Autor: Cetatea lui Bucur
Antologia scriitorilor români
de pe toate continentele
Editura Cetatea Cărţii
Mehadia, 2014
Coperta George Roca, Australia
Prefaţa Victor Gh. Stan
278 de pagini, A4
Antologia cuprinde 27 de poeţi şi 17 prozatori, scriitori cu interesante biografii, într-un caleidoscop plăcut citirii, dând seamă de trăiri diverse, prezenţe ambiţioase, premiate, cu volume care au trezit atenţia unor degustători de arome noi, exploratori literari temerari, chiar dacă mulţi dintre aceştia, cum şi spaţiile lirice sau narative despre care scriu, nu sunt relevate geografiilor publicistice diverse. Aceasta, de fapt, fiind şi rolul orişicărei antologii, de a spune, de a afirma, de a striga: EXISTĂM! Şi cum răspândirea unor scrieri este fatalmente limitată, aria unei antologii este mai mare… Aceasta, cum şi altele iniţiate pe linii aeriene, de internet, duce cuvântul, ca dar, şi mai departe „pe toate continentele”, (inclusiv cel alb de la Polul Sud, dacă nu cumva şi pe continentul unic lunar, într-un viitor mai mult sau mai puţin imediat, ba, poate şi pe continentele subpământene ori stelare…interesate)…
Vinovată de această antologie este scriitoarea Elisabeta Iosif, om de radio între 1971-2009, de cărţi – proză fantastică, de aici spunerile de mai sus, de eseuri, de iluminări poetice, ba, de-o vreme şi de redactor de revistă CETATEA LUI BUCUR, majoritatea scriitorilor din cartea aceasta fiind publicaţi şi în această reprezentanţă capitalistă (Bucur fiind, toată lumea ştie, un capitalist stăpân de oi pe pajişti mioritice dâmboviţean-argeşene, om care şi-a făcut şi o cetate, să ştie lumea în 2014 că sunt şi alţi scriitori, vorba ceea din cărţile de liceu, necanonici, deşi…).
Cum această scriere a mea nu este un studiu, ci doar o semnalare de autori suferitori de scrisori literare, ce altceva fiind literatura, decât o scrisoare către un cititor – prieten? Mă laud a zice sintagme ale lor şi, poate, două-trei vorbe în plus la cele oglinzi din antologie – fiindcă ce altceva decât oglinzi ar fi? – or poate floare cu parfum de meridiane, cum zice prefaţatorul, şi el cuprins în carte şi într-un meleag de creaţie pentru copii şi tineret, şef de Filială la Uniunea Scriitorilor din România (în altă paranteză spun că autorii fac parte din mai multe grupări scriitoriceşti din ţară sau din alte ţări, dar toţi din cea galactic – eminesciană – argheziană – nichitiană < vă rog să numiţi dumneavoastră şi alţi mari făuritori de limbaje literare în dulcea noastră scriere> a limbii române de azi.
Adrian Botez, primul la contraatacul desantului de aici, după ce a stat şi într-o temniţă interioară, până ce a evadat prin 1998 în volumul cu acel titlu, este un autor marmorean de insomnie, lângă havuze de amărăciuni, trăind glorii bizantine şi sonete colecţii de răni. „Să nu lăsaţi să se cicatrizeze/ Vreodată rana bietului Poet!/ Ar fi lumina-n lume să-nceteze,/ Copacul să îngheţe în portret…/Veniţi de luaţi lumină din cuvinte!/ Învie miri – şi nu mai sunt morminte.”
