Plecăm cu maşina din oraşul Raleigh în oraşul Durham. Distanţa este de aproximativ 39 de kilometri; se parcurge în aproximativ o jumătate de oră. Avem bilete pentru un concert susţinut de pianista canadiană Angela Hewitt. Concertul se va ţine în sala teatrului Reynolds Industrie din cadrul Universităţii Duke, la orele douăzeci. Plecăm cu o oră mai devreme, pentru a ocupa locuri mai bune, locurile nefiind numerotate. Ajungem deci în zona Universităţii Duke (Duke University), universitate privată din oraşul Durham, Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii, una din universităţile celebre şi stimate în lume, întemeiată în 1838.
Parcăm maşina, coborâm şi copiii mă conduc spre Catedrala din imediata apropiere a teatrului. Ne plimbăm paşii pe câteva alei, trecând pe lângă zidurile înalte ale unui castel şi ajungem în dreptul impunătoarei clădiri zidită tot din piatră, luminată de jos în sus, ca de altfel toate bisericile catolice. Mă impresionează măreţia, soliditatea construcţiei, precum şi vitraliile ferestrelor. Fac imediat asemănarea cu Catedrala Sfântului Patrick din New York, cu arhitectura sa neo-gotică. Intrăm în imensul lăcaş, ne închinăm, dar nu zăbovim întrucât avem de ascultat Variaţiunile Goldberg ale lui Bach. Ne îndreptăm paşii spre clădirea teatrului, intrăm în sală. În numai un sfert de oră, toate locurile s-au ocupat.
Citim între timp programul, şi ne amintim de cele două personalităţi muzicale uriaşe din primii cincizeci de ani ai secolului XVIII, Bach şi Haendel. Maeştrii muzicii şi-au făcut apariţia în cupluri: Bach-Haendel; Mozart-Haydn; Bruckner-Mahler; Debussy-Ravel. Johann Sebastian Bach, genialul compozitor german care a realizat o sinteză a vechiului stil polifonic cu cel armonic, s-a născut în 1685 şi a decedat în 1750, în urma unei operaţii nereuşite la ochi. A început să-şi câştige pâinea cântând în corul unei biserici. În 1708, Bach a obţinut postul de organist de curte şi maestru de concerte la curtea ducelui de Weimar. În această funcţie avea obligaţia de a compune nu numai muzică pentru orgă, dar şi compoziţii pentru ansambluri orchestrale. Este nevoit să părăsească Weimarul în 1717, transferându-se la curtea prinţului Leopold de Anhalt-Cothen. În acest timp, compune cele 6 concerte brandenburgice, precum şi suitele pentru violoncel solo, sonatele pentru vioară solo şi suitele orchestrale. În 1723, Johann Sebastian Bach este numit Cantor şi director muzical la biserica St. Thomas din Leipzig, unde şi-a petrecut restul vieţii. Pentru câteva clipe mintea îmi fuge şi îmi amintesc de interiorul acestei biserici pe care am vizitat-o cândva, de mormântul lui Bach care se afla în ea, de concertul la orgă pe care l-am audiat în acea biserică, de senzaţia pe care am avut-o, că sunetele cu accente apocaliptice vin de undeva din cer… Ne amintim de viaţa lui: a avut două soţii şi 21 de copii. Pentru ei muncea enorm. După moartea primei soţii s-a căsătorit cu Anna Magdalena Wilcken, o bună cântăreaţă şi fiică a unui muzician al curţii. Toţi fiii lui Bach au arătat o deosebită dotare pentru muzică, mulţi dintre ei devenind muzicieni consacraţi.
Pentru zilele festive, Bach a compus cantate şi oratorii de o deosebită frumuseţe, ca Patimile după Ioan, Patimile după Matei, Oratoriul de Crăciun şi altele. Multe dintre operele acestei perioade sunt datorate colaborării cu Collegium Musicum din Leipzig, sau reprezintă compoziţii aşa zise erudite, ca cele patru volume de exerciţii pentru clavecin, partitele pentru pian, Variaţiunile Goldberg, Arta Fugii, Concertul italian ş.a.m.d.
