(Editura D*A*S*, Sibiu, 2017, 2019, 2020)
Valoroasa noastră colaboratoare la revista „Portal-MĂIASTRA”, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, la Târgu-Jiu, universitara ANCA SÎRGHIE ne trimite o carte „singulară” în creația d-sale și chiar în literatura română „ca pluralitate a unghiurilor de abordare”. Este vorba de trilogia „America visului românesc”, o impresionantă culegere de texte oglindind experiența a două decenii de promovare a valorilor culturale românești în comunitățile românilor din America de Nord.
Prin urmare, cele trei volume apărute la Editura D*A*S* din Sibiu (I, 2017, 408 p.; II, 2019, 480 p.; III, 2020, 421 p.), sub genericul deopotrivă incitant atât memorialistic dar și științific „America visului românesc”, înmănunchează, cu deosebită râvnă și grijă, inclusiv pentru o iconografie color ilustrativ-punctuală, articole, reportaje, studii, eseuri, interviuri, dar mai ales conferințe atât de apreciate de cei din comunitățile românești, pentru care compatrioata noastră a fost apreciată cu titlul de „Ambasador al literaturii românești în diaspora româno-americană” (Victor Neghină, Sebastian Doreanu), „o admirabilă mesageră a marii culturi naționale” – Silvia Popescu (Vol. II, V. Ecouri, 1. Interviuri, p. 375), „ambasadoarea românilor dincolo de ocean în Lumea Nouă – SUA și Canada” (Mihai Posada, III, p. 285).
Noutatea acestor abordări complexe, în genurile literare amintite, constă în faptul că, după cum ne scrie, autoarea nu s-a rezumat doar la impresiile călătoriilor făcute în USA și Canada, „ci am completat reportajele literare cu interviuri și cu textele conferințelor rostite în diferite comunități care m-au invitat să le vorbesc.” Și totodată susținând cu toată convingerea că „orice intelectual care are ceva de comunicat conaționalilor lui diasporeni, indiferent pe ce meridian sunt aceia, ar trebui să le ofere conferințe, care întrețin spiritul național. Într-o asemenea perspectivă, trilogia mea poate fi un exemplu și un îndemn.” Gândul autoarei a fost dintru început acela de a înțelege cum Atlanticul poate deveni azi „un liant între părțile îndepărtate geografic, dar unite spiritual, ale unui popor”.
THE AMERICAN DREAM – scrie Anca Sîrghie – „a devenit și visul meu, născut din credința că acolo, în Lumea Nouă, avem multe de făcut și noi, românii din țară./ Destin de familie!/ Destin de generație!/ Destin național în universalitate!”
Participând cu implicări unanim apreciate la diferite sesiuni de comunicări științifice, la simpozioane și festivaluri internaționale, atât în țară cât și dincolo de Ocean (recent, ne-am întâlnit la ediția a XLII-a a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș-Alba, apoi d-sa a continuat cu Colocviile „Emil Cioran” de la Sibiu-Rășinari, precum și alte lansări de cărți etc.), „doamna culturii române” Anca Sîrghie se află mai tot timpul anului în veritabile peripluri culturale, ceea ce-l determină pe pr. Gheorghe Naghi din Sacramento (California) s-o numească, în prezentarea de pe coperta vol. I „adevărată ambasadoare a slovei și culturii sibiene din țară, Europa și America”.