Adrian Erbiceanu face confesiuni poetice de prin 2003 în volume, în ţară şi prin Canada, unde are oarece treburi scriitoriceşti la Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, ocupându-se de dorurile acestora, după cum zice într-un poem „Jos la răscruce, gata de ducă/ Ce mă mai ţine, mă tot hurducă./ Dorul atârnă frunza săracă/,Dragostea vine, dragostea pleacă… / Prind, ca din palme, să se resfire/ Cioburi păstrate în amintire…/ Ca o minciună consolatoare,/ Vremea mă ninge, clipa mă doare…
Al. Florin Ţene‚ drăgăşenean talentat, literar vorbind, maramureşean de studii şi călugărie profesorală, apoi clujean ambiţios, familist – aici şi tătic de ligă scriitoricească – îşi serbează uneori ziua (13 iunie, să se ştie de prieteni!) pe patru roţi, cearcă să-nţeleagă esenţa iubirii în poeme, în vreme ce Poezia/ încălţată cu sandale/ din pielea cerului/ şi talpă din scoarţă de tei/ agale/ venind din veacuri ancestrale/ se strecoară printre ei/ ca o femeie tânără/ şi dornică de dragoste/ în mână cu o carte/ în mileniul viitor/ mai departe…
Anca Florentina Popescu este chimistă de amintiri, iar în ceara clepsidrelor află haikuuri sau tocuri de 15, cadouri de Seară de Ajun. Iată aici un text vorbind despre dragostea faţă de abecedarul de demult: Şine de tren –/ întâlnind o iubire/ pierdută demult.
Camelia Ioniţă Mikesch a văzut la Tulcea cum ninge cu flori de migdal şi a spus cititorilor gazetei Delta, prin iunie 1990, după care, terminând liceul de matematici şi fizici, a studiat afaceri – pre limbă academică management şi relaţii internaţionale, dar şi poetici, precum BUCURIA UNEI PLOI DESCHIDE GENE-N OCHII PĂPĂDIEI Cel mai adesea umblă prin Bucureşti sau prin alte locuri:Mă tot plimb sperând să-l văd pe Dumnezeu? Cum tunica iernii peste cer răstoarnă.
Cristina Ştefan, băcăuancă, deseori creatoare de interactivităţi scriitoriceşti, sub emblema Lirei 21, şi de proze sculpturale, este prietenă de stih cu Sisif, Bacovia, Iulia Oniţă, Adrian Grauenfels şi alţi 55 de poeţi contemporani, căutătoare de veri cu ciuboţele roşii, de cozi lungi de colibri, când nu şopteşte tandră poeme: Vizibil eşti tu/ exemplarul pe cale dispariţie/ când netezeşti lumina/ năluca sunt eu/ îmbrumată de tăcere.
Elena Angheluţă Buzatu locuieşte în SUA. Scrie poezii pentru copii, poeme creştine, traduce de plăcere pe Mariana Mihai, Victor Burde ş.a. Ochi, minte, inimă, suflet, trup, /văz, simţ,auz, miros, pipăit, gust,/ rădăcinile ne sunt vechi,/ de demult, tare de demult,/ împletite perechi.
Elena Trifan, prahoveancă, doctor în Filologie (nu-i singura în volum, dar îmi place aici a remarca, având domeniile de pricepere lexicologia, folclorul, gramatica <ah, ce necesară lumii de azi!, poate şi cronicarului ad-hoc!> şi lozincă ARS VIVAT! O asociaţie cu acest nume este în Ulmeni, Maramureş) se pricepe la durerile secolului şi de aceea scrie descântece, precum: Soare, soare, sfinte soare,/ Fii iar aur pe răzoare./ Fii iar bun şi generos/ Şi nu arde pân’ la os./ Dă-ne raze aurii/ Pavăză pentru copii./ Dă-ne holde pe ogor,/ Dă-ne pâine în cuptor!
Elisabeta Iosif descrie pictural imagini adolescentine şi oglinzi de graţii feminine: „Caligrafiez iubirea cu litere de miere”… „Toamna pictează dealul, aprinzând focul anotimpului”… Ne regăsim în cuvânt, ca într-o scoică – / Mereu căutând perla primei iubiri tăcute,/ Enigmă a Adolescenţei.
