Mașina rula cu viteză pe autostradă. Stâlpii de iluminat se succedau periodic la intervale de ordinul secundelor la dreapta și la stânga drumului. Bordul pâlpâia de luminițe multicolore ce transmiteau ritmul de lucru al autovehiculului, care înainta tăcut prin noaptea densă a ultimei zile din an. Nu se auzea niciun cuvânt, ci doar ritmul lent al muzicii difuzate de un obscur post de radio se distingea alături de murmuratul molcom al motorului. Totul părea încremenit în timp și spațiu, deși detaliile se schimbau de la un minut la altul când priveai pe geam către întinsul nesfârșit al câmpiei.
Dar dincolo de orizontul vizibil, răsăreau imagini ale trecutului ce se atașau fiecărui crâmpei de realitate trezind reverberații emoționale tulburătoare. Forța acelor impresii se amplifica ulterior datorită întunericului din jur, străpuns doar la câțiva zeci de metri în față de lumina farurilor. Cu mișcări fantomatice, siluete umanoide populau amintirea cu senzații de mult uitate. Toți cei din cabina mașinii retrăiau fragmente dureroase ale unor evenimente apuse de mai bine de douăzeci de ani. Întâmplător sau nu, acest drum fusese parcurs de fiecare dintre ei în anii de demult ai școlii, liceului și studenției între locul de proveniență și unitatea de învățământ pe care o urmaseră în acea perioadă.
Crestele înalte ale munților se profilau acum în depărtare, dar peisajul monoton continua să domine mohorât trecerea în ritm de melc a timpului. Pe aceste trepte tonale, trăiri abisale prindeau contur prin întuneric și deodată răsări din amintire acel eveniment la care toți fuseseră martori. Tensiunea acelor momente reveni puternic de îndată ce lumina incandescentă a farurilor unei mașini venind pe sens opus surprinse pe nepregătite ochii șoferului. Un sunet sfâșietor claxonă puternic prin noapte avertizând pericolul iminent. Cu o mișcare fermă și precisă șoferul trase tare de volan, frână imediat și evită coliziunea iminentă cu un autocamion de transport internațional ce trecu razant pe lângă ei la o depărtare de câțiva centimetri.
Mașina se opri la mică distanță de locul posibilului accidentului. Împreună cu șoferul toți cei trei pasageri se dădură jos imediat și se strânseră pe marginea drumului. Frica se citea în ochii lor. Nimeni nu se gândise la un astfel de sfârșit tragic chiar la cumpăna dintre ani. Atmosfera veselă a revelionului la care luaseră parte se topi ca prin farmec lăsând loc groazei trecerii pe lângă porțile celuilalt tărâm. Ciocnitul zgomotos de pahare din amintire amuți și mirosul plăcut al nenumăratelor feluri de mâncare se estompă fâcând loc clipocitului unui pârâu care curgea în paralel cu șoseaua și miresmei proaspete a câmpiei bătute de vântul înghețat al iernii.
Lăsând mașina în urmă, începură să meargă de-a lungul drumului pentru a-și limpezi gândurile tulburate de un posibil eveniment nefast. Dar mintea relua obsesiv lumina farurilor care creștea tot mai mult însoțită de țipătul gutural al claxonului urmat de scrâșnetul de roți frânate brusc pe griblura de la marginea asfaltului. Toți tăceau, fiindcă aceste senzații dureroase nu însemnau nimic în comparație cu trăirile sfâșietoare ale acelui eveniment la care fuseseră martori în vremea când erau pe băncile școlii. Tot acest tăvălug emoțional alunga farmecul trecerii dintre ani și stingea bucuria pe care o sărbătoriseră în urmă cu doar câteva ore.
Vise de mult uitate se adunau asemenea norilor cenușii pe albastrul cerului. Păreri de rău bântuiau sufletul și răscoleau emoțiile cu vârtejuri de impresii ce răsturnau ordinea bine stabilită a gândurilor. Toți știau că nu aveau voie să cugete la ce se întâmplase atunci, dar vuietul vântului trezea simțurile din amorțire. Se priviră între ei și zâmbiră fiecare încercând să se încurajeze reciproc. Pentru câteva clipe revelionul prinse din nou chip și atmosfera gălăgioasă a petrecerii își făcu iarăși loc în orizontul gândirii.
