04/26/cuviosul-roman-anatolie-tihai-impresii-dintr-o-calatorie-in-japonia/
————————————-
CUBREACOV Vlad, scriitor şi jurnalist basarabean, născut la data de 24 septembrie 1965 în comuna Crihana Veche, Cahul. Este membru al Uniunii Jurnaliştilor (UJM) şi al Asociaţiei Naţionale a Jurnaliştilor (ANJ) din Republica Moldova. În anul 1989 a absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Moldova. A lucrat în calitate de colaborator ştiinţific la Muzeul Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1989-1991), apoi de şef al Departamentului Culte din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor (1991-1994). Este autor al mai multor studii si articole despre Mitropolia Basarabiei. A editat publicaţia ortodoxă „Alfa şi Omega” cu suplimentele „Misionarul”, „AMFOR”, „Biserica şi Şcoala”, „Studentul” şi „Dunărea creştină”. În prezent lucrează pentru săptămânalul FLUX din Chişinău.
Între 1994 şi 2009 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Din 1 ianuarie 1996 a fost membru al delegaţiei permanente a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (Comisia Cultură, Ştiinţă şi Învăţământ, Comisia Juridică şi Drepturi ale Omului şi Subcomisia pentru Minorităţi).
Între anii 1999 şi 2011 a fost vicepreşedinte al PPCD, iar între 2005 şi 2009 a condus fracţiunea creştin-democrată în Legislativul Republicii Moldova. La alegerile locale din 25 mai 2003 a candidat din partea PPCD la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, obţinând locul III cu 8.0% din voturi, după liderul Alianței Moldova Noastră, Serafim Urechean, şi candidatul comunist Vasile Zgardan.
Este preşedinte al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei (din 1998), al Frăţiei Ortodoxe Române din Republica Moldova şi al Institutului pentru Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă (IDRAD). A condus timp de 10 ani (2000 – 2010) Fundaţia pentru Democraţie Creştină.
Din anul 1992 a fost consilier cu misiuni speciale al Mitropoliei Basarabiei. A reprezentat Mitropolia Basarabiei în justiţia naţională, iar din 1997 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 13 decembrie 2001 a înregistrat la CEDO primul câştig de cauză într-un dosar provenind din Republica Moldova. Între 1998 şi 2002 a fost membru în Adunarea Naţională Bisericească a Patriarhiei Române.
A fost decorat cu Crucea Patriarhiei Române pentru mireni (1992 şi 1995), Crucea Frăţiei Sfântului Mormânt din Federaţia Rusă (2007), Distincţia de vrednicie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi ordinul “Sfântul Gheorghe” al Mitropoliei Basarabiei (2008).
Ca membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Vlad Cubreacov a intervenit cu declaraţii scrise, interpelări adresate Comitetului de Miniştri, luări de cuvânt şi proiecte de Rezoluţii în favoarea românilor dintre Timoc, Dunăre şi Morava (Serbia de răsărit), a istro-românilor din Croaţia, a aromânilor din statele balcanice, precum şi a românilor din Ucraina.
