Apa, este al doilea element vital pentru om, după aer[1].Controlul şi modificările cursurilor apelor au fost şi continuă să fie un pivot al puterii omului în lupta pentru supravieşuire.
Apa a fost întotdeauna una din sursele naturale indispensabile pentru oameni.
Pe glob apa este în proporţie de 70% şi cu toate acestea, ea nu este suficientă pentru a asigura condiţii corespunzătoare de viaţă pentru toată populaţia actuală şi viitoare a planetei noastre.
O imagine realizată din spaţiu confirmă afirmaţia de mai sus iar grafic ea s-ar putea prezenta ca în figura alăturată :
După opinia specialiştilor oceanografi, oceanele care înconjoară s Pământulse pot împărţii în patru mari zone: Oceanul Pacific, Atlantic, Indian şi Arctic, iar unii oceanografi, consideră apa din jurul Antarcticii că ar putea fi considat cel de al cincelea mare ocean de pe glob.
Privind acest grafic putem să ne gândim la existenţa uneia dintre marile anomalii cu care se confruntă omenirea.
Peste 2/3 din populaţia globului trăieşte în zone unde există numai ¼ din apa de pe glob.
În contrast cu aceasta, sursa cea mai mare de apă disponibilă există în zona fluviului Amazon şi în bazinul fluviului Congo, unde trăieşte o populaţie deosebit de redusă ca densitate şi număr.
În schimb zonele geografice cu cele mai mari densităţi şi cu cel mai mare număr de populaţii trăiesc acolo unde este o mare lipsă de apă
(regiunea Mediteraniană, Orientul Mijlociu, India, China şi multe dintre ţările Africane).
Pentru a ne da şi mai bine seama de această distribuţie inegală a apei merită să arătăm că în întreaga Asie unde trăieşte peste 60% din populaţia globului deţine numai 36% din apa răurilor şi o mare parte din ea se limitează la sezonul musonilor. America de Sud are numai 6% din populaţia globului dar deţine 26% din apele curgătoare, iar Canada cu o populaţie de circa 35 milioane locuitori are de 30 de ori mai multă apă disponibilă pentr fiecare cetăţean al ei decât întreaga Chină.
Peste 2 miliarde de oameni din întreaga lume nu au acces la apă de care au nevoie pentru băut şi pentru salubritate, iar numărul acestora este de aşteptat să crească la peste 4 miliarde până în anul 2050.
În Eropa de exemplu, consumul de apă de băut diferă dela o zonă la alta. Ţările din Sud, cum ar fi Grecia, unde clima este mult mai caldă consumă circa 2389 m.c. de apă pe cap de locuitor, în timp ce Letonia are un consum mediu anual pe locuitor numai de 684 m.c.
Ţările Benelux au cel mai redus consum de apă de băut pe cap de locuitor, ajungînd la numai 28 m.c. anual, iar consumu de apă al unui locuitor în SUA ajunge anual la 2500 m.c.
Această inegală distribuţie, a fost şi continuă să fie una din marile probleme ale lumii.
Dacă nu se vor lua măsuri rapide şi mai agresive pentru a depăşi penuria de apă potabilă este posibil ca lumea să asiste la un şoc creat de lipsa de apă potabilă.
După aprecierea unor specialişti, prezentată în revista Fortune, şi de către ziarul Washington Post, apa în secolul 21 va avea aceeaşi importanţă cum a avut-o benzina în secolul 20.
Viitorologi, din Statele Unite şi din alte ţări consideră că un asemenea şoc al lipsei de apă, este posibil să se producă chiar înainte de anul 2025.
Unele state printre care Arizona, Texas şi California simt încă de mulţi ani marile dificultăţi determinate de lipsa apei.
O mare parte din acest deficit de apă provine din faptul că circa 85% din apă în SUA, de exemplu, este destinată pentru nevoile agriculturii.
Cele mai multe dintre statele americane au avut uneori de suferit din cauza lipsei de apă din cauza unor probleme locale, dar niciodată acestea n-au constituit îngrijorări deosebite pentru populaţiile acestor state, deorece se ştia că ele vor fi remediate. Unele state au fost şi continuă să fie obligate să-şi desfăşoare viaţa în mod permanent în condiţiuni de raţionalizări severe ale apei.
