Balade Triste

0
10

BALADA SFERTULUI DE VEAC RATAT

 

Că viaţa-i scurtă ştim şi noi,

românii condamnaţi la somnolenţă

prin vrerea unui orb destin

şi-a ticăloşilor cu ştaif demenţă.

 

Demenţa de-a fura cu sacii

din tot mai firavul buget –

un ritual atotpolitic

ce-ngroapă ţara-ncet, încet.

 

Un sfert de veac s-a tot furat

şi se mai fură fără teamă,

dovadă că ni-s legile făcute

de-aleşi cu hoţii de o seamă.

 

Se fură mai ceva ca-n codru,

după ce codrii s-au cam dus;

dar una-s micii ciorditori,

cu totul alta leprele de sus:

 

Lichelele de jos şutesc

(cu legile înduşmăniţi)

ca traiul mizerabil să şi-l ducă

pân’ vor fi-n temniţi omeniţi,

 

pe când – cu legile în mână –

aleşii fură milioane,

pe veci pierdute pentru ţară

de-un vajnic Cod penal cu toane.

 

Ba şi mai şi, îşi rostuiesc

cu bani o scurtă-ntemniţare,

captivi să fie-apoi o viaţă

în cuşca faptelor acuzatoare.

 

N-admit să piardă nicio clipă

din viaţa lor nelegiuită

şi prea puţin se sinchisesc

că România-i vlăguită,

 

c-adică într-un sfert de veac

necinstea a ajuns în frunte,

iar cinstea stă să-şi deie duhul

sub al nesocotinţei munte.

 

Tocmai de-aceea ţara noastră

e bipolară-n toate cele:

Un bine în recul de-o parte,

dincolo zelul întru rele…

 

*

Şi iată că-n aceste zile

(un lucru greu de-anticipat),

Ilici, pentru mineriade,

să dea socoată-a fost chemat.

 

Nu-i rău, vor spune poate unii,

că-n fine legea-i aplicată –

mai bine mai târziu decât

să nu se-aplice niciodată!

 

Aşa e, şi cu toate astea

pace nu-mi dă o întrebare:

Chiar trebuiau atâţia ani

pentru corecta încadrare,

 

când faptele sunt grăitoare

în grozăvia lor finală,

iar martori mii şi-nregistrări

fac din dosar treabă banală?

 

Fiind, dar, totul la vedere,

tărăgăneala-i lucrătură –

justiţia „independentă”

n-avea-n vedere fapte, ci pe om

şi-a lui politică postură.

 

Au demarat acuma cazul

împinşi de jenă de la spate

şi de dorinţa

să-şi etaleze-independenţa,

c-oleacă de mai zăboveau

– taman ca-n cazul Vişinescu –

ia-l de-unde nu-i pe Iliescu…

 

Şi ce pedeapsă pot să-i dea

(la opt decenii şi jumate)

să-şi ispăşească vina toată

pentru tot răul făptuit

românilor şi ţării laolaltă,

iar juzii democraţi să pară

că nu fac omenia de ocară?!

 

 

BALADA CRUCIADEI À REBOURS

 

Încreştinarea Europei

a fost un colosal proces

de seculare frământări

pân’ la-ncheierea cu succes.

 

Căci era vremea plămădirii

a viitoarelor popoare –

localnicii se-ncrucişau

cu păgâneşti oşti migratoare,

 

ce-şi împlineau crudul destin

printr-o feroce pustiire,

oriunde drumul apucau

conduşi de demonul din fire.

 

Din codrii centrului, germanii

în nord şi sud s-au opintit,

iar de la nord pornit-au slavii

spre est şi sudul însorit.

 

Apoi, din hăul asiatic,

au tot venit ordii păgâne,

ce-au călărit Evropa toată

până la apele-atlantine.

 

Dar tot de-acolo a pornit

cuceritorul crez creştin –

un fenomen fără egal

pentru o lume în declin,

 

în care tot se prăbuşea

(imperii, vise, zeităţi),

fiind vitală pentru suflet

zidirea unei noi cetăţi.

 

Încet, încet Mântuitorul

pe continent fu adorat

ca regele atotiubirii

de juzi evrei crucificat.

 

Cum creştinescul sentiment

era la nobili zgândărit

de stăruinţa neuitării,

în cruciade au pornit

 

cu bani şi-ndemn pontifical,

să libereze sfânta ţară

de Semiluna în urcare

prin ofensivă militară,

 

nu dintr-un scop religios

de omenie inspirat,

ci dintr-un calcul economic:

Să-nşface tot ce merită luat!

 

Pe-atunci Imperiul Bizantin

– bogat şi-n artă rafinat –

era tentant pentru barbari,

aşa c-Apusul s-a-nfruptat…

 

Răspunsul otoman veni

prin cuceririle-n Balcani

şi paşalâcul de la Buda

al celui mai măreţ dintre sultani.

 

Un veac şi jumătate mai târziu

la porţile Vienei s-a decis

că Europa islamistă

din strategia turcă-i doar un vis.

 

De-atunci, se spune în istorii,

de la bătaia încasată

imperiul turc a tot bolit

până la moartea-i nefrapantă.