Neobositul cărturar român, încununat de o experiență universitară semicentenară, dar mai ales de o asiduă muncă de cercetare (peste care nu se poate trece în materie de Radu Stanca, Lucian Blaga, Nicolae Cristea ș.a.), a descoperit pe cont propriu, pas cu pas, „imaginea caleidoscopică” a lumii americane, consemnând, cu obiectivitate și lucidă filtrare rațională, varietatea, bogăția și consistența lumii și vieții americane…
Legăturile d-nei Anca Sîrghie cu America sunt, desigur, mai vechi (mai întâi prin două mătuși și un unchi, când copila, în anii comunizării României, trăia din plin mirajul Americii intangibile/ terra meravigliosa), dar demersul efectiv a fost prilejuit, mult mai târziu, după Revoluția din decembrie 1989, de stabilirea în Lumea Nouă a fiilor săi, ingineri: unul, cel mic, Sabin, la Detroit (de unde autoarea ajunge la Cleveland și Chicago, apoi la Winona în Minnesota, la niște rude), celălalt, Răzvan, locuind la Denver împreună cu soția profesoară care este director la Cenaclul „Mircea Eliade”, alături de Sebastian Doreanu (tânăra familie i-a înlesnit excursii în Sudul Statelor Unite, în Florida și Insulele Canare, dar și la Marele Canion ori Las Vegas). De la Denver (unde își lansează cartea documentar-memorialistică „Lucian Blaga și ultima lui muză”, apărută în 2015 și premiată de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, despre care „Portal-Măiastra” a scris elogios), a călătorit și în California, încheind astfel „periplul de la Atlantic la Pacific”, nu numai ca o „mamă răsfățată”, dar și ca un mesager cultural, totodată observator atent al realităților din lumea americană (cu Cenaclul literar „Mircea Eliade” din Colorado, autoarea a ajuns în California, mai exact la Casa Română de lângă San Francisco, unde a conferențiat despre Eminescu, Blaga și Radu Stanca, în fața unor oameni „deschiși, dornici să citească literatură de bună calitate”: „Nu sunt în California mulți conaționali interesați de literatura noastră de acasă, într-adevăr, dar sunt sigură că cei pe care i-am întâlnit la evenimentul din 19 aprilie 2015 pot face multe pentru cultura românească a diasporei americane.”
Acolo, în îndepărtata Californie, conferențiara află că locuiește un nepot de-al lui Lucian Blaga și vrea să afle dacă, în acel florar din 2015, s-a organizat ceva, „niște reuniuni Blaga”, care să profite de prezența nepotului, dar a aflat că nu s-a mai făcut nimic din …2002! „Părerea mea, scrie dna Anca Sîrghie, este că, deși în California există un centru prestigios, Casa Română de lângă San Francisco, conaționalii noștri nu au omul potrivit care să-i adune, așa cum reușiți voi la Denver sau Th. Damian organizează evenimente la New York, deși acolo, în California, unii români dovedesc din plin interesul, deschiderea lor pentru literatură, pentru arte, pentru cultură.” (Interviul lui Sebastian Doreanu, vol. I, p. 282- 283).
„Menținerea legăturii cu arta și cultura patriei noastre”, scrie autoarea, este esențială, mai ales că, acolo, tinerii din generația a doua și a treia, care s-au născut și format direct în America, au o situație „mai complicată” în raportul lor cu țara-mamă, depinzând de orientarea fiecărei familii”. Părerea este că, pe plan cultural „americanii nu știu să facă punte peste Atlantic, uneori nefiind interesați nici măcar de statul lor vecin… așa că Europa le rămâne îndeobște străină”. (Id., 284).
Impresionată a fost dna profesor Sîrghie atunci când a participat la un tradițional Congres Internațional de Istorie, organizat la Universitatea din Kalamazoo (Michigan), unde a întâlnit și câțiva români, printre care pe părintele profesor Theodor Damian de la Metropolitan College New York prin Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, pe care-l conduce (editând binecunoscuta revistă „Lumină Lină/ ” și pe jurnalistul Mihai Gheorghiu, poet și prozator, editor al publicației „Lumea Românească” și autor al volumului „Anamneza eului meu”, unde realizează „o pătrunzătoare privire din afară, care lipsește, uneori, ziariștilor din țară”.
Din USA, dna Sîrghie a trecut în Canada, dornică să cunoască societățile culturale de acolo. Ajunge la Windsor, unde ființează Societatea Culturală „Graiul Românesc”, activă din 1929, derulând „activități frumoase” și sărbătorindu-se chiar Ziua Națională, revelionul, mărțișorul… Cu emoție și entuziasm, mesagera noastră a fost primită ca „membru de onoare”. Dar tot în Canada, a participat (în mai multe rânduri, cu noi contribuții) la anuala întâlnire de la Câmpul Românesc de lângă Hamilton. Este bine cunoscut faptul că în peste 50 de ediții, compatrioți din toate „colțurile românești” se adună în acel colț de rai, „unde Săptămâna Internațională a Culturii Române (în iulie) este poate cel mai semnificativ eveniment tradițional al diasporei românilor canadieni”.