În acelaş timp alte state din centrul Statelor Unite au avut de suferit de pe urma unor enorme inundaţii ce au provocat enorme pierderi prin distrugerea de locuinţe şi a peste 30.000 de ha. agricole[2]
Chiar şi în aceste condiţii, asemenea probleme nu au fost şi continuă să nu fie considerate atât de grave în comparaţie cu situaţia în care are loc penuria de apă în multe alte părţi ale lumii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că unul din trei americani sunt bolnavi (având tensiunea ridicată, au probleme cu rinichi, au alergii şi sunt deosebit de sensibili la diverşi viruşi şi alte maladii), datorită apei pe care o beau sau a lipsei de apă.
După unele estimări efectuate de FAO, cel puţin 80 de ţări suferă în prezent de o mare lipsă de apă, care le creează un mare pericol pentru sănătatea populaţiei cât şi pentru dezvoltarea economică a ţării.
Limitarea sau chiar lipsa totală de apă a fost şi continuă să fie un enorm obstacol în asigurarea producţiei industriale în general şi a
producţiei agricolr în special.
Cred că numai prin modestele eforturi financiare ce se fac în prezent în diverse ţări, situaţia aceasta va continua şi în următoarele decade.
Referindu-se la o asemenea situaţie dificilă, Elias Salameh , fondator şi director al Centrului de Studiu al apei din cadrul Universităţii din Iordania spunea în urmă cu aproape trei decade:
„…nu contează cât de mari vor fi progresele agriculturii Iordaniei
prin extinderea irigaţiilor; acest lucru se va reflecta începând cu
anul 2010 când Iordania va fi complet dependentă de apa ploilor
şi se va transforma din nou într-un deşert.
Aceasta va destabiliza întreaga regiune. Nici una din ţările din
zonă (Egipt, Israel, Iordania, Siria, Arabia Saudită, şi Emiratele
din golf) nu vor putea asigura hrana populaţiilor lor în viitor.
Economiile ţărilor din Orientul Mijlociu trebuie să fie restructurate
în alte direcţii datorită lipsei de apă.”
Chiar dacă afirmaţia lui Salameh nu s-a adeverit sută la sută, cred că dacă nu se vor lua cât mai curând măsuri de rezolvare a acestei probleme esenţiale pentru viaţa şi activitatea locuitorilor acestor ţări, s-ar putea ca opinia lui Elias Salameh să se adeverească.
Atâta timp cât agricultura va fi limitată în utilizarea sistemul irigaţiilor, productivitatea ei va fi deosebit de scăzută iar producţiile agricole vor devenii din ce în ce mai puţine şi insuficiente pentru a asigura necesităţile alimentare ale unei populaţii în continuă creştere.
După opinia unor specialişti ecologişti şi a celor din domeniul agriculturii în prezent asigurarea hranei populaţiei globului se realizează prin folosirea a peste 45% din cantitatea de apă furnizată de resursele naturale.
Asigurarea cu apă pentru băut şi pentru nevoile agriculturii devine pe an ce trece o problemă deosebit de acută datorită faptului că numai 0,3% din rezervele de apa ale Pământului pot fi utilizate pentru consum – în special apa din răuri, lacuri, din pânza freatică de suprafaţă şi apa ce se poate obţin din colectarea apei de ploaie.
În timp ce peste 40% din hrana necesară populaţiei globului provine din terenurile agricole irigate, lipsa apei se va manifesta printr-o scădere dramatică a producţiei produselor alimentare.
India este unul din exemplele cele mai concludente în această direcţie.
În această ţară care cunoaşte o creştere a populaţiei cu circa 18 milioane anual şi care a ajuns în prezent la peste 1 miliard de locuitori, apa este vitală.
Institutele de cercetări din diverse ţări specilizate pe problema apei, arată că resursele subterane de apă sunt din ce în ce mai reduse şi ca atare se reduc în mod substanţial posibilităţile de irigare a terenurilor agricole fapt ce determină o scădere masivă a producţiei produselor agricole.