Momentele minunate ale ciocnitului de pahare însoțite de strigătele de bucurie pentru sosirea Noului An se reluară umbrind tensiunea acelor ceasuri înaintate ale nopții. Retrăiră fragmente de amintire suprapuse din episoade similare culese la trecerea dintre ani și fiecare simți căldura bucuriei năvălind cu putere în inimă și suflet. Un brad mare de Crăciun domina întreaga sală în care zeci de persoane se înghesuiau la patru șiruri de mese așezate în careu. Sticlele de șampanie se deschideau una după alta în bubuitul dopurilor sărind înspre tavan și căzând la întâmplare spre deliciul invitaților. Gustul dulce-acrișor al băuturii se împletea cu aroma mirodeniilor folosite din belșug în pregătirea felurilor speciale de mâncare pentru cel mai important eveniment al anului care stătea să înceapă.
Dar șuieratul ascuțit al unei sirene de locomotivă îi trezi din reverie. Un tren de marfă trecu pe calea ferată ce intersecta șoseaua chiar în fața lor. Se opriră chiar în fața semnului de avertizare de lângă barieră și priviră succesiunea de vagoane impersonale, asemănătoare unele cu celelalte, încolonate disciplinat după locomotivă ce se apropia de locul în care se găseau. Simțiră încordarea din ochii conducătorului de tren cum i-a privit preț de mai multe secunde înainte de a-și duce mai departe convoiul de fier către destinație.
Doar fumul dens cu miros de motorină se lăsă greu în urmă. Și cei patru prieteni rămaseră privind dincolo de barieră arcada maiestuoasă ce străjuia intrarea într-o pădure densă de stejari amestecați cu fagi. Frunze uscate atârnau printre ramurile golașe ale copacilor amintind de alte anotimpuri decât cel al iernii. Își dădură seama că se îndepărtaseră prea mult de mașină și din priviri se înțeleseră să se întoarcă. Frigul devenea tot mai pătrunzător și degetele le îngheță repede. Fiorul de gheață al vântului amplifică dorința intensă de a sta într-un loc cald și primitor.
Cu pași grăbiți făcură drumul înapoi și se urcară în mașină. Tăcerea continua, dar toți simțeau că pot comunica unii cu alții la nivel de trăiri și emoții. Șoferul porni motorul. Acesta hurui de mai multe ori tușind ca un bolnav de răceală, dar în scurt timp i se auzi zumzăitul prietenos revenit la normal. După cinci minute căldura din sistemul de climatizare își făcu datoria și toți pasagerii se dezmorțiră de frigul acumulat. Puteau să plece la drum, dar secvențele de trăiri nocturne se reluau amestecat în salve ce se întretăiau cu zgomote ciudate produse de curgerea apei, trecerea trenului, claxonul autocamionului venind cu putere, ciocnitul paharelor și scrâșnetul roților frânate brusc.
O amorțeală stranie puse stăpânire pe ei și imediat adormiră chiar înainte de a pleca la drum. Vuietul îndepărtat al vântului se auzea abia șoptit în interiorul cabinei. Luminile farurilor mașinilor ce treceau sporadic pe drum străluceau prin geamul parbrizului. Venind de pe un alt tărâm, globurile multicolore dintr-un brad mare de Crăciun aruncau sclipiri voioase către cei care le priveau. Beteala așternută în straturi dense peste crengile lui imita zăpada care întârziase să vină în acel an. Visele se așterneau și ele asemenea unor fulgi de nea într-o dulce revărsare de emoții ale unor amintiri de multă vreme trecute în uitare. Chiar și acel eveniment dramatic, la care ei fuseseră martori, se descompuse asemenea unui nor ce se topește în bătaia soarelui lăsând să se vadă albastru curat al cerului.