Revenind la conferințele ținute, sunt amintite cele de la Cleveland,OH, de la Catedrala Sfânta Maria („prima parohie românească pe harta Americii, unde azi păstorește pr. dr. Remus Grama”), oraș în care este înmormântat marele poet patriot Aron Cotruș, originar din zona Sibiului (Hașag), al cărui mormânt hășăganii vor să-l aducă acasă, dar „demersurile oficiale sunt foarte greoaie, iar o soluționare pozitivă a acestei solicitări nu se întrevede prea curând.” (288).
„Ca cireașa de pe tort”, este mai apoi evocată, în dialogul purtat cu Sebastian Doreanu din Denver, activitatea culturală de la New York, unde au loc frecvent reuniuni literare, iar o revistă patronată de Cenaclul „Mihai Eminescu” de acolo „bate de departe realizările celorlalte centre ale românității noastre americane”. Diaspora românească din New York, și nu numai de aici, este strânsă în jurul preotului, universitarului și scriitorului Theodor Damian, care conduce (fie în sala socială a bisericii, fie la restaurantul românesc sau chiar la el acasă „în salonașul-bibliotecă”) „cu elan și competență” reuniunile cenaclului, lansări de reviste și cărți (acolo Sebastian Doreanu prezentase cartea d-nei Sîrghie intitulată: „Aurel Cioran, Fratele fiului risipitor”, regretând că „avionul cu scriitori nu are escală și la…Denver”, la poalele Munților Stâncoși). De asemenea, există la New York revista de tradiție „Lumină lină”, care oglindește nu numai fenomenul cultural din Metropolă, dar publică și scriitori de pe alte meridiane (chiar și noi am publicat de mai multe ori, primind revista acasă, prin grija aceluiași neobosit Th. Damian, publicat, la rândul nostru, cu pagini întregi de poezii, în „Portal-Măiastra”). Multă vreme, elanul părintelui profesor Damian a beneficiat de aportul profesoarei Mihaela Albu, care, locuind la New York, a predat o vreme la Columbia University, devenind chiar „redactorul-șef” al revistei „Lumină lină/ Gracious Light”, apreciată drept „una dintre cele mai bune ale exilului literar românesc” (recent am comentat cartea Mihaelei Albu „Întâlniri cu Aurora Cornu”, un fel de jurnal cu consemnarea vieții literare new-yorkeze, a scriitorilor prezenți la reuniunile literare).
O altă revistă mai de mult cunoscută și îndrăgită din diaspora americană este „Origini” (Georgia), dar care, după moartea talentatului poet și jurnalist Gabriel Stănescu, a rămas s-o ducă mai departe, cu mari eforturi și chiar sincope, prof. Virginia Stănescu, soția fondatorului.
În California, ziaristul Viorel Nicula scoate la Sacramento, „cu o pasiune neînduplecată”, ziarul „Miorița USA”, iar la Anaheim apare revista californiană „Clipa”.
De asemenea, la Montreal, apare, sub îngrijirea lui Alexandru Cetățeanu revista „Destine literare”, o revistă cât o carte, „ce s-a impus pe plan cultural, în ultimii ani, atât pe continentul nord american cât și în țară”. Revista nu aparține exclusiv unei zone, nici Canadei ori Statelor Unite și nici României, fiind „a românilor de pretutindeni, ceea ce îi conferă o valoare deosebită”. Tot în Canada, la Toronto, Puiu Popescu are, pe lângă Cenaclul „Observatorul”, revista cu același titlu.
În toate aceste reviste din USA și Canada, dna Anca Sîrghie a publicat materiale pe teme culturale, încercând totodată să înțeleagă cum se reflectă evenimentele din țară în presa din diaspora: „În țară, chiar fără să vrem, îmbrățișăm punctul de vedere al uneia dintre tabere, în timp ce din străinătate totul se vede altfel, mai detașat și, de aceea, citesc cu interes presa din exil, chiar dacă uneori mi se pare prea înverșunată și eu, în principiu, mă feresc de extremiști, căutând adevărul undeva la mijloc.” (292).