Într-o ţară ca India de exemplu, unde 53% din copii sunt deja în situaţia subnutriţie şi sub greutatea normală pe care trebuie s-o aibă la vârsta specifică, scăderea resurselor de apă şi ca atare resursele de hrană va determina în mod categoric o creştere rapidă şi de mari proporţii a deceselor copiilor şi a populaţiei adulte.
Situaţii similare se regăsesc în prezent şi în alte ţări.
Etiopia, Nigeria şi Pachistanul nu au posibilitatea de a asigura mijloacele de subzistenţă propriilor popoare şi nici nu au posibilitatea de a importa produse alimentare.
În Nigeria de exemplu, populaţia se estimează că va creşte de la circa 114 milioane cât sunt în prezent la peste 278 milioane în anul 2050 iar suprafaţa agricolă medie necesară pentru asigurarea necesarului de produse alimentare pe cap de locuitor va scădea dela 0.16 hectare la 0.06 hectare.
Prognoza creşterii populaţiei în Pachistan prezintă o creştere dela 141 milioane cât este în prezent la peste 344 milioane în 2050, iar suprafaţa agricolă medie pe locuitor va scădea dela 0.09 hectare la 0.04 hectare.
Ţări în care suprafaţa agricolă pe cap de locuitor este sub 0.03 hectare, cum ar fi Japonia, Coreea de Sud, Taivan ş.a. importă peste 70% din produsele agricole alimentare necesare populaţiei.
În condiţiile de dezvoltare în continuare a activităţii economice, în special a industrializării şi a creşterii populaţiei globului penuria de apă devine din ce în ce mai gravă şi cu enorme riscuri.
Banca Mondială, Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale şi-au creat comisii de experţi care studiază situaţia actuală şi fac estimări asupra viitoarelor necesităţi de apă. În baza acestor studii se stabilesc tot felul de strategii pentru soluţionarea marei crize de apă de pe glob.
Pe baza unora dintre concluzile acestor foruri se arată că şi în condiţiile unor mari îmbunătăţiri în privinţa colectării şi distribuţiei apei, ce vor putea asigura circa 70% din necesităţile globale faţă de 45% cât sunt în prezent, tot se va resimţii o lipsă de apă ce va ajunge la circa 25% din necesar.
Cei mai mulţi dintre experţii solicitaţi să-şi expună un punct de vedere şi să prezinte unele soluţii, consideră că există mari limitări în ceea ce priveşte extracţia apei din resursele naturale şi acest lucru se va accentua până la mijlocul acestui secol.
Cercetările din domeniul agriculturii au evidenţiat şi un alt element negativ, care l-a prima vedere a fost neglijat sau chiar combătut.
Aplicarea sistemelor de irigaţii nu întotdeauna şi nu ori unde au adus efectele scontate.
În foarte multe cazuri s-a constatat că irigaţiile în loc să asigure producţii sporite agricole, au dus la distrugerea terenurilor şi la enorme cheltuieli inutile.
Rezultatul unei asemenea situaţii se poate considera că provine dintr-o
politică economică total greşită şi aplicată în urma unor decizii eronate de către conducerea unor ţări.
Unul dintre exemplele cele mai concludente în această direcţie a fost oferit de situaţia apei din lacul Aral (situat între Kazakstan şi Uzbekistan), unde efectul unei concepţii greşite de irigaţii impusă de conducerea URSS în anii ’60 de folosire a apei răurilor care îl alimentau cu apă pentru irigarea unor terenuri total nefertile, a determinat în mai puţin de 50 de ani scăderea la doar 10% a conţinutul de apă iniţială a acestui lac.
După aprecierea unor autori, România este şi ea una din ţările în care problemele de asigurare cu apă sunt mult rămase în urmă.
În prezent numai 52% din populaţia ţării beneficiază de servicii de apă curentă şi canalizare; -16% din populaţie are numai alimentare cu apă (nu şi canalizare) iar 32% din populaţia ţării nu dispune nici de apă curentă şi nici de canalizare.
Pot oare asemenea condiţii de viaţă a unor ţări civilizate şi a populaţiilor lor să fie socotite ca fiind cele adegvate pentru actualul secol?
Este oare posibil ca în peste 47de localităţi să se deversează apele uzate direct în receptorii naturali fără a se aplica vre-un procedeu prealabil de epurare?
