Arta şi cultura românească în Espacio Niram şi în Casa Regală din Spania…

0
27

Romeo_NiramRomeo Niram, este absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, secţia Pictură şi în prezent, locuieşte şi lucrează în Spania. A avut expoziţii personale de pictură în Romania, Turcia, Germania şi Portugalia, iar dintre cele mai importante opere ale sale, aş menţiona pe cele din seria Eseu despre Luciditate, în 2006 şi din ciclul Brancuşi: E=mc2, în 2007.

 

Pe lângă activitatea artistică, pictorul Romeo Niram este implicat în mai multe proiecte culturale de promovare a valorilor româneşti şi de creare de legături artistice şi culturale între România, Israel, Spania şi Portugalia. Romeo Niram este şi fundatorul a trei publicaţii de cultură românească, printre care şi revista de arte frumoase Niram Art editată în Spania, în patru limbi, care a primit în iulie 2007 premiul Mişcării de Artă Contemporană din Portugalia pentru cea mai bună publicaţie de artă. La fiecare numar, revista Niram Art dedică secţiuni importante personalităţilor evreieşti de pretutindeni, precum: Maia Morgenstern, Victor Brauner, Tristan Tzara, Paul Celan, Samson Flexor, Marcel Janco, Markus Muntean & Adi Rosenblum, Sorel Etrog.

Unicul străin şi singurul român…

În luna octombrie 2009, reprezentanţii gărzii Reales Tercios au organizat cea de a IX-a Ediţie a Reuniunii Oficiale Regele Juan Carlos I, un eveniment care se desfaşoară anual într-un cadru solemn şi la care participă membrii instituţiei din toate regiunile Spaniei. Artistul Romeo Niram a fost prezent la acest eveniment în calitate de invitat şi a fost decorat de către generalul Manuel Fuentes Cabrera, preşedintele gărzii Reales Tercios, „…, Romeo Niram a primit decoraţia pentru merite deosebite. Am dorit să îi acordăm artistului această distincţie pentru tabloul realizat pentru Prinţii de Asturias şi pentru sprijinul altruist pe care ni l-a oferit”, a declarat generalul Manuel Fuentes Cabrera.
Fabianni_Belemuski_Niram_locotenentul_colonel_Miguel_Angel_Galan_Segovia_si_Ater_02Romeo Niram este singurul străin din garda Reales Tercios şi unicul membru care a fost decorat la numai şase luni după ce a fost admis în instituţie.
La eveniment, printre numeroşi invitaţi a fost prezent şi Capitanul General Onorific al gărzii Reales Tercios, precum şi Leandro Alfonso Luis de Bourbon Ruiz, unchiul regelui Juan Carlos I al Spaniei. Căpitanul general l-a felicitat personal pe artistul român pentru tabloul realizat şi pentru întreaga sa carieră. „Am aflat despre activitatea lui Romeo Niram şi mi-a făcut placere să îl întâlnesc. Este primul român pe care l-am cunoscut…”, a declarat Leandro Alfonso Luis de Bourbon Ruiz.
În acest sens, prinţii de Asturias au trimis o scrisoare gărzii Reales Tercios, în care i-au transmis artistului Romeo Niram mulţumiri pentru tabloul oferit şi şi-au manifestat dorinţa de a-l întâlni în cadrul unei reuniuni private. La această reuniune, vor participa generalul Manuel Fuentes Cabrera şi locotenent-colonelul, Miguel Angel Galán Segovia. La sfârşitul ceremoniei de decernare a premiilor şi decoraţiilor, preşedintele gărzii Reales Tercios a citit publicului scrisoarea trimisă de prinţi artistului: „Este o onoare pentru garda Reales Tercios faptul că prinţii ne-au anunţat oficial despre primirea tabloului realizat de Romeo Niram şi au mulţumit şi în scris pictorului. Peste 15 artişti din instituţia noastră, pictori şi sculptori, au dorit de-a lungul anilor să ofere moştenitorilor tronului opere de artă, dar din nefericire, Casa Regală i-a refuzat”, a declarat locotenent-colonelul Miguel Angel Galán Segovia. Acesta este de parere că tabloul lui Romeo Niram a fost acceptat deoarece artistul a realizat o conexiune originală între Romeo_Niram_Poarta_Sarutului_Asturias_copyoperele lui Leonardo da Vinci, Dali şi Brancuşi, „…, operele din colecţia regală pot fi admirate de vizitatori. Se găsesc opere de El Greco, Rubens, Caravaggio, Velázquez, Goya şi foarte puţine de artă contemporană. Este o mare responsabilitate primirea unei opere noi într-o colecţie ce va reprezenta Casa Regală şi peste generaţii.”

