După Conferinţa Internaţională despre avangarda românească, care a avut în luna ianuarie la Universitatea Ebraică din Ierusalim (despre care am relatat în Observator Cultural, nr. 588, din 14 ianuarie 2011), publicul israelian are acum ocazia să cunoască o serie de artişti plastici în cadrul expoziţiei Artişti evrei de avangardă din România, care s-a deschis vineri 11 noiembrie 2011, la Muzeul Israel din Ierusalim. Această importantă expoziţie, care a fost iniţial prezentată la Muzeul de Istorie a Evreilor din Amsterdam (31 mai – 2 octombrie 2011), realizată din iniţiativa istoricului de artă Radu Stern, a fost adusă la Ierusalim, prin colaborarea dintre Muzeul Israel (director James S. Snyder), Muzeul din Amsterdam (director Joël Cahen) şi Institutul Cultural Român din Tel Aviv (director Gina Pană).
În prospectul bilingv (ebraică şi engleză) al expoziţiei de la Ierusalim, este publicat amplul studiu al lui Radu Stern despre cauzele numărului mare de artişti evrei care au făcut parte din avangardă. Punctul de vedere al autorului este că acest lucru nu se datorează unei atracţii deosebite a evreilor pentru modernitate, ci mai de grabă faptului că în România, în prima jumătate a secolului al XX-lea, dominau curentele xenofobe şi ultranaţionaliste în cultură, care respingeau integrarea artiştilor evrei, consideraţi venetici, în cultura naţională românească. În aceste condiţii era normal ca artiştii evrei să îmbrăţişeze tendinţele artistice avangardiste, care erau în mod natural cosmopolite şi universaliste. După părerea autorului, problema nu este de ce atît de mulţi evrei au fost atraşi de curentele de avangardă, ci de ce atît de puţini români au mers pe această cale. Explicaţia este că artiştii români s-au concentrat pe exprimarea în operele lor a „specificului naţional”. În mod paradoxal, tocmai artiştii care s-au alăturat curentelor de avangardă şi care s-au afirmat pe plan internaţional au adus faimă, în cele din urmă, artei şi culturii româneşti.
În cadrul expoziţiei sînt prezentaţi şapte artişti: prima generaţie este reprezentată de Arthur Segal (1875-1944), cel care a introdus arta modernă în România; a doua generaţie este reprezentată de Tristan Tzara (1895-1962), Marcel Janco (1895-1984), M.H.Maxy (1895-1971) şi Victor Brauner (1903-1966); a treia generaţie este reprezentată de Jules Perahim (1914-2008) şi Paul Păun (1915-1994). Trebuie subliniat că doi dintre artiştii selectaţi, Tristan Tzara şi Paul Păun, au fost în primul rînd poeţi, aşa că lucrările lor de artă plastică nu sînt reprezentative pentru creaţia lor sau pentru evoluţia artelor plastice. Criteriul stabilit de Radu Stern de a selecta opere create pînă în 1938, cînd a început prigoana contra artiştilor evrei, se aplică artiştilor care au emigrat (Segal, Janco şi Brauner), creaţia lor ulterioară nemaifiind legată de ţara de origine, România. În schimb, pentru artiştii rămaşi în România, acest criteriu nu se poate aplica în mod absolut. De pildă, Paul Păun este prezent în expoziţie cu lucrări din 1943-1944 şi chiar din 1970, după ce a părăsit România. De asemenea, este interesantă prezenţa lui Maxy cu două lucrări în care artistul încearcă să revină la stilul său, eliberîndu-se de pincipiile realismului socialist, adoptate după instaurarea regimului comunist în Romînia. Este vorba despre tabloul „Compoziţia”, din 1966 şi de construcţia „Comuniştii”, din 1969.