Emil Bucureşteanu este un roznovean, slobozean din judeţul Neamţ, azi profesor de filozofie, pensionar, mângâindu-şi cu privirea 13 cărţi, dintre care îmi place a cita trei titluri năstruşnice: Student în filozofie. Pagini de dragoste, 2006, Sărutul, 2010 şi Cogito, din jurnalul unui comunist, fără an, dar apărută la Editura Timpul din Iaşi. Cel care spune într-un poem „Cu seva strânsă în stihuri, hrănim viaţa din noi”, adună cuvinte precum în aceste două strofe, din odiseia vieţii sale: Descurcă, iubito, iţele iubirii/ şi ţese întinse pânze de amor./ pune bătătură dorurile tale,/ giulgiu ca să-mi fie, când va fi să mor!// De te-ncurci în ele, ai un pic zăbavă, / Voi veni şi eu, ca să te ajut / Şi vom ţese-n doi numai pânză albă/ Dorurile noastre s-or uni-n ţesut.
George Ioniţă a debutat în anul 2000 la Editura Macarie, a colegului de liceu din Târgovişte, Mihail I. Vlad, cu volumul de poezii Panta Rhei şi de-atunci poemele toate curg în alte cărţi, de Umbre, Prizonierul unei clipe, Labirinturi, Rănită, umbra mea, Cuvinte tăcute, aceasta în 2013. Îmi place a spune că-i membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni şi al sintagmelor De-ar creşte zăpada…, Îmi caută paşii un drum la tine s-ajung…, Voi sta ascuns la mine într-un vers,/ să pot vorbi tăcând, să pot şi asculta.
George Roca, atunci când nu ia interviuri românilor luminoşi, cu stare creatoare, lume apreciată prin lumea asta mare, chiar şi din Australia, pe unde e şi traducător, fotograf, grafician, om de radio etc., evadează din spaţiul virtual în proză, poeme iubind paradoxul, divers colorate liric, misterioase, neruşinate sau solemne, eseuri strălucitoare. Voi cita integral poemul ROŞU, pentru simplitate, omogenitate şi cuprins cât un eseu de 20 de pagini: Culoare roşie,/ steag roşu,/ flamură roşie,/ ouă roşii./ Apoi,/ roşu cardinal,/ roşu sovietic,/ roşu chinezesc/ şi…roşu de buze.// De ce, Doamne,/ în ultimul timp/ văd/ numai roşu/ în faţa ochilor?/ Ole!
Ioan Adrian Trifan n-a călcat pe la cenacluri şi nici la diverse sindrofii literare, el studiind engleză, franceză, spaniolă, italiană, suedeză şi… petrol, gaze, literatură, feminism, colecţii, muzee, afaceri. El creează scene lirice, filmice, îndrăzneţe, aparent nelogice, paradoxale, triste, viziuni poetice. DANSEAZĂ CUVINTELE-N HORĂ!/ SE DESPART ŞI JOACĂ DIN NOU/ ŞI JOACĂ MAI BINE DE-O ORĂ… „E vorba despre…corp, dar nu mă lasă un amar pustiu ce mă-nnegreşte a corb…tu, biete corp…miroşi a colb”. Şi integral RUGĂ CUVÂNTULUI: Mai dă-mi un vers,/ O, Tu, Stăpâne!/ Mai dă-mi o strofă/ Doar anume… //Cuvântule, cel din genune!// Mai dă-mi ceva:/ Nu mă lăsa cu dor// Cuvântule din matcă/ Nu mă opri din zbor!
Lia Ruse, argeşeancă, farmacistă, stabilită în Canada din 2004, scrie versuri-emblemă precum: Pământul e-n asediu sub vremea ce îl fură… Înmugureşte alb! Din nou e sărbătoare/ Petale dulci de zarzăr ning cu împăcare… Timpul cârpeşte aerul cu fum…Privesc lumina rărindu-se uşor…Prin crengi înalte şi spice de argint/ Se-aud plutind fărâme de răcoare….Pe geamul înstelat cu smalţ de gheaţă/ Privirea-şi reazimă melancolia…O, mâna mea aleargă pe hârtie/ În noaptea ca o sală de-aşteptare…Saltă, prin spaţiul nins, copilăria…Tata e sculptat în poarta aşteptării…Din crin în crin iubirea noastră trece…Pluteşte-n rugăciunea-ntârziată/ sărutul depărtărilor.
