Baba atomică

0
67
baba20proasta

baba20proastaProstia la zid

Mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutăţii! (Părintele Nicolae Steinhardt)

Rubrica şi emisiunea Prostia la Zid care îşi face debutul prin acest material reprezintă o necesitate în societatea contemporană româneasca. Noi considerăm că bunul simţ se manifestă prin luarea de atitudine împotriva prostiei şi nu prin tolerarea ei!

Dealtfel, este o poruncă de la Dumnezeu: ,,Şi aşa să stârpeşti raul din sânul tău!” Deuteronomul, A cincea carte a lui Moise- Biblia. Uciderea sufletului prin prostie este o crimă morală şi spirituală, poate la fel de însemnată precum crima fizică.

Importanta biruinţei cuvântului este covârşitoare, libertatea sufletească împotriva nimicnicirii prin prostie. ,,Oamenii care renunţă la libertate pentru securitate le pierd pe amandoua” Benjamin Franklin

Părintele Nicolae Steinhardt despre păcatul prostiei şi al fricii:

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi.

baba20proasta202Baba atomică

Miercuri 27 iulie 2011 între orele 20 şi 22 profesorul universitar Viorel Dontu va invită să ascultaţi emisiunea ,,Baba Speranţa” (în cadrul Prostiei la Zid), la Radio Zidul- www.ziarulzidul.ro Emisiunea îi va avea ca invitaţi pe Cristian Bodnărescu, Nas Mariana şi toţi cei ce vor dori să intre-n direct. Trupa de heavy metal Riot (Revolta) va oferi fundalul sonor al emisiunii.

Baba şi mitraliera

Deschid rubrica scrisă ,,Prostia la zid” relatând cazul unei babe proaste, ori atomice (precum titlul sugerează); pe nume Nas Mariana, care m-a inspirat şi în prezenţa povestire.

Cum a început totul?

,,Doamna” Nas Mariana a trimis un e-mail de… pară echipei ziarului Zidul în care acuza echipa şi pe mine de un mesaj primit, care conţine jigniri. Menţionăm că Nas Mariana reprezintă Vila Speranţa din satul Plescoi, comună Berca, judeţul Buzău.

1- mesajul cu pricina nu este semnat, chiar dacă în precedent conţinea oferta noastră publicitara, putând fi trimis de oricine;

2- la o simplă invitaţie s-a răspuns urât, acuzator şi nedemn (se putea solicita elegant scoaterea e-mail-ului). Deci, dacă nu eşti vaccinat şi nu ştii să vorbeşti, nu văd ce pretenţii să ai. Doar un om prost s-ar speria de asta sau ar putea răspunde la aşa ceva;

3- este o conversaţie între persoana respectivă (posibil informaticianul care se ocupa de aşa ceva) şi individa (baba Nas Mariana). Dacă ,,doamna” Nas ar beneficia de un neuron funcţional ar putea discuta şi răspunde direct şi concis; doar prostituatele încearcă să pârască ,,pe la spate” altora ori clienţilor persoanei;

4- ,,doamna” Nas Mariana nu a semnat e-mail-ul, doar semnand cu ,,Vila Speranta”. Nu ştiu ce om sănătos ar vorbi cu o vilă şi nu cu-n om,

5- nu văd ce legătură ar fi între o conversaţie privată pentru promotion, între o posibilă parte tehnică (ori un spam, precum afirma baba Nas Mariana) şi echipa unui trust. Un free lancer poate repezenta sute de societăţi. Şi oricum, dacă ai ceva de spus o spui direct şi nu pe la spate altora, părând (decât dacă eşti babă şi te încadrezi în rubrica Prostia la Zid, precum este prezentul caz).

Baba atomică

După ce ne-a mitralierat, baba deşteaptă pe nume Nas Mariana ne şi ameninţa…. cu atomicisme! Răspundem conform legilor… vai de mine! Nu ştiu cum de nu suntem cu toţii încarceraţi.

Pentru cultura doamnei Nas Mariana (inexistentă) o informăm cu acest prilej că este periculos să ameninţi în acest fel. Apoi, aflarea datelor personale se poate facilita doar dacă procurorul decide posibilitatea utilizării înregistrărilor audio-video ori prin intermediul internetului; înregistrări ce sunt luate doar de poliţie, sri şi organele abilitate; doar în cazul de război, crima organizată, cataclism, pericol de bomba atomică, etc. Deci, credem că ,,doamna” Nas Mariana e proastă bomba, asta însă nu declanşează implicit şi bomba atomică.