Ceea ce este mai grav, aşa cum au remarcat mulţi analişti, asemenea situaţii nu se reră la unele sate îndepârtate ci la oraşe mari cu sute de mii şi milioane de locuitori.
Printre aceste oraşe se numără frumoasa capitală Bucureşti, şi multe oraşe printre care Craiova, Drobeta Turnu Severin, Brăila, Galaţi, Tulcea.
Poate Ministerul Sănătăţii şi alte organe de resort să justifice cum după peste două decade dela Revoluţie încă se mai menţin asemenea grave situaţii care periclitează sănătatea şi viaţa oamenilor?
Poate oare actuala şi fostele conduceri guvernamentale ale ţării să prezinte unele explicaţii reale ale unor asemenea situaţii ?
Există unele teorii[3] care se referă la posibilitatea de folosire a apei fluviilor, mărilor şi oceanelor ca sursă de alimetare cu apă şi chiar pentru asigurarea hranei populaţiei; prin aşa numita „Apa-cultură”
Ideia ca atare nu este de neglijat dar ea trebuie gândită nu numai prin prizma rezultatelor ce se pot obţine, ci mai ales prin prizma eforturilor –în special a celor financiare, ce trebuie asigurate şi al căror rezultate s-ar putea vedea după un timp îndelungat, după eliminarea tuturor riscurilor poluării şi a asigurării creşterii resurselor piscicole.
Din păcate experienţa a zeci de ani confirmă că marea majoritate a acestor resurse de apă sunt deosebit de poluate.
După unele informaţii prezentate de experţi, rezultă că cele mai obişnuite semne ale poluării apelor sunt păturile verzi ce se găsesc la suprafaţă (după unele denumiri populare, mătasea broaştei).
Situaţia este deosebit de alarmantă multe locuri de pe glob.
În Marea Britanie, de exemplu, în ultimile câteva decade, peste 500 de mari bazine au devenit verzi şi toxice, datorită poluării.
De asemenea ploile acide au cauzat catastrofe ecologice de mari proporţii în Canada, SUA şi în unele ţări din N-V Europei.
Ecologii dau ca exemplu Suedia, unde din cel 85.000 de lacuri, peste 16.000 au devenit acide şi circa 5.000 s-au depopulat total de peşti.
Apa dulce contaminată şi rezervele de apă ţinute în condiţii neigenice sunt cauza a peste 10% din totalul imbolnăvirii populaţiilor din ţările în curs de dezvoltare
Poluarea apelor provine şi din aruncarea zilnică a tone de tot felul de reziduri industriale, chimicale şi chiar reziduri nucleare.
În plus nu trebuie uitat şi nici neglijat riscul poluării provenit în urma unor accidente provocate de explozii şi distrugerea unor platforme petrolifere.[4]
Un fapt ce merită reţinut este şi situaţia poluării Mării Negre.
În ultimile decade ale secolului precedent, Marea Neagră a suferit deteriorări deosebit de grave datorate eroziunii costiere, unor accidente
Petroliere care au provocat poluarea cu ţiţei.
Opinia unor specialişti ecologi este aceea că asemenea accidente vor continua şi se vor înmulţii datorită convenţiilor încheiate privind transportul de petrol din Marea Caspică spre diverse ţări din Europa occidentală.
Această opinie bazată pe diverse studii efectuate în ultimii ani confirmă tot odată că Marea Neagră, acestă enormă bogăţie de care beneficiază România, este una din mările cele mai poluate din lume.
Un alt factor nociv este cel al contaminării apelor cu arsenic.
Date oficiale confirmă că acest gen de contaminare a apelor subterane cu arsenic a fost raportată în ultimii ani în peste 20 de ţări din întreaga lume.
Contaminare se regăseşte în apele subterane de mică adâncime şi care sunt folosite în scopuri potabile şi pentru irigaţii.
După opinia unor specialişti, concentraţiile mai mari decât cele admisibile prin standardele internaţionale (pentru apa potabilă, de exemplu, de 10 micrograme / litru), pot cauza leziuni ale pielii şi diferite tipuri de cancer.