Liliana Petcu a urmat cursurile Facultăţii de Litere din Cluj-Napoca şi a tipărit în 2012 volumul Poezia cuvintelor, la Galaţi, dar scrie şi proză, eseistică, traduceri, tipărite în antologii şi publicaţii diverse, dar şi în revista Arcada, unde este redactor. Poemele din această antologie au titluri precum: CHEMARE ( te chem. In astă noapte la ospăţul ţinut în taină la o margine de gând), MEDITAŢIE PE UN PERON (aşteptăm trenul clipei următoare), GÂND MUT (crâmpei din făptura-mi născută din lut încrustată cu vorbe cântate-n poeme), ŢIPĂT DE VÂNT (descătuşată de-ntuneric…mi-aduc aminte de năluca ţipată de noptatic vânt), FLORI ŞI ARME (buchet de roze albe, când floarea las arma fără glas), TĂCEREA (în astă sară iau tăcerea, o strâng în pumn şi o aşez pe colţul unui nor ce trece), COPACUL (cad frunze galbene pe trupul meu), DEASUPRA ÎNTREBĂRILOR (Deasupra întrebărilor rămânem singuri). Creatoare de peisaje preţioase, plăcute, sincere, în tonuri de alb poetic, Liliana Petcu se visează într-un tren al fericirii. Una dintre staţii aparţine paginilor 99 -102 din acest volum colectiv.
Livia Ciupercă, a debutat în 1982 şi locuieşte la Iaşi. Scrie studii monografice, despre I.Al.Brătescu-Voineşti, Culianu, Paul Bujor, Dominic Stanca, Al. Lascarov-Moldovanu, scriitorii gălăţeni etc., dar şi poeme-vise în cadenţe străvechi, ce se pot scanda. Vom spune cu poeta: Pe boltă-mi suflet, pe frunza teiului plăpând, cu floarea scuturată după -atâtea ploi, furtuni şi răzvrătiri…
Melania Cuc e specializată în flori literare – poeme, romane, eseuri, tablete-şotron, proze de toate felurile şi picturi, colecţii de artă ţărănească şi în cronici literare, dar e DOAR O FEMEIE (Beau vodcă rusească prietenii cu duşmanii – Câinii comunitari şi hingherii Fac marşul păcii…..Aripa care lipseşte mă doare, crescând), nu mai are loc de cuvinte, vede cum LINIŞTEA URBEI ESTE URIAŞĂ ŞI ALBĂ CA O BARZĂ CU PICIORUL LEGAT ÎN STELE şi scrie despre paiaţe, manechine, motani, fluturi cu sânge albastru, neuitând a spune despre ceea ce-i îmbracă viaţa, rochia de semne, cuvinte, culori: Pe frânghia cu semne de circulaţie,/ Rochia mea e din ce în ce mai subţire.
Mihaela Oancea trăieşte veşnicii în doi, vorbeşte cu gâze şi păsări şi tălmăceşte pe limba copiilor ce spun acestea, este prietenă cu Motanul Ioachim, iar ca poetă afirmă că Norii plâng când cerul îşi pierde sfinţii. Norii se plimbau în cămăşi cu mânecă scurtă.