Cât priveşte internetul, nu exista practic nicio legislaţie. Anul trecut, doamna Lia Olguta Vasilescu, senator în grupul PSD a realizat un proiect de lege care se adresează atacării injuriilor pe internet, în special a ameninţărilor cu moartea în presa publicată (după ce a fost atacată sexual în presa online), însă nu a specificat cine ar trebui să se ocupe de monitorizarea trusturilor de presă, venind şi atacatori. Proiectul de lege inexistent legat de ameninţări şi injurii grave apărute în presa nu are nicio legătură cu un e-mail oarecare.

Dacă Naş Mariana ne tot ameninţă cu legea ce-ar fi să ne aducă şi codul legal ce ne-ar putea pedepsi?

Vrăjile lui Nas Mariana

Am plecat la munte rock-er cu big cohones şi m-am întors un manelist cu sula mică

După acest mass stupid către partenerii mei şi colegii de echipă (eu nu am primit nimic şi-n plus am fost plecat pentru câteva zile), vrăjitoarea Yan/Ying (2 dinţi în gura combinaţi cu 2 clase) Nas Mariana concluzionează: Bodnărescu e de vină! Şi, desigur, continua bârfa de rock-er ,,pe la spate”, jignindu-mă colegilor (mie nu mi-a scris nimic şi nu eram la curent!).  Doamna Silvia Katz i-a răspuns:

Domnul Cristian Bodnărescu este de o inteligenţă rară, a intrat în cartea recordurilor deoarece a scris cel mai lung poem din lume, este academician… are multe publicaţii în lume şi nu sunt mulţi oameni în România să-l egaleze.

Cristian Bodnărescu are un suflet de aur, a ajutat şi ajuta multă lume.

Bârfa pe la spate a inteligentei poete acad. dr. Nas Mariana din LBAPM (Loja Babelor Academico-Perverse Metaliste) continuă, cu jigniri (tot pe la spate că-i mai comod):

Să fim sinceri, nu ştim dacă este într-adevăr o onoare să intri în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung poem scris, detronând ”Luceafarul” lui Eminescu. Nu este mare greutate să scrii un poem mai lung, importantă este calitatea şi nu cantitatea. Este oare ,,domnul” Bodnărescu atât de penibil încât să aibă pretenţia de a se compara cu Luceafărul poeziei romaneşti? World Records Academy include multe alte recorduri precum cea mai lungă barba, cel mai gras copil, cei mai mari sâni naturali, cel mai mic penis etc.

Rareori mi se întâmplă să găsesc atâtea calităţi într-un singur ,,om” (perversitate, bârfa, răutate, prostie, incultura şi schizofrenie), însă vrăjitoarea Nas Mariana se descruca destul de bine.

Aflu surpirns că nu e aşa greu să scrii un poem lung; dealtfel aşa ceva se scrie de oricine la colţ de stradă iar în loja LBAPM baba Nas Mariana a scris vreo 30 de astfel de poeme; oricine poate doar s-o facă. Dealtfel Nas Mariana este şi critic literar (alias îngrijitor de ferma bârfitor); e în măsură să critice opera mea şi nu am vreun dubiu că a şi citit cartea (o somitate intel-igenta ca ‘mneaei nu ar putea afirma şi gratuităţi). Însă… ar fi doar o mică problemă: un poem nu e orice fel de scriere (necesită o anume structura); Demonul lui Mihail Lermontov e mai lung faţă de Luceafărul, însă nu este considerat poem, ci povestire orientală. Deci, eu n-aş zice că oricine ar putea realiza asta (dacă aşa stăteau lucrurile n-ar mai fi fost un eveniment nemairelizat până acum). Un poem poate fi scris de un om pasionat de liteartura, după mulţi ani de scrieri şi studii (sunt convins că baba intel-igenta Nas Mariana mi-a şi studiat cariera, ca toate premiile obţinute în domeniu de-a lungul anilor). Importantă este calitatea şi dacă este prezenta vine şi cantitatea.