Espacio Niram, la un an de activitate…
Localul cultural şi artistic Espacio Niram, a fost înfiinţat cu un an în urmă în Madrid, de către pictorul Romeo Niram. În cadrul acestui spaţiu de cultură, pictorul român şi-a propus să atragă publicul tânăr către cultura şi arta contemporană. Localul cultural oferă tinerilor posibilitatea de a petrece noaptea într-un bar-lounge, decorat original de un grup de artişti plastici şi se bucură de sprijinul Galeriei de Artă Nicole Blanco. Proiectul Espacio Niram beneficiază de implicarea activă a unui colectiv de artişti şi intelectuali români din diaspora, printre care: Romeo Niram-pictor, Gelu Vlaşin-scriitor, Bogdan Ater-fotograf, Mario Barangea-doctorand în filosofie, Dan Caragea-critic şi eseist, Simion Doru Cristea-doctor în filologie.
Pe data de 13 decembrie 2009, a avut loc la Madrid, în cadrul acestui local cultural şi artistic, dezbaterea Espacio Niram-La Aniversară, transmisă în direct de postul de radio ProDiaspora. Evenimentul a fost organizat de către Espacio Niram şi ProDiaspora cu ocazia împlinirii a unui an de la înfiinţarea localului.
laurentiu-damian-romeo-niram-bogdan-ater-horia-barnaPrintre temele care s-au dezbătut în cadrul acestui eveniment, aş menţiona: prezenţa culturii spaniole în România, promovarea artiştilor români în Spania, acţiunile de informare despre valorile româneşti în rândul intelectualităţii spaniole precum şi numeroasele expoziţii de artă contemporană românească ale artiştilor: Ioan Dan Tolgy, Ioan Oniciuc, Constantin Popa, Tudor Şerbănescu, Irinel Nicolesco, Mihai Constantinescu, Maria Chirilă, Ana Maria Popa. De asemenea, s-a discutat despre mesele rotunde cu Brancuşi vs Picasso, Grigorescu vs Renoir, George Enescu şi Yehudi Menuhin, Joyce-Tzara-Apollinaire-Ionesco-Avangarda românească şi cea europeană, momente care au încercat să ofere vizibilitate monştrilor sacri ai culturii române. Şi desigur, discuţii despre nopţile de muzică şi cafenelele literare cu invitaţi de seamă: Ioan Es. Pop, Gabriela Adameşteanu, Dan Lungu, Petru Cimpoeşu, Victor Ivanovici, promovarea tinerilor poeţi: Ofelia Prodan, Daniel D. Marin, seri dedicate filosofiei, despre Emil Cioran, filmului-Laurenţiu Damian, sau teatrului, lansări de carte romanească, cu George Roca dar şi lansări de carte spaniolă. Printre invitaţii de onoare ai serii au fost: Horia Barna-Director al Institutului Cultural Roman Madrid, Fabianni Belemuski-Director la revista Niram Art, Bogdan Ater-artist plastic, Martin Cid-scriitor, Isabel del Rio-istoric de artă, Hector Martínez Sanz-filosof, Ariadna Petri-poetă, Constantin Popa-artist plastic, Tudor Şerbănescu-artist plastic, Antonio Calderón de Jesus-critic de artă şi desigur, Romeo Niram-pictor.

The Words of Light…
În încheierea transmisiunii în direct a dezbaterii Espacio Niram-La Aniversară, s-a desfăşurat lansarea de carte, Cuvintele luminii a poetei Ariadna Petri, eveniment organizat de Revista spaniolă Madrid en Marco şi prezentat de către filosoful, Hector Martinez Sanz.
Ariadna Petri este prezentă în cinci antologii de poezie din România, laureată a numeroase concursuri şi festivaluri naţionale de poezie desfăşurate în: Ploieşti, Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Braşov sau Târgovişte. Ariadna, este membră a mai multor cenacluri literare din ţară şi a două societăţi literare, Hammer & Tongue din Oxford şi University of Westminster din Londra, participantă la numeroase manifestări literare naţionale şi internaţionale din Marea Britanie şi Mexic, colaborând cu jurnalişti şi poeţi britanici. Volumul prezentat în cadrul localului de cultură Espacio Niram în seara zilei de 13 decembrie 2009, Cuvintele luminii / The Words of Light, volum româno-englez, a fost lansat în România dar şi în străinătate: Londra, Sheffield – Marea Britanie, Mexico City – Mexic.
Dezbaterile din Espacio Niram, s-au încheiat târziu în noapte, într-o atmosferă pe care sunt convinsă că cei prezenţi nu o vor uita multă vreme. Este de admirat faptul că, în acest local cultural şi artistic, artiştii români din Spania şi nu numai, au reuşit prin grija pictorului Romeo Niram şi a colaboratorilor săi, ca într-un prim an de activitate, să aşeze la loc de mare cinste, cultura românescă, să promoveze arta, să prezinte într-o manieră artistică valorile româneşti, atât spaniolilor cât şi străinilor care au păşit pragul localului cultural şi artistic, Espacio Niram.