Mihai Niculiţă e doctor în inginerie civilă şi poet de ferestre zidite, de ceruri fluide şi de poze de nuntă lângă pomi din curţi voivodale. Voi cita poemul-rugăciune TURME CELESTE: Mă persecută şi acum privirea tragicilor miei,/ Duşi spre tăiere, se uită cu speranţă-n ochii mei. //Ascunde-i Doamne, în ieslea cea cu paie,/ Să nu-i găsească ucigaşii, să îi taie.// Du-i Doamne, la păscut prin cerul nesfârşit,/ Şi scapă Doamne, fragila turmă de cuţit.// Hristoase, smulge-le din mâini cuţitul, fă o minune!/ Şi turmele de miei, tăiate, să se-ntoarcă la păşune.// Şi pentru că mieii nu ştiu să spere în Înviere,/ Opreşte Doamne, mieii cei duşi la înjunghiere.
Nicoleta Milea, profesoară din Alexandria, cu debut în suplimentul Teleormanul literar din 1970, apreciată a fi printre cei 14 poeţi ai zonei, este doctor în cartea veche din Teleorman, alţi colegi vorbind şi despre cartea nouă a regiunii, inclusiv despre Cercuri albe, Târzia din vis, Ecoul tăcerii, Trandafirul albastru, Vânzătorul de stele, cărţi ale dumneaei tipărite între 1997 şi 2013, peste ani. Eu voi zice, aici, acum, că scrie sonete bine clădite, dovadă aducând metafizicul ţinut, mândră trecere prin lume, neguros, prăpăstios, îmbelşugat, lunar cuibar de ape de gând, creştinul sonet TĂCÂND: Tăcând, te cuibăreai printre cuvinte!/ Lângă fereastara neagră, ploaia-n spume/ Ne aducea o lume -n altă lume…/ Păsări albastre îşi aduc aminte.// Mi-eşti tristă, azi, Lumină în amurg!/ Doar Tu-mi poţi împlini neîmplinirea,/ Străluminând în ceas târziu lumirea…/ Cine mai bine îmi ştie-al vieţii crâng? // Eu Te-am cules petală cu petală,/ Zidindu-Te în zarea triumfală/ Un biet Icar cu aripile-n nouri.// Ce-a mai rămas din noi, doar vântul ştie./ Precum în cer şi pe pământ, e vie/ Ofranda noastră răsădind ecouri!
Raveca Vlaşin este un scriitor român de la frontiera veacurilor, conform dicţionarului lui Dumitru Munteanu, tipărit la Editura George Coşbuc în 2009, în Bistriţa – Năsăud, poetă care scrie epistole, peisaje cu galerii de artă, cărări de dragoste, grădini solare (Azi prin Grădina Soarelui dedat mi-e pasul a umbla!), rugăciuni (Învaţă-mă ce taine Te pot câştiga…/ Întrebările-n râvnă când treier,/ Când ura aprinde din flacăra sa/ Noi săbii ce-n lume cutreier.// Redă-ne iubirea ce-n ea ne-ar cuprinde,/ Cu fiece zi în pagina Ta.), idile, visări, întrebări: Nu eşti tu primul pas spre veşnicie,/ Neîntinată, sfântă Poezie?