Eu nu am pretins vreodată o asemuire a mea cu poetul Mihai Eminescu. Dacă tot mă acuză de penibil, ar fi cazul să îmi trimită şi mie Nas Mariana o sursă care să confirme acest lucru. Sunt mulţi poeţi, destule recorduri şi-n romantism nu doar poetul naţional Mihai Eminescu (pe care eu îl respect şi îndrăgesc) scrie poezii lungi. Totul a fost realizat din pură pasiune, după finalizarea poemului am aflat că este cel mai lung din lume; aşa ceva nu se planifica (,,doamna” Nas Mariana din LBAPM desigur că ştie ,,tate” aceste lucruri, având multe recorduri mondiale la activ).

Iar comparaţia unei lucrări literare cu un penis mic o găsesc disgratioasa. De la bârfă depăşim măsura spre paranoic. Propunere: Ce-ar fi ca LBAPM să o propună pe Nas Mariana pentru titlul mondial de cea mai idioată baba?

Iată câteva critici din partea unor oameni vizaţi, legate de poemul Demoniţă (colegii babei Nas Mariana de academie):

RECORD MONDIAL LA… POEM

,,Rareori, într-un timp controversat cum este cel pe care-l trăim, într-o lume de tip „fast-food” în care ne consumăm, României i se dă atenţia dorită şi cuvenită, referindu-ne aici la evenimente culturale născute aici şi menite „a rupe” – în sensul bun – „gura târgului european şi nu numai”.

Iată-l însă pe tânărul poet ieşean Cristian Bodnărescu doborând recordul mondial la… poem. Da, aţi citit bine, nu la cel mai lung cârnat, la cea mai mare mămăligă, sau cei mai mulţi Moşi Crăciuni…, nu – la poem, compunând cel mai lung poem romantic din literatură universală, record ce vine, în ordine cronologică, să-l „bată” pe cel deţinut până de curând de poetul Mihai Eminescu prin poemul Luceafărul, omologat la începutul lui 2009 de cea mai prestigioasă organizaţie de recunoaştere a recordurilor mondiale, World Record Academy, Miami.

Poemul Demoniţa reprezintă, pe lângă recordul mondial al poeziei romantice, “o lucrare artistică originală, o  penetrare în lumea spiritelor demonice, o tentativă de plecare întru aflarea unui adevăr. În poem se observă influenţa romantismului, însă Fantasticul domină perpetuu”, după cum constată Prof. univ. dr. Teo-Teodor Marsalcovschi.”

Sorin Alexandru Şontea

Longest Love Poem – world record set by the “She Demon”

,,The “She Demon” (“Demoniţa”) by Romanian young poet Cristian Bodnărescu, a 109 stanzas long poem sets the world record for the Longest Love Poem. The old record is “Evening Star” by Mihai Eminescu (1850-1889), the Romanian naţional poet, which was recognized last year by World Guinness Records Academy.
The poem can be simply described as a combination between “Gone with the Wind” (it is a romantic drama), “Star Trek” (it contains science fiction entertainment) and “Love Story” – all together, which means it is a romantic poem but also a third millennium modern poem. “She Demon” is an original art work, a deep penetration into the world of demonic spirits, an attempt of finding the truth.
”The poem “She Demon” represents more than a record, a very own vision of Romanticism în the light of the 19th century classicism. The foray into the infoenergetics brings to the surface the fight between good and evil, the union of the contrasts Yan/Ying. She Demon didn’t fell out of the sky, it came to me after 16 years of writing”, Cristian Bodnărescu, 28, says about this masterpiece of poetry.”

Lucian Oprea, publisher of Gândacul de Colorado

Note critice pentru Demoniţa (lansare TVR 1, TVR International)

,,Poemul Demoniţa este o provocare, defapt bază pentru o operă rock pentru că duce foarte mult în zona rock-ului şi a fantasticului. Deci, se poate lucra şi muzical pe acest poem. Înafară de record şi toată mişcarea creată în jurul poemului de presă şi senzaţional, e un poem scris foarte bine; deci s-a muncit foarte mult la el. Poezia în sine este una la care s-a muncit, nu este ceva apărut de undeva, improvizat şi care spune din coadă. Importantă este defapt poezia, pe lângă evenimentul în sine al unui poem lung. Poezia lui Cristian Bodnărescu este foarte bună, e frumoasă şi curge.”