*
Dna Anca Sîrghie scrie cu învederată pasiune și sagace observație despre oameni, locuri, aspecte și realități americane, pe scurt zis, tot ceea ce trăiește este pus în pagini memorialistice, cu credința de a lăsa o mărturie destul de grăitoare și expresivă despre prezența sa pe noul continent. Călătoria cu avionul de la Sibiu, cu escală la München sau Amsterdam, iar de aici către Denver sau Chicago este „un drum în spirit” sau, cum formulează într-un articol-eseu, „un salt transatlantic între civilizații” (I, 92).
O atenție deosebită este acordată, dintru început, reportajelor, surprinzând atmosfera frenetică, trepidantă, luminat-feerică a orașelor americane și canadiene (Denver, Boston, Las Vegas, New York, Kalamazoo, Cleveland, Monréal, Hamilton, Ottawa, Windsor ș.a.), precum și specificul unor state (Michigan, Florida, Colorado, Pennsylvania, Ohio, Arizona etc.).
Pe lângă reportajele, studiile și eseurile dedicate diasporei americane, recenziile de carte, interviurile și dialogurile realizate, autoarea face loc, începând cu vol. II, și unor secțiuni de „Ecouri” în care reproduce textelor celor care au scris despre „America visului românesc” sau despre alte cărți care au fost prezentate în reuniunile literare din USA, interviuri acordate presei (vol. II: Victor Neghină și Maria- Daniela Pănăzan ; vol. III: Victor Neghină, Mihai Posada), recenzii (II: Anton Soare, Doina Popa, Mihai Posada; vol. III: Sebastian Doreanu, Gheorghe Mircea, Antonia Bodea, Dorin Nădrău) sau varii consemnări/ reportaje ale unor evenimente (vol. II: Doina Popa, pr. Gheorghe Naghi, Muguraș Maria Vnuck, Antonia Bodea, prof. Mariana Terra; vol. III: Remus Grama, Muguraș Maria Vnuck, Veronica Pavel Lerner, Silvia Popescu, Doina Popa)…
Volumul al treilea începe cu eseul „Literatura în anotimpul pandemiei”, detaliind faptul că „noul coronavirus nimicitor a schimbat în anul 2020 și modul nostru de a gândi acum când economia fiecărei țări are pierderi grave. Nu mă îndoiesc că scriitori se vor inspira din tragediile fizice și din dramele psihologice care se petrec pretutindeni și, fără îndoială, nici pictura sau muzica nu vor rămâne mai prejos.” Așa cum a făcut la Paris scriitorul român Matei Vișniec, meditând la faptul grav, enorm și halucinant ce i se poate întâmpla în prezent speciei umane… Și totuși, în fața unei asemenea calamități, oamenii, scriitorii și artiștii au căutat o adecvare la situație, în sprijinul comunicării venindu-le tehnica informatică, aplicația Zoom, care altădată se numea „teleconferință”. În acest fel s-au desfășurat, dincolo de impedimentul fuselor orare, și unele acțiuni ale diasporei românești, bunăoară reuniunile Cenaclului literar „Destine literare” din Montréal, Canada, și ale partenerului său din SUA, Cenaclul Românesc „Mircea Eliade” din Denver, făcând „operă de pionierat, dovedind curaj tehnic de a asigura conexiunea participanților, tot mai numeroși”, de pe mai multe continente. Tehnica fiind foarte potrivită și pentru programe muzicale on line. Prieteni din lumea largă au înțeles și ei avantajele tehnicii electronice, precum buna prietenă din Buenos Aires, Alina Diaconu (prietenă a lui Emil Cioran, despre care d-na Sîrghie a publicat un întreg documentar epistolar în revista „Portal-Măiastra” de la Tg.-Jiu – nr. 4(53)/ 2017: Dosar sentimental: Emil Cioran și corespondenta lui de la celălalt capăt al lumii, pp. 42-45). Și, totodată, facilitându-i celei mai cunoscute scriitoare românce din Sud-America participarea la acțiuni organizate la Praga, Londra, Tel Aviv etc.