Sebastian Golomoz este de profesie consilier juridic, deci este licenţiat în drept, dar în oglindă este şi licenţiat în litere, nu departe, decât în Saint- Etienne, Universitatea “Jean Monet’’, Franţa, scriitor prezent în librării cu volumul Un romantic incurabil, Galaţi, 2012 şi prin reviste din Franţa, Canada, Moldova, România – Galaţi, Adjud, Cluj-Napoca, dar şi prin antologii din Adjud şi Galaţi. Titlurile poemelor din antologie le aduc într-un poem-comentariu: Inima mea ca o pasăre vede nopţi albe în dormitorul roşu. Vai, eu sunt oglindă, prizonierul iubirii! Eu sunt cel care te aştept, da, inima-mi zboară spre tine, pasăre albă. Şi vorbe din poeme: Decupez bijuterii pierdute…Trandafiri îmi înfloresc în minte… Singurătatea m-a îmbătrânit…Înjunghiat de dorul tău/ sufletul îmi varsă lacrimi…La micul dejun am spart seminţe de răbdare…Eu sunt prizonierul iubirii şi n-am nici o intenţie de-a evada…
Teodor Răpan – jurist, diplomat, ziarist, poet, publicist, scrie de-o vreme evanghelii (Evanghelia inimii, Evanghelia cerului, Evanghelia tăcerii, Evanghelia apocalipsei), testamente (Testament în alfabetul tăcerii), după ce încă din 1975 ştia despre hohotul apelor, după cum apărea în volumul colectivist Caietul debutanţilor de la Editura Albatros. A mai tipărit alte 10 cărţi, cea mai recentă, a17-a, fiind cea cu 366 sonete FIIND. Cred că din această carte sunt aduse aici sonetele, dovezi de perfecţiune, de simetrie şi de univers propriu: I (Fiind ecou nespuselor cuvinte), VII (Sonete nu rostesc decât în şoaptă), XCI (Nimb al iubirii, palimpsest de-o clipă), CXXIX (Nu pot s-ajung până la tine, Doamne !), CXLV (Cu pana deznădejdii scriu o carte), CLXVI (Neîmplinitul stă în mâna sorţii), CLXXIII (Îmi bate cineva la uşă…Vântul!), CCXIV (Sigur de Tine, încă nu de mine…), CCLXVIII (Celestule Sonet, îţi sărut glasul), CCLXXXIV (Poeţi, credeţi-mă, el este totul), CCCLXV (Un an întreg ţi-am fost, Sonet, aproape), CCCLXVI (Ultim Sonet! Sunt viu după coridă!).
Titina Nica Ţene este poeta bucuriei lucrurilor simple din preajmă, a pietrelor de aducere aminte, a stropului de veşnicie câştigat prin poezie, proză. Aducem aici poema SUFLET RĂTĂCIT, dovadă de viziune poetică, meşteşug artistic, claritate: M-am întors acasă pe un drum de ţară/ şi-am stat de vorbă cu pădurea/ mi-a spus cum cucul cântă în fiecare vară/ de când eu am plecat aiurea// Am croit cărare prin boabe de rouă/ şi m-au copleşit aducerile-aminte/ razele de soare au spart pădurea în două/ şi mi-am spus atunci: Totu-i ca-nainte! // Am trecut tăcută pe sub merii-n floare,/ ce mi-au nins cărarea semn de bun venit/ ziua-ntreagă, parcă, era o-ntrebare:/ Ai venit acasă, suflet rătăcit?
Victor Gh. Stan este al 13/lea copil al familiei Gheorghe şi Anica Stan din comuna Arefu de Argeş, realizator al revistei “Destine” din Bucureşti şi al altor evenimente culturale, poet, realizator de impresii literare, cugetări…Iată câteva amprente literare ale poetului: Timpul tău, femeie,/ este cerneala din care/ poeţii îmbătaţi de roua luminii/ scriu înălţătoare versuri…Cerul trupului tău de poezie-femeie/ aprinde feştila stelelor albe… Mesaj/ pentru domnişoara/ care urcă Soarele/ între sânii pietroşi ai Lunii… Prin clepsidra clipei/ curge omeneasca planetă.
Victoriţa Duţu, ca orice scriitor care se respectă scrie roman, poezie, paticipă la activităţi colegiale, în plus pictează şi are expoziţii prin lume. Voi aduce din psalmul în 17 secvenţe, numit CUVÂNTUL DIN LIMBA ROMÂNĂ, timpii 8 -9: Tu, ca o patrie, te recreezi permanent/ Şi ţii laolaltă tot ce e mai trainic/ În luma cuvintelor ce le naşti creator/ Aşa cum soarele face să răsară lumina/ Peste tot ceea ce este acum şi aici cu noi/ În patria mamă… Prin tine, patrie nemuritoare,/ asemeni soarelui,/ faci să nască înţelesurile cele mai adânci/ ale firii ascunse/ a celui ce poate să plângă şi să se roage/ în cuvintele ce numai tu le ţii atât de ascunse în inima/ ce devine lumină.