Sorin Alexandru Şontea

,,Doresc să îl felicit pe Cristian Bodnărescu pentru lucrările sale. Poemul Demoniţa are un iz eminescian, o dulceaţă a acelor vremuri şi îl felicit pentru că a reuşit să transfere acea perioadă în zilele noastre cumplite din punct de vedere spiritual. Nu ne mai regăsim în ceea ce se întâmplă, dar uite că mai există un Ovidiu Komornic în muzică şi un Cristian Bodnărescu în literatură. Ne putem întâlni toţi artiştii la o suetă spirituală. Este prea puţin spaţiul alocat de mass media acestor întâlniri frumoase. Superficialitatea ne ucide spiritul şi puritatea din noi!”

Adrian Enache, compozitor

Paranoia ,,galantei doamne” ne-barfitoare şi intel-igente Nas Mariana continua în deja celebra-i ,,tentativa de plecare în a pupa în partea dorsală pe altii” cu alte afirmaţii destul de periculoase prin care îmi atacă titlul academic obţinut.

Boon…. E bine de ştiut că ţara asta pute a babe deştepte şi civilizate, toate academice şi cu un cuvânt greu de spus (dacă n-ar fi academician probabil că ,,doamna” wc Nas Mariana n-ar carti, desigur). Nu eu mi-am conferit acest titlu; care dealtfel a venit ca o surpriză, pe neaşteptate. Dacă ,,doamna” Nas Mariana are o problemă cu asta, nu are decât să atace fondatorul academiei ori minsiterul culturii sub egida căruia funcţionează legal (pe diploma se afla parafa acestuia). Desigur însă că babele din acel sat s-au unit pentru a forma o academie LBAPM şi aici e vorba de rivalitate. Îi înţeleg astfel necugetatul gest al prof. univ. dr. acad. baba Nas Mariana.

Deatfel titlul primit pentru activitatea jurnalistică depusă este după mai mulţi ani în care mi-am riscat viaţa pentru România (a se vedea materialul ,,Muzica aduce gripă aviara”- Odesa 2005); deplasându-mă în Odesa într-o perioadă destul de vulnerabilă. Ce făcea ,,doamna” Nas Mariana pe atunci, care comentează? Mânca şi atunci… grăunte?

Mâncatul părţii dorsale care mă ajuta în vederea locomoţiei continua. Aflu că n-aş mai fi rock-er…

,,Domnul” Bodnărescu este un personaj care crede că e suficient să-ţi laşi plete şi să te îmbraci în negru şi în piele ca să te dai drept mare rocker… uitând însă că ţi-ai păstrat comportamentul de manelist.

Vila Speranţa

Gruparea heavy metal Loja Babelor Academico-Perverse Metaliste din care face parte şi acad. dr. Nas Mariana, poet, crapa de ciudă… Ele doar sunt rock-erite cu plete şi îmbrăcate în piele, cu batic; nu oricine are cultura rock şi trăieşte rock. La cultura lor muzicală eu ar trebui să mă las de meserie. Ele nu ,,e”maneliste, doar melodia ,,Pe la spate-Pe la spate” mult apreciată de ele în procesul sacru de sărut al popoului este o baladă de heavy metal. Dealtfel curajul acestor rock-eri intel-igenti egalează sinceritatea şi decenţa, atunci când se mai şi semnează (şi nu e necesar să aflăm noi cum ,,se numeste” babele intel).

Toate lucurile acestea le-am aflat şi eu la întoarcere, deci… Am plecat la munte rock-er cu big cohones şi m-am întors un manelist cu sula mică (vraja babei Nas Mariana).

Dar… nu ,,moare” rock-erii când ,,vrea” babili!

Visul unei nopţi de baba (sau cum să fii perversă)

Întorcându-mă am primit mesajele de la colegi şi am aflat noua mea orientare muzicală (cea de manelist), după 2 decenii de rock.