„Drumul în spirit” spre Lumea Nouă de dincolo de Atlantic este, în definitiv, și o redescoperire de sine, căci dincolo de noutatea privirii în detaliu a realităților americane, autoarea se îmbogățește sufletește când, comunicând empatic cu interlocutorii, are prilejul de a împărtăși valori indimenticabile din tezaurul cultural românesc, de la Eminescu la Lucian Blaga, Emil Cioran, Radu Stanca, la Nicolae Cristea (o restituire spectaculoasă a unui destin eminescian) sau la scriitori și artiști din generații mai recente.
Memorabilă este capacitatea de sinteză și găsirea unor plastice definiri, precum în „reportajele”: „Aeroportul din Amsterdam – o placă turnantă vie a planetei albastre”, „Acasă la românii din America”, „Specificul emigrației române din America”, „Cum și-au făcut primii români averi în America?”
Sau: „Florida – între oglinzile Terrei și paradisul americanilor”, „O zi la Biblioteca Centrală Universitară din Ann Arbor, Michigan”, „Arizona – statul Marelui Canion”, „Las Vegas – orașul viselor fără somn”, „Ochelarii de soare ai Denverului”, „Alteța Sa Regală, Limba Română!”, „Este Mihai Eminescu Poetul național al românilor?”, „Biserica, o instituție națională identitară, în optica lui Mihai Eminescu”, „Demitizarea” lui Eminescu și riscurile ei… Conferențiind deseori despre Eminescu, d-na Sîrghie constată că toți compatrioții din întreaga Americă se reunesc „în jurul unui simbol național”, flacăra nestinsă a geniului eminescian fiind întreținută de zeci de ani nu numai la New York, unde pr. prof. Theodor Damian oficiază cu deplină îndreptățire „o formă a cinstirii întru sacralitate a poetului național”, ci pretutindeni, în USA și Canada, Eminescu fiind un simbol al rezistenței prin cultură pe care întreaga diasporă euro-americană l-a împărtășit (recenta carte a Mihaelei Albu, „Din exil… acasă… cu Eminescu de mână”, restituind dosarul prețuirii necondiționate de care s-a bucurat poetul, cu spiritul căruia a fost solidară o întreagă emigrație românească în anii totalitarismului comunist).
Într-o dedicație adresată familiei, autoarea mărturisește: „Cât timp locuiesc în Limba Română, limba strămoșilor și copiilor stabiliți dincolo de Atlantic, mă simt acasă și pe continentul american, dialogând cu prieteni de viață și condei.”(II)
Desigur, ceea ce face d-sa este „o muncă misionar-apostolică”, cum apreciază pe coperta a patra a celui de-al III-lea volum pr. prof Theodor Damian, care a avut-o pe autoare în atâtea rânduri invitată și fiecare întâlnire a avut rezonanța unui eveniment cultural-literar. Este vorba, cu alte cuvinte, despre convingerea d-nei Anca Sîrghie că, în astfel de peripluri transatlantice, „există un tezaur de cultură românească insuficient explorat, prea puțin cunoscut și că ea ar putea face o lucrare semnificativă în acest sens.”
„Departe de a exagera, – aprecia preotul Gheorghe Naghi din Sacramento, California – implicarea Doamnei Profesor Doctor Anca Sîrghie în numeroase sesiuni științifice, de comunicări, simpozioane și festivaluri internaționale o recomandă ca pe o adevărată ambasadoare a slovei și culturii sibiene din țară, Europa și America.”
Spirite voluntare, intrepide și dotate cultural precum dna prof. Anca Sîrghie, istoric și critic literar de certă vocație, pot concura oricând și oriunde con brio misiunea unor „instituții” culturale bugetivore, incapabile să promoveze adevăratele valori ale culturii române, pierzându-se în futilități și facilități anoste, de substrucție globalistă, ba aducând, astfel, deservicii imense și grave prejudicii, cum s-a semnalat deseori în cazul unor filiale ale Institutului Cultural Român… Iată de ce este nevoie de astfel de „ambasadori”, mai ales în Lumea Nouă, de unde rumoarea „plăcilor tectonice” ajunge până la noi…
ZENOVIE CÂRLUGEA
Tg.-Jiu, 8-9 august 2022