Virgil Ciucă este membru al Asociaţiei Amicii Statelor Unite şi al Ligii Scriitorilor, inginer stabilit în SUA din 1985, iar despre cărţile sale de poezie politică, socială, de dragoste, de meditaţii s-a scris în revistele literare, pe care le citez pentru frumuseţea titlurilor şi a numi în recenzie şi periodice unde apar textele noastre sau, mă rog, ale unora dintre noi, cei ce alcătuim ziceri româneşti: “Albanezul”, “Impact”, “Gândacul de Colorado”, “Oglinda literară”, “Roumanian Journal”, “Observatorul”, “Apollon 33”, “Lumină lină”, “Citadela”, “Starea naţiunii”, “Naţiunea”. Cităm legitimaţii de poet: Se trezeşte mapamondul dintr-o lungă hibernare/ Un zefir dictează versul odelor nemuritoare…….Copil al lumii proletare, copil rămas fără părinţi/ În era de globalizare ai fost vândut pentru arginţi …… Noi cu plugul şi cu jugul/ Ei cu aur şi palate./ De lumină arde burgul/ Într-o ţară de păcate…..
PROZATORII sunt mai puţini, dar ei se numesc:
Berthold Aberman, din Galaţi, azi în Israel, redactor la ziarul din Nayaret Ilit Perspectiva (În apropierea străzii Avrig, unde locuiau în acei ani… ),
Cornelia Păun, scriitoare publicată în Franţa, USA, Malaezia, Australia etc.(Un şuierat prelung, sfâşietor, ca un bocet disperat pătrunde adânc sufletele celor aflaţi pe aripile bulevardului din centrul Bucureştiului…),
Dumitru K. Negoiţă, din Ruşavăţu-Vipereşti- Buzău, cu o biografie de lucrător în diverse meserii, inclusiv de arbitru de fotbal, cu multiple pasiuni de colecţionar (Am descoperit prin zona căutărilor pe multimedaliatul, erou naţional şi monah uitat, Iorgu Cosma, monahul Gherasim, cel care a ţinut în mâini, cum spun înaintaşii, atât Steagul Ţării cât şi Sfânta Cruce),
Elena Adriana Răducan, profesor, traducător, poet, dramaturg, gramatician etc. (Îndoielile au prioritate în viaţă. Lucrurile mari cuprind o frescă a vieţii şi derivă din lucrurile mici),
Elena Buică, teleormăneancă din Ţigăneşti, comună despre care a scris un roman -monografie, este o prozatoare de Oglindiri, Luminişuri, de Crâmpeie de viaţă etc. (Vine o vreme când trebuie să te gândeşti că e necesar să grăbeşti pasul ca să te poţi menţine în rând cu lumea),
Elisabeta Iosif scrie proză mai ales în «Trenul de duminică » (Domnule, zise mustăciosul din faţa mea, o călătorie lungă este un prilej excelent de plictiseală…), Eliza Roha publică din 1970 poezie, proză – romane, povestiri, eseuri (Aştepta cu nerăbdare clipa când va revedea locurile natale…),
Emil Bucureştanu, priceput a povesti despre dragoste ( Coborâră din acelaşi tramvai… ),
Gabriela Căluţiu Sonnenberg, din Tălmaciu-Sibiu, ajunsă în 1998 în Spania, debutând literar- este economistă de formaţie academică- în ’’Observatorul’’ din Toronto în 2003, scrie proze, reportaje andaluziene, eseuri despre flamenco (Spre deosebire de capriciile politicienilor, flamenco nu şi-a întrerupt ascensiunea nici în vara anului 1936, când în Spania a izbucnit teribilul Război Civil.),
George Roca, însânguratul australian, aici un eseu: «Literatura exilului românesc se integrează într-o literatură fără graniţe sau separatisme. Toţi cei care au scris şi publicat în afara graniţelor ţării au fost marcaţi profund de experienţa exilului, la fel cum cei rămaşi acasă au fost influenţaţi de problemele politice care afectau societatea din care făceau parte.»;