Am sunat la ,,vila” şi mi-a răspuns Nas Mariana. M-am recomandat şi i-am menţionat de mesajele primite. Baba cea Isteaţă ori Nas Mariana a infirmat totul din start; căci… sunt multe vile ,,Speranta” (însă nu şi multe Babe Speranţa). ,,Or fi ele multe, însă eu am sunat la numărul găsi pe site-ul domeniului de la care s-a scris” i-am răspuns. ,,Se poate însă sunt mulţi clienţi la noi care accesează net-ul” a găsit imediat răspunsul isteaţa Babă, premianta pentru prostie şi perversitate. ,,Sunt ei mulţi clienţi însă daţi-mi voie să am unele rezerve ca toţi vă accesează adresa de e-mail de pe domeniul dvs. (Ai fi tu super versata şi parşiva, da’nici eu nu-s prost). Există prostii bine îmbrăcate, aşa cum există dobitoci foarte dichisiţi (Chamfort).

În plus mesajul de bârfa al lui Nas Mariana trimis colegilor de echipă şi partenerilor, mesaj nesemnat nu îmi poate face decât un bine. Pot vedea astfel oamenii care sunt în echipă (nu îi consider oameni pe cei ce au răspuns la aşa ceva şi au încurajat bârfa). Nu sunt o jigodie să îmi pârăsc informaticianul oriacarei babe proaste care trage pârţuri pe net şi îi consider jivine pe cei ce i-au răspuns. Echipa mea e formată din oameni şi nu din animale! După câte văd nimeni nu a plecat din echipă, ea chiar înmulţindu-se cu un nou membru: ni s-a alăturat profesorul univeristar Viorel Dontu care semnează în cele ce urmează părerea lui legată de Nas Mariana în capitolul ,,Baba Speranta”.

Nas Mariana neagă că ar avea de-a face cu semnatarul e-mail-urilor, însă îi scrie Silviei Katz ca eu o ameninţ la telefon; contrazicându-se singură. Eu m-am recomandat şi nu văd prin ce aş ameninta-o. Ar fi bine să aducă dovezi concludente în această afirmaţie periculoasă.

Înafară de asta, subţirea lege a internetului nu o avantajează prin absolut nimic; ea a primit un e-mail de la o adresă necunoscută, un oarece cont pe Gmail imposibil de detectat însă ne răspunde de pe domeniul oficial, putând fi trasă la răspundere pentru gravele-i afirmaţii calomnioase şi acuze (fapt ce au făcut posibil acest articol).

Revenind la ,,Visul unei nopţi de baba” (parodie după ,,Visul unei nopţi de vara” a lui William Shakespeare), putem sesiza imbecilitatea şi senilitatea babei Nas Mariana, al cărei nume l-am aflat ulterior de a se găsi afectată şi molestata verbal.

Nas Mariana trebuia să se căsătorească avându-l ca soţ pe profesorul univeristar Viorel Dontu, însă iubitul ei fiind eu, Cristian Bodnărescu.

Ducându-mă la duel cu prof. univ. Viorel Dontu pentru ,,mirifica” baba atomică, profesor universitar Nas Mariana (critic literar şi de artă) ne-am duelat 7 zile şi 7 nopţi până ni s-au tocit săbiile . În mijlocul nopţii rece de demult ne-am aruncat paloşele, ne-am ridicat de pe iarba umedă şi am deci să-i transimitem un mesaj babei molestate:

Viorel Dontu- Cristian Bodnarescu

Cristian Bodnărescu

Baba Speranţa

Pe domnul Cristian Bodnărescu îl cunosc de foarte multă vreme. ,,Este uşor să scrii”, pentru unii.

Mass-media îşi face datria faţă de statul şi poporul roman. Este uşor pentru unele persoane să critice când n-au realizat absolut nimic înafară de un singur lucru: vorbe goale şi nimicii care se spun pe la colţuri! Este penibil pentru o ,,doamna” care nu ştiu din ce ,,club al sperantei” ar putea fi. E plăcut aşa să fii într-o speranţa derizorie, precum este Nas Mariana.

Pe domnul Cristian Bodnărescu l-am cunoscut aproape foarte mult timp, sunt aproape 10 ani. În tot acest timp domnia sa încearcă să facă multe lucuri. Alţii nu reuşesc şi atunci încearcă să dea cu vorbe goale, lipste de respect faţă de perosnalitatea sa, în primul rând!