Pianista şi-a dobândit renumele prin înregistrările făcute în decursul a unsprezece ani, un număr de 18 CD-uri. Este prezentată ca o artistă fenomenală, ca un pianist preeminent al muzici lui Bach, al timpului pe care îl trăim. Discografia sa include de asemenea CD-uri ale lui Granados, Beethoven, Rameau, Chabrier, Olivier Messiaen, Ravel, Chopin Nocturne şi Impromptuuri şi câteva discuri cu muzica lui Couperin. Primele serii de discuri prezintă muzica lui Schumann. Are interpretări din diverse locuri de pe glob: America de Nord, Europa, Japonia, Australia, Singapore, Noua Zeelanda, Israel, China, Mexic, Turcia, Uniunea Sovietică. Între anii 2007 şi 2008 a interpretat Clavecinul bine temperat a lui Bach, în majoritatea oraşelor lumii, fugile Clavecinului bine temperat fiind strălucite fugi artistice, lipsite de orice urmă de pedanterie sau schematism didactic. Angela Hewitt este născută dintr-o familie de muzicieni, tatăl său a fost organist la Catedrala din Ottawa, Canada. A studiat pianul de la vârsta de trei ani, apoi şi-a continuat studiul la Conservatorul Regal de Muzică din Toronto. Ceea ce am reţinut a fost premiul de interpretare la un concurs internaţional de Bach de la Leipzig, pe lângă multe alte premii.
Şi muzica lui Bach a început… Goldberg Variationen, o arie cu superbe 30 de variaţiuni, cântate succesiv, timp de o oră şi jumătate! Numele acestor variaţiuni vine de la primul interpret al lucrării, clavecinistul Goldberg, aflat în slujba contelui Kayserling, ambasadorul Rusiei la Dresda. Remarcăm de la început forţa, precizia pianistei şi spiritul emoţional pe care îl adaugă interpretării. Nu este nimic artificial, ci transpare un autentic suflu artistic, realizat în interpretarea acestei variaţiuni de adâncă vibraţie emoţională şi robusteţe ritmică, care străbat construcţii polifonice grandioase. Mâinile pianistei alternează ritmic, se suprapun cu forţă şi eleganţă, privirea ei este plecată departe, uneori parcă vorbind, certându-se şi împăcându-se cu îngerii din preajmă, sau cu cei de pe scara urcătoare la cer… Frecventele cromatisme dau un suflu îndrăzneţ lucrării şi astfel variaţiunile nu sunt numai prezentări succesive ale temei, ci imagini foarte diverse, realizate prin diferite mijloace: canon, fugato, ariete lirice, piese de dans, iar la sfârşit, un joc de improvizaţie muzicală, construit din suprapunerea polifonică a unor cântece diferite.
În final, după interpretarea Ariei da Capo, mâinile pianistei, de la coate şi până la vârful degetelor, rămân paralele, apropiate, odihnindu-se geometric pentru câteva clipe, pe clapele pianului mut; capul îi este aplecat pe braţe… Poate spune o rugăciune!? Corpul supus ideii, străbătut de fluidul eteric al unui simbol! Superb! Şi totuşi, mâinile ei au graţia lebedei… Lumea aşteaptă smerită… Fiori îmi trec prin trup pentru a nu ştiu câta oară, în aceste minute ale lui Bach, până când artista ridică mâinile de pe clape, se scoală de pe scaun şi se înclină în faţa publicului. În ropotele aplauze, auditoriul se ridică în picioare. Bravo, spunem în gând, acestei adevărate artiste, Angela Hewitt!
„Muzica este aritmetica sunetelor” spunea Claude Debussy. O, nu! Este cu mult mai mult decât atât! În sufletele noastre muzica a stârnit furtuna, iar Bach ştie să folosească deopotrivă iubirea şi raţiunea, ca pe nişte imense coloane de piatră – ultimele acorduri sau note dintr-un final -, care induc în sufletele noastre acea linişte binefăcătoare… Măsura, armonia aparţin echilibrului acestei lumi şi muzica este o împăcare raţională a binelui cu răul, binele fiind cel care domină într-o muzică construită, hrănită cu iubire.
Muzica lui Bach interpretată de Angela Hewitt ne-a răscolit sufletele şi, ca după o furtună de trăiri, ne-am liniştit, suntem mai buni, sufletele noastre mai nobile. Mergem la braţ, în seara aceasta caldă, cu lună albă, rece, speriată, îndepărtată, luminând totuşi puternic cărarea şi zidurile grandioase şi reci ale castelului, ale bisericii. Un vânticel ne însoţeşte, ne şopteşte câte ceva despre spiritul geniului… Ne îndreptăm spre locul de parcare urcând scările a două etaje şi vorbind despre Bach, despre firea lui echilibrată, modestă, despre faptul că şi-a dedicat creaţia preamăririi lui Dumnezeu şi înălţării spirituale a omului… Deşi a crezut neîndoios în fericirea vieţii veşnice, în creaţia sa nu a redat omul împăcat care aşteaptă cu seninătate viaţa de dincolo, ci omul cu toate îndoielile, cu ispitele şi căderile sale, aducând către finalul pieselor muzicale imagini luminoase, înălţătoare, ancorate în neclintita credinţă a prezenţei divine în viaţa omului. Evlavios cum era, se spune că Bach îşi începea fiecare lucrare cu rugăciunea “Iisus, ajută-mă” şi o sfârşea cu inscripţia “Numai pentru slava lui Dumnezeu”.