Ioan Adrian Trifan, vede oameni cosând iubiri (Cât de dulce e aerul de ţară! …mai ales când pleci la coasă…),
Madelaine Davidsohn, din Dorohoi, stomatolog în Bucureşti, emigrant în Israel din 1973-Haifa, publică proză diversă, dar şi poezie, primind în 1999 Premiul Fundaţiei Ianculovici- Haifa pentru literatură, apoi şi altele. Iată titlurile a patru romane- Femeile nopţii, 2006, Paradisul rătăciţilor, 2008, Numărătoarea inversă, 2010, Învaţă-mă să trăiesc, 2012 (Ca să vă povestesc despre Carola, trebuie mai întâi să vorbesc despre mine…),
Magdalena Albu, doctor inginer, specialist în comunicare, publicist etc. cu premii pentru eseu, proză scurtă (Rotunditatea intelctuală a unei naţii, spaţiile ei de circulaţie valorică intrisecă se regăsesc zăbovinde latent şi predestinate parcă în ’’sâmburul’’ viu şi fascinant al ’’coexistenţei contrariilor’’ omului universal – Geniul…)
Muguraş Maria Petrescu; redactor la diverse publicaţii; traducătoare – engleză, franceză, scrie mai ales eseuri, analize literare, în această antologie având articolul DUMITRU ICHIM- CUVÂNTUL DIN UNGHERUL TAINIC (Pe Dumitru Ichim l-am cunoscut pe 3 august 2012 în cenaclul Mihai Eminescu de la New York, condus de Pr. Prof. Univ. Dr. şi scriitor Theodor Diamant. Aveam atunci să descopăr un om aparte, un preot de pe meleagurile Moldove, România, din îndepărtata comună Dărmăneşti, unde acum cincizeci şi ceva de ani slujise chiar tatăl meu, preotul Constantin Sârbu, despre care părintele Dumitru Ichim mi-a vorbit în dese rânduri deosebit de frumos. Dar mai aveam atunci să descopăr un om, hărăzit de Dumnezeu să scrie.),
Petru Ilie Birău, născut la 12 mai 1966 în localitatea Câmpia, jud. Hunedoara, pictor, psiholog, publicist, autor de poveşti şi altfel de proze (În copilărie mama, Marina Birău n. 1924, d. 2013, îmi povestea cum, atunci când era tânără…),
Tudor Petcu a absolvit Facultatea de Filozofie în 2008 şi pragul editorial în 2009, cu volumul Tudor Petcu în dialog cu Matei Gall. Mărturii despre lagărele morţii, recidivând cu aforisme…metafizice în 2012 , da, chiar aşa Câteva baliverne metafizice (Cel mai mare zid nu este dintre noi şi ceilalţi, ci acela dintre noi şi sufletul nostru),
Veronica Bălaj, licenţiată în filologie, stagii de cultură franceză, de radio Bruxelles, 1994, Paris, 1995, lucrează la Radio Timişoara, a publicat circa 30 de cărţi, lansate la New York, Bruxelles, Viena, Angouleme, Roma, Ierusalim, Tel-Aviv etc., pentru că după 1989 lumea a devenit uşor de parcurs, dacă ai operă (Acum, aici, aici, pe scena Universităţii din Neuchatel simţea că trebuie să se bucure).
O antologie cu multe nume, cu multe isprăvi literare fierbinţi, frenetice sau calme, copleşitoare prin sinceritate sau abstracte, voit reci, metaforizante, suferinde, viaţă în faţete diverse, mândră dovadă a existenţelor scriitoriceşti una şi nedomolită matcă a Dunării –Tisei şi…altor ape ale limbii româneşti! Prin ce am adus aici am vrut să vă trezesc curiozitatea, să fiţi cititorii acestor scriitori, de a-i primi în preajmă, pentru că există şi merită!