Am puţină supărare în vorba mea. Nu este uşor să creezi o vorbă! Am un mare prieten care are o vorbă: ,,Înainte de a critică pe cineva, în primul rând trebuie să ştii să scrii o carte!” A scrie o carte este un lucru sfânt. Nu este uşor! A fi scriitor şi creator este şi mai greu. Nu oricine poate face acest lucru. Nu oricine ştie limba romana, care este o limbă sfântă. Dacă vrem să fim corecţi şi să învăţăm ceva în primul rând trebuie să respectăm limba noastră! E uşor să aruncăm cu vorbe de nimic, nimicii. Din nimic nimic se naşte!

Nas Mariana este o  ,,doamna” care înafară de a sta acolo şi a scrie pe un calculator nu a realizat decât bârfa! Este de proastă calitate! Eu nu ştiu unde  se poate gândi astfel. Numai la noi în România sunt ,,oameni” de genul. Nici nu ştiu dacă i se poate spune ,,doamna”  Marianei Nas. Acest cuvânt este prea frumos pentru una ca ea! Termenul vine de la sfinţenie. Domn/doamna provine de la Dumnezeu şi desmeneaza îndumnezeirea în suflet şi-n sfaturi. Domnul Cristian Bodnărescu în primul rând a creat ceva! A creat această poezie, care a fost recunoscută de oamenii vizaţi! Nu oricine e în măsură să fie critic literar, nu orice om de pe la colţurile din vale şi din deal, din satele ,,buzeilor nostri” aşa cum spun unii.

Să deie Dumneazeu să putem face mai mult pentru a stompa raul bârfei şi cel al prostiei umane! Eu domnului Cristian Bodnărescu nu-i doresc  decât bine şi am o urar: ,,Să fie intru veşnicia postului de radio Zidul, pentru care eu încerc clipa de clipă şi ceas de ceas să fac ceva!”

profesor universitar Viorel Dontu

Vila Nebună

În urma mesajului primit din partea „Vilei Speranţa”  prin care se punea în discuţie probabilitatea ca domnul Cristian Bodnărescu să necesite consiliere din punct de vedere psihologic, am decis să-i aplic acestuia o serie de probe la care s-au obţinut următoarele rezultate:

1.      Matricile Progresive Raven : scor 130 (nivel de inteligenta foarte ridicat);

2.      Inventarul de personalitate Eysenck – Factorul „E” –  (se indentifică tipului extravertit ceea ce înseamnă că este sociabil, prietenos, îi place munca în echipă, este un tip vesel, optimist, îi place să socializeze, etc.);

3.      Inventarul de personalitate Eysenck – Factorul „N” –  (se identifică tipului stabil ceea ce înseamnă că este o persoană echilibrată din punct de vedere emoţional, se adaptează destul de uşor diverselor activităţi din viaţa de zi cu zi, are o viaţă socială reuşită, dar mai ales nu prezintă stări de anxietate sau o stare generală dezagreabilă);

4.      Testul Cattel 16 Personality  Factors – (sintetizând cei 16 factori ai chestionarului am surprins următoarele: este un tip stabil şi matur emoţional, calm, afirmativ, sigur pe sine,  flegmatic, un tip ferm, hotărât, comunicativ, deţine sentimentul responsabilităţii, este conştiincios şi riguros în îndeplinirea sarcinilor, spirit independent, interesat de alţii, dar mai ales un tip stabil în modul de a fi).

Concluzionând cele de mai sus ţin să mă adresez în primul rând persoanei  misterioase (baba Nas Mariana) care a semnat mail-ul primit de mine, „Vila Speranţa”, şi să-i mărturisesc faptul că Domnul Cristian Bodnărescu este un tip mai mult decât OK.

Cu alte cuvinte, bănuiala dvs. a fost infirmată. Ţin totuşi să vă mulţumesc deoarece datorită dvs, am realizat un profil psihologic al unui om cum rar întâlneşti. Şi pentru că a început să-mi placă, pe viitor îmi puteţi recomnda şi alţi academicieni, poeţi, scritori despre care dvs. consideraţi că ar avea nevoie de servicii psihologice specializate.

psiholog Delia Palade

Baba dezaxată

Trăim vremuri nebune, cum se poate ca o persoană neavizată să îndrăznească să conteste un Record Mondial şi un titlu de Academician? Aşa ceva un se poate procura de la piaţă, prieteni, Internet. Se pare că suntem o ţară de guralivi (ca să nu folosesc altfel de cuvinte pentru baba Nas Mariana), care un ştim când şi unde să ne oprim. Una e să ştii cu ce se mănâncă aşa ceva, alta este să te afli în treaba frustrat de anumite chestii, asa ca Nas Mariana.

