Asma Al Assad, Prima Doamnă a Siriei, o femeie ancorată în realitate

0
11
Asma20Al20Assad3

Asma20Al20Assad3Asma Al Assad (35 de ani) este Prima Doamnă a Siriei. Născută la Londra, aceasta se remarcă printr-o pregătire de top în economie, informatică şi literatură. Mamă a trei copii, soţia preşedintelui Siriei consideră că „înainte de toate, o soţie este soţie, chiar dacă este nevastă de preşedinte, de doctor, sau de electrician instalator”. Ea spune: „Am o responsabilitate faţă de ţară pentru că sunt siriancă, nu pentru că sunt soţia preşedintelui. Repet, a fi soţie este ceea ce eşti acasă. Pentru mine, ca femeie, ca individ, este important ce fac în afara casei. Eu am lucrat întotdeauna, am fost mereu o persoană activă şi cred că femeile joacă un rol vital în dezvoltarea oricărei societăţi. Aici nu fac diferenţă între societatea europeană şi cea a lumii arabe”.

„Toate femeile pe care le ştiu sunt capabile, deştepte, hotărâte şi ambiţioase”

Asma Al Assad a revenit în Siria în 2000, după ani în care a locuit în Anglia. Devenită soţia preşedintelui Siriei, Asma şi-a păstrat spiritul european, emanând puterea şi hotărârea unei femei independente. Deşi este prima femeie în stat, Asma merge la cumpărături fără bodyguarzi şi îşi conduce singură maşina. Prima Doamnă a Siriei este o feministă convinsă, o persoană ce îşi doreşte să fie şi utilă societăţii în care trăieşte.

„Cred că ne subestimăm femeile când ne uităm la ele şi le judecăm numai în concordanţă cu aspectul lor exterior. Şi asta pentru ca toate femeile pe care le ştiu sunt capabile, deştepte, hotărâte şi ambiţioase. Iar atunci când te uiţi doar la cum sunt îmbrăcate pierzi, pentru că nu ajungi să cunoşti adevărata lor valoare. Când vorbim despre bărbaţi, nu vorbim despre ce anume poartă pe ei sau cum arată, ci despre cât sunt de puternici, de influenţi, ce au făcut, aşa că şi discuţiile despre femei ar trebui să se îndrepte într-acolo, să se schimbe considerabil”, a declarat Asma Al Assad.

„Oamenii în Siria sunt eleganţi”

Asma Al Assad se detaşează şi prin stilul său vestimentar, fiind una dintre cele mai elegante persoane publice din lume. Cu toate acestea, Prima Doamnă a Siriei susţine că nu prea se gândeşte la haine, pe care le doreşte a fi doar practice.

„Am foarte multe responsabilităţi, am trei copii mici, iar primul lucru atunci când mă gândesc nu este cu ce mă îmbrac, ci este ce am de făcut ca să fiu de folos, ce să fac astfel încât copiii mei să aibă o zi plină, deci nu prea mă gândesc la haine. Hainele trebuie să fie practice şi să reflecte nu numai cine eşti, ci şi să reprezinte societatea din care faci parte. Iar oamenii în Siria sunt eleganţi în primul rând pentru că sunt mândri şi pentru că îşi reprezintă frumos ţara. Aşa că şi eu, ca reprezentant al ţării mele, trebuie să fiu la fel”.

„Eu nu fac diferenţă între fata şi băieţii mei”

Pentru Asma Al Assad, provocarea pe care o trăieşte zi de zi este educaţia propriilor copii. Vorbind despre aceasta, Prima Doamnă a Siriei afirmă că nimic nu este mai important pentru ea şi soţul ei decât să îşi crească bine copiii, „cu simţul responsabilităţii, cu respect faţă de ei şi faţă de cei din jur… Eu nu fac diferenţă între fata şi băieţii mei. Toţi trebuie să fie puternici, ambiţioşi şi să fie responsabili ca cetăţeni ai Siriei şi ca oameni, să contribuie pozitiv la viaţa societăţii în care trăim indiferent de sexul lor”, spune Asma.

„Este important să rămâi ancorat în realitate”

Asma Al Assad este o femeie ambiţioasă, care vrea să aducă Siriei imaginea puternica a unei noi generaţii. „Este important să rămâi ancorat în realitate. Eu îmi conduc singură maşina, mă duc singură la supermarket, încerc să trăiesc cât de normal posibil. Dar, în acelaşi timp, încerc să înţeleg ce se petrece acolo şi să influenţez luarea unor decizii la nivel înalt. Siria este o ţară extrem de sigură, dacă nu ar fi, desigur că nu aş putea face toate acestea”, a precizat ea.