Expoziţia este organizată în jurul a două centre de creaţie, în ordine cronologică: Zürich şi Bucureşti. La Zürich, pe lîngă Tzara şi Janco este inclus şi Segal, artistul cu care se deschide expoziţia, întrucît, deşi acesta n-a fost dadaist, a colaborat cu cei de la Cabaret Voltaire. Remarcabile sînt lucrările lui Arthur Segal „Interior” (1911), realizat în tehnica unor pensulaţii divizate şi „Femeia citind” (1920), în care artistul aplică teoria sa de echivalenţă de interes a întregului spaţiu al tabloului, cu prelungirea picturii pe ramă. Marcel Janco şi Victor Brauner sînt cel mai bine reprezentaţi în expoziţie. Dintre operele lui Marcel Janco remarcabile sînt tabloul „Bal la Zürich” (1917) şi măştile create de artist pentru spectacolele Dada. Victor Brauner impresionează prin portrete şi prin lucrările sale suprarealiste. Acestora li se alătură creaţiile lui M.H.Maxy, dintre care remarcabilă este „Nudul cu idol” (1924).
Se poate urmări în expoziţie evoluţia suferită de artiştii plastici avangardişti din România în decursul celor două decenii după Primul Război Mondial, trecînd de la dadaism la forme de cubism, constructivism şi abstracţionism, pentru a reveni la expresionism (în cazul lui Janco) sau evoluţia de la simbolism la suprarealism (în cazul lui Brauner). Aşa cum a declarat Adina Kamien-Kazhdan, curatoarea israeliană a expoziţiei, dacă artişti ca Marcel Janco, Victor Brauner sau Arthur Segal erau cunoscuţi în Israel, lucrările lor fiind chiar expuse în expoziţiile permanente ale Muzeului, M.H. Maxy, care n-a părăsit România şi s-a integrat ulterior artei comuniste, era complet necunoscut. Unul din rezultatele expoziţiei este cunoaşterea acestui important pictor în afara României.
Una din tematicile interesante ale expoziţiei este abordarea de cître artişti a portretului. Cel mai interesant este modul în care Victor Brauner abordează această temă. De la modul simbolist din portretul Colombei Voronca (1926) sau al lui André Breton (1934), la portretul caleidoscopic al lui Ilarie Voronca (1925) şi la cel suprarealist al lui Saşa Pană (1930). În cazul lui Marcel Janco evoluţia este evidentă: de la portretul sub formă de mască a lui Tristan Tzara (1919), la portretele fragmentate ale Miliţei Petraşcu şi al lui Jacques Costin pînă la portretul de femeie (1922-1924), realizat în spirit expresionist. Portretele lui M.H.Maxy sunt toate în spirit constructivist. Remarcabil este portretul „Madona electrică” din 1926.
Expoziţia pune în evidenţă faptul că, datorită acestor artişti, Bucureştiul a fost în anii ’20 şi ’30 unul din centrele artei de avangardă europene. O dovedeşte, printre altele, Expoziţia Internaţională „Contimporanul” din anul 1924, cu participarea unor artişti cu reputaţie internaţională: Kurt Schwitters, Hans Arp, Paul Klee, Hans Richter, Constantin Brâncuşi etc. Totodată, la Bucureşti apăreau numeroase reviste avangardiste, unele exemplare fiind expuse în vitrinele expoziţiei: Contimporanul, editat din 1922 pînă în 1932, de Ion Vinea şi Marcel Janco; 75 HP, scoasă în 1924 de Victor Brauner şi poetul Ilarie Voronca; Punct, revistă constructivistă, editată în 1924 de ziaristul şi poetul Scarlat Callimachi, cu colaborarea lui Brauner, Janco şi Voronca; Integral, revistă de sinteză avangardistă, editată în 1925 de Maxy. În 1928 Saşa Pană a scos revista unu, care a promovat suprarealismul şi pe Victor Brauner.
În concluzie, expoziţia Artişti evrei de avangardă din România de la Muzeul Israel, este un eveniment artistic excepţional, atît prin calitatea exponatelor cît şi prin prezentarea lor; evidenţiem pe curatorii expoziţiei de la Amsterdam, Radu Stern şi Edward van Voolen, cărora li s-a alăturat Adina Kamien-Kazhdan, de la Muzeul Israel. Expoziţia de la Ierusalim rămîne deschisă pînă pe 18 februarie 2012, după care va fi deplasată în Statele Unite. În final sperăm că va ajunge şi la Bucureşti.
—————————————
*În imagine: Radu Stern – curator al expoziţiei de la Amsterdam, prezentată la Ierusalim – în faţa tabloului „Ilarie Voronca”.