Nu este foarte greu să-ţi dai seama că domnul Bodnărescu este un creier, un creier minunat într-un om minunat. Nu aţi jignit doar omul Cristian Bodnărescu , ci şi Academia.

Gabriela Mustaţa

Poemul babei agitate

Mă numesc Colţ Fabiola şi fac parte din echipa Zidul şi aş vrea să îmi exprim o părere  în ceea ce priveşte cuvintele adresate domnului Cristian Bodnărescu de către o reprezentantă a Vilei Speranţa.

Doamna spunea că nu este greu să scrii un poem lung ,eu zic că este greu ,dacă ar fi aşa uşor atunci am avea foarte multe cărţi cu poeme. Domnul Cristian Bodnărescu nu s-a comparat niciodată cu Luceafărul poeziei romaneşti, din contră are un mare respect pentru el .

E adevărat  că World records Academy înregistrează multe alte recorduri, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim invidioşi pe rezultatele altora şi nici să comparăm acest record cu acele de genul ,,cea mai lungă barba,cei mai mari sâni naturali,cel mai mic penis ,etc.”

Ar trebui să ne mândrim şi să promovăm tinerii din ţara noastră care au şi alte preocupări în afară de fotbal, manele şi alte activităţi care nu ne fac cinste deloc, dar e mai uşor să jignim decât să lăudăm.

Ca membru al acestei echipe eu sunt alături de domnul Cristian Bodnărescu şi dacă a luat atitudine este pentru că  a fost jignit .

Fabiola Colţ

Câinii latră ursul trece

Sunt şi eu alături de întreabă echipa Zidul, a doua mea familie şi evident şi de domnul Cristian Bodnărescu, care nu merita decât stimă şi aprecierea tutuor persoanelor din jur.

Este păcat că se întâmplă asemenea lucruri, însă partea bună este că putem învăţa din toate  aceste întâmplări şi să evoluam spiritual.

Acuzele fără fundament nu trebuie ascultate pentru că ele nu au puterea să acopere sau să umbrească strălucirea geniului domnului Cristian Bodnarescu şi nici a realizărilor sale care sunt cunoscute şi admirate de noi toţi.

Aceasta ,,doamna” (Nas Mariana) care acuza este doar un suflet care suferă şi ca să scape de această durere ataca, nu puteam decât să îi oferim compasiunea noastră şi să fim noi mai buni cu fiecare zi şi mai înţelegători.

Şi închei cu un proverb:” câinii latră ursul trece”. Câini care să latre o să găsim la tot pasul, însă nu trebuie să fim afectaţi ci să fim mai senini şi să învăţăm din provocarea pe care viaţa ne-o oferă.

Livia Popescu

Baba plescaitoare Nas Mariana reprezintă Vila Speranţa din satul Plescoi, comună Berca, judeţul Buzău.

Miercuri 27 iulie 2011 între orele 20 şi 22 profesorul universitar Viorel Dontu va invită să ascultaţi emisiunea ,,Baba Speranţa” (în cadrul Prostiei la Zid), la Radio Zidul- www.ziarulzidul.ro Emisiunea îi va avea ca invitaţi pe Cristian Bodnărescu, Nas Mariana şi toţi cei ce vor dori să intre-n direct. Trupa de heavy metal Riot (Revolta) va oferi fundalul sonor al emisiunii.

Tag-uri: Adina Gabriela Mustata, Adina Mustata, Baba atomică, baba proasta, Cristian Bodnarescu, Delia Palade, Fabiola Colt, Livia Popescu, Nas Mariana, Nas Mariana Vila Speranta, Prostia la Zid, prostie, Radio Zidul, Vila Speranta, Vila Speranta Berca, Vila Speranta Buzau, Vila Speranta Plescoi, Viorel Dontu, www.radiozidul.ro, www.ziarulzidul.ro, Ziarul Zidul