Și somnul împăcă enigmatic contrariile dureroase ale minții și șterse cu buretele contradicțiile logicii mereu nedumerite de paradoxurile insondabile ale lumii. Revelionul se extinse magic de-a lungul și de-a latul întregului univers. Impresii felurite se înșirară ordonat pe autostrada viselor de mult uitate și trenul magic al emoțiilor răscolitoare trecu mai departe către alte zări lăsând în urmă mireasma proaspătă a primăverii ce trebuia să vină în curând.
Orele treceau și soarele începea să răsară peste o lume adormită după ospățul traversării cumpenei dintre ani. Odată cu primele lui raze, cei patru se treziră fără să realizeze unde se aflau. La granița dintre vis și realitate fiecare plutea imponderabil în pauza ce desparte viitorul de trecut lăsând un loc îngust eternului prezent. Se priviră uimiți și imediat își dădură seama că un nou an începuse în acea noapte înghețată de iarnă. Zâmbiră unii către alții și înainte de a rosti cineva un cuvânt, lumina puternică a soarelui străluci prietenos în interiorul cabinei.
Motorul își făcuse din plin datoria și căldura continuase neîncetat de-a lungul acelor ore ale nopții. Cu mișcări precise, șoferul apăsă acceleratorul și cu grijă manevră volanul înainte de a se înscrie în șirul de mașini, care se încolonau disciplinat pe drumul către casă. Imaginea autoturismului mai stărui privirii o jumătate de minut până când acesta trecu de barieră, traversă calea ferată și se afundă în pădurea uscată de stejari și fagi. Nimic nu mai amintea de ce se petrecuse în acea noapte. Doar urmele proaspete ale unor roți puternic frânate se mai distingeau pe asfalt și în pietrișul griblurii de lângă drum. Un An Nou începuse iar fantomele trecutului rămâneau în urmă pentru a face loc mesagerilor tainici ai viitorului.
Și nu departe de acel loc, o filă de calendar având notată prima zi din an zăcea aruncată lângă drum având scris pe ea acest conținut: „Pe autostrada viselor uitate circulația se face doar într-un singur sens. Pentru cei care se aventurează să procedeze altfel, există pericolul coliziunii cu autocamioanele de mare tonaj ce transportă deșeurile toxice ale trecutului pentru a fi evacuate din calea speranțelor viitorului. Dacă nu ești atent, te poți ciocni oricând de aceste vehicule ce merg în sens opus, ba chiar poți să îți pierzi reperele corecte și să te înscrii dramatic pe un drum ce merge invers curgerii normale a vieții.”
Iar undeva, pe un spațiu gol lăsat să fie completat pe cealaltă pagină a filei de calendar, cineva adăugase: „Taina trecerii dintre ani, acest mister necuprins, se derulează ca o bandă de separație dintre ce a fost și ce va veni. La intersecția dintre realitate și visare, acest mister creează o punte de legătură între cele două tărâmuri ale timpului. Pasageri la bordul unui vehicul nevăzut, noi avansăm mereu pe acest drum având drept tovarăși pe semenii de lângă noi, care cu bunele și relele lor continuă să rămână partenerii noștri de încredere de-a lungul întregii călătorii dinspre Marele Trecut către Necuprinsul Viitor. Prin urmare, să nu ne simțim niciodată singuri pe calea acestei vieți fiindcă totdeauna se mai găsește lângă noi cineva aflat într-o condiție asemănătoare. Și dacă mai este un loc în mașina în care mergem, atunci oricând putem să culegem de pe marginea drumului vreun partener de călătorie dintre cei care, din rațiuni neștiute, sunt nevoiți să parcurgă pe jos toată această cale.”
La cumpăna dintre ani, caută și tu această filă de calendar! Cu siguranță, ea există undeva în preajma ta, poate chiar în locul în care te aștepți cel mai puțin. Și nu uita să o completezi cu propriile tale cuvinte, care, chiar dacă nu vrei, fac parte din țesătura mirifică de gânduri, impresii și sentimente ce unește tainic pe oameni de tot ce există pe pământ! Un An Nou cu bucurie și La Mulți Ani!