Statisticile medicale[5] cnfirmă că în prezent sunt afectate de asemenea contaminări peste 130 de milioane de persoane.
În general arsenicul din ape se regăseşte mai mult în apele din apropierea zonele rurale şi a zonelor miniere şi provine din deşeurile de extracţie şi prelucrare a mineralelor, din excrementele păsărilor de curte şi a porcinelor, din hrana animalelor şi din folosirea pesticidelor.
Efectele contaminării cu arsenic au constituit obiectul unor studii efectuate de către FAO (cu finanţare din partea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – PNUD ), încă din 2001 în Bangladej. Rezultatle acestor studii au confirmat existenţa şi transferul de arsenic în culturile de, orez ceea ce afectează sănătatea populaţiei din Bangladej şi din alte ţări importatoare de orez.
Rapoartele FAO se referă la necesitatea imediată a tratării acestor ape cu soluţii anihilante pentru a reduce procentul de arsenic la limitele admisibile pentru consum, precum şi asigurarea unor sisteme de management al apelor folosite pentru băut şi în agricultură.în diverse ţări
Alte opinii se referă la posibilitatea de desalinizare a apelor din mări şi oceane.
O asemenea soluţie ar putea asigura cu apă o mulţime de nevoi în special pentru nevoile curente ale unor ţări care în prezent simt în mod strigent lipsa apei în special din Asia, Africa şi Orientul Mijlociu.
Cu toate că din punctul de vedere al costurilor unui asemenea procedeu s-au obţinut unele rezultate pozitive, ajungându-se după opinia unor specialişti, la circa 0.5 dolari per metru cub de apă (şi cu perspectiva în continuare de reducere a acestui cost), sunt încă unele inconveniente ce rezultă din volumul de apă ce se poate obţine.
După calcule realizate de către instiututele de cercetări din diverse ţări, specializate pe problema apelor, printr-un asemenea procedeu s-ar putea obţine circa 20 miliarde de galoane de apă pe zi.
Cifra aceasta părea deosebit de impresionantă la data când s-a oficializat şi ţinându-se seama de tehnicile de desalinizare existente la data respectivă (1984).
Ulterior când s-a calculat necesarul de apă desalinizată de care au nevoie numai Statele Unite,şi care se ridică la circa 700 miliarde galoane zilnic, desalinizarea a ajuns să fie considerată ca o soluţie (cel puţin în prezent) utopică.
S-ar putea ca într-un viitor nu prea îndepârtat, această ideie să fie reluată şi folosită în special în ţările care suferă în mod deosebi de lipsa de apă şi când problema surselor energetice necesare pentru aplicarea tehnologiei desalinizării să-şi găsească rezultate eficiente.
Opinia unor ecologi, sociologi şi economişti este aceea după care gradul de sărăcie a unei ţări poate fi considerat ca fiind o problemă deosebită şi unică, atunci când este vorba de ţările defavorizate, din cauza lipsei de resurse vitale necesare pentru a asigura apa potabilă şi posibilitatea de distribuţie pentrua necesităţiile întregii populaţii.
Un fapt considerat ca prioritar este acela al dezvoltării suprastructurilor în special în ţările mult rămase în urmă, şi care ar uşura distribuţiai apei şi a produselor alimentare până în colţurile cele mai îndepârtate ale acestor ţări.
Din acest punct de vedere merită menţionat şi luat drept exemplu planurile Chnei.
China şi-a propus să investească 608b (dolari SUA) în proiecte privind folosirea apei.
Pe baza unor informaţii oficiale prezentate de către un reprezentat al Administraţiei dela Beijing, China şi-a propus să-şi intensifice eforturile pentru a promova conservarea apei, precum şi utilizarea într-un mod raţional a resurselor disponibile de apă.
Proiectul care se referă la îmbunătăţirea conservării apei va fi terminat până la sfârşitul următoarei decade.
Guvernul şi-a propus să încurajeze, de asemenea,şi obţinerea unor împrumuturi precum şi unele investiţii particulare destinate acestui mare proiect
” Seceta severă în sud-estul Chinei din ultimii ani precum şi inundaţiile grave şi fluxurile de noroi, din multe regiuni in au marcat unele puncte slabe ale infrastructurii apei”, şi care vor trebuii remediate cel mai târziu până în următoarea decadă
. Purtătorul de cuvânt al guvernului a menţionat că în următorii 5 ani vor fi irigate peste 2.7 milioane de hectare de terenuri arabile; iar până la sfârşitul anului 2020 China îşi va crea un sistem de control al inundaţiilor şi de asigurare cu apă a zonelor secetoase.. Valorificarea apei râurilor majore va fi unul din obiectivele prioritare ce se vor realiza în cursul Planului cincinal (2011-2015).
*
* *
În momentul de faţă multe dintre conflictele la nivel mondial între naţiuni, inclusiv cea dintre Israel şi Siria, de exemplu, sunt provocate tot de necesitatea asigurării drepturilor de apărare a resurselor de apă.
Ultimile câteva decade au confirmat şi mai mult grava problemă a lipsei de apă; în plus trebuie luat în consideraţie că pe an ce trece dezvoltarea industriei şi poluarea excesivă influenţează într-un mod negativ posibilitatea de folosire a apelor fluvilor şi mărilor .
Politologi afirmă că este deosebit de greu de a negocia orice tip de tratat în cazul în care naţiunile sunt implicate în lupta pentru asigurarea resursele de apă ce provin din rîuri sau fluvii ce au cursuri între diferite ţări.
În prezent există mai mult de 12 naţiuni care primesc 75% din apa de la râurile din amont şi care curge prin ţări ostile.
Prea puţină apă, şi populaţia globului în continuă şi rapidă creştere, a constituit din cele mai vechi timpuri, constituie în prezent şi mai mult ca sigur va constituii şi în viitor o sursă de discordii ce provoacă îngrijorarea întregii lumi.
Chiar dacă perioada 2005-2015 este socotită de către unele foruri mondiale ca fiind decada asigurării cu apă destinată „supravieţuirii” multor popoare (nevoia de apă devenind una din problemele strigente ale vieţii pe Pământ şi cu enorme implicaţii economice şi sociale) pentru a nu provoca încă o panică şi o stare de tensiune mondială, ea se discută în prezent mai mult în spatele unor uşi închise.
Aşa cum se ştie, evoluţia civilizaţiei lumii a depins întotdeauna şi va continua şi în viitor să depindă de cîţiva factori esenţiali printre care: energia, mijloacele de subzistenţă, schimbările climaterice şi în mod special asigurarea cu apă.
Prin importanţa ei deosebită această problemă a lumii ar putea determina într-un viitor nu prea îndepârtat unele modificări pe harta geopolitică a lumii.
… Singurul lucru pe care lumea îl speră este ca semenea modificări să nu fie rezultatul unor conflicte armate.
[1] Cît de importantă este apa pentru organismul uman este prezentată într-o mulţime de tratate de specialitate medicale: sistemul muscular al omului conţine 75% apă; sângele conţine 95% apă; grăsimile din organism, conţin 14% apă, oasele conţin 22% apă. Un copil nou născut are în organismul său 75% apă, iar un adult are circa 55-60% apă în organismul lui .
[2] Fluviul Mississippi, unul dintre cele mai mari fluvii din lume , al cărui traseu traversează centrul Staelor Unite dela Nord la Sud, a ajuns să aibă o cantitate de apă ce a dus la creşterea lăţimii lui cu 4.8 Km. provăcând inundaţii în oraşele de pe malurile sale printre care Memphis şi Tenness.
Acastă catastrofă naţională este considerată ca fiind una din cele mai grave inundaţii cu care s-au confruntat oraşele de pe malurile fluvilui Mssissippi în ultimii 74 de ani.
[3] John H. Ryther – Photosynthesis and Fish Production in the Sea. Revista „Science” nr. 166, 1969, pg.73-76
[4] Vezi cazul imensei pete de petrol din Golful Mexic provocat la 20 aprilie 2010 datorită exploziei de pe platforma petrolieră Deepwater Horizon a companiei petrolifere engleze BP, socotită ca fiind una dintre cele mai mari catastrofe ecologice din istorie. Pentru detalii suplimentare, vezi şi Enciclopedia Wikipedia.
[5] Nordstrom 2002 şi Nickson et al 2005