 

*

Dar iată cum străvechiul vis

cu islamismul şi-a lui stea,

în Europa unitară

a devenit coşmar sadea.

 

De parcă nu erau de-ajuns

acele mari comunităţi

de musulmani fanatizaţi

din tot olatul apusean,

ce-i umilesc la ei acasă

pe băştinaşii timoraţi

prin legea lor nelegiuită

(făţiş atac interior

la ordinea constituită),

că azi

– prin vrerea unor şuţi

la cârmă-n astă făcătură –

Evropa-i cu asalt luată

de neomigratori arabi.

 

Şi-această cruciadă musulmană,

organizată şi duşmană

cu tot ce stă sub semnul crucii

(nici Roşa Cruce nu-i ferită!)

are ca scop să cucerească

în chip aparte Europa

prin rodnicia femeiască,

astfel ca-ntregul continent

în timp s-ajungă califat

şi creştinismul tot mai firav

în el să fie tolerat.

 

Epilog

 

Preacreştinesc Părinte,

acuma c-ai luat

cârmacilor gândirea,

de-au burduşit Evropa

cu-atâţia musulmani

fanatizaţi şi inumani,

aibi milă de noi cei mulţi

reducându-le fanatismul

şi rodnicia pântecului.

Amin.

 

 

BALADA ZEULUI AMOR

 

De când mă ştiu am azvârlit

săgeţi de-amor la întâmplare

spre zei şi inimi omeneşti

ce doruri vor îmbătătoare.

 

Şi ţinta n-am greşit nicicând

cu arcul meu de soartă-ntins –

lumină şi căldură viul cată

pe al iubirii necuprins:

 

Bătrâni şi tineri, laolaltă

cu-ntreaga fire simţitoare,

sărutul dragostei adastă

ca pe acela dat de soare…

 

(Cântă şi dansează)

Iubirea mi-e mamă

şi tatăl amorul,

de-aceea din faşă

sunt totuna cu dorul.

 

De-o vârstă cu lumea-s

şi totuşi copil –

în floarea de dor

sunt dulce pistil.

 

Fragil ca un zbor

de cântec şoptit,

sunt concomitent

temut şi dorit:

 

Temut de acei

ce-ar vrea şi n-ar vrea,

dorit de mulţimi

ce cred că-s peltea.

 

Dar eu mă distrez

cu-ai mei săgetaţi,

tehui fericiţi

c-au fost încătuşaţi,

 

ce jurăminte-şi fac

pe cer şi pe pământ,

uitând de moda sex

cu bani-consimţământ.

 

(Apoi, revenind serios şi gânditor)

Nu-s obosit de-alergătura

pe-a lumii infinită sferă

atâtea mii şi mii de veacuri,

ci silă-mi e de-a Terrei atmosferă:

 

Cu arcul trag ca pân-acum

ca el cu ea să se unească,

dar sporu-i doar la-mperecheri

ce spurcă ordinea firească.

 

N-ajunge criza din familii

(divorţ şi nerodiri perene) –

asaltu-i dat de concubini

şi cupluri homo-lesbiene,

 

care câştigă-ncet teren

cu-ngăduinţa legii chioară

prin guvernanţi potrivnici firii,

şi-astfel morala-i de ocară.

 

Au fost abateri şi-nainte

de la porunca-mpreunării

la greci, romani şi asiatici,

dar nu la cotele turbării.

 

Globalizarea-i vinovată

şi crasa lipsă de ruşine

acolo unde altădată

cu mai puţin te simţeai bine.

 

De-aceea spun că nu mai vreau

s-aud de-a omului iubire –

amorul lui contrafăcut

în fond e doar batjocorire!

 

 

INFOBALADĂ

 

Oricare om în felul lui

vrea să citească-n viitor,

deşi acest segment de timp

este-ncifrat de Creator.

 

Netaină-i numai pentru El,

Cel care toate le-a făcut –

fiind un permanent Prezent,

El e la modul absolut!

 

Nemuritorii-s zămisliţi

de vrerea Lui atemporală,

divin amestec de lumină

şi dragoste spirituală,

 

ce-i pentru timpul fragmentat

un existent de neatins;

dar viitorul se deschide

doar Unicului necuprins…

 

De fapt, ar fi de vreun folos

pentru sărmanul muritor

să ştie scrisul timpului

ca să citească-n viitor,

 

când el, cu-atâtea mărturii,

ştie trecutul neştiind,

dovadă că istoria

se tot rescrie scotocind?!

 

Nefericirea sa supremă

ar fi să ştie ce va fi:

Când suferinţa-l va-ncerca

şi-avanul ceas când va muri…

 

Mai bine-aşa, la mâna sorţii

ba cu iubire, ba cu ură,

lăsând în grija Domnului

a timpului cimilitură.

 

Cu-acest principiu sănătos

pentru condiţia umană,

n-au fost şi nu vor fi de-acord

toţi inspiraţii cu prihană:

 

Prezicători şi ghicitori

(în palmă, cărţi, cafea, ţigară)

se străduiesc să tălmăcească

a timpului vorbă neclară.

 

Futurologii vin şi ei

cu un pospai de-argumentare,

cum c-omenirea îşi urmează

al ei traseu spre progresare,

 

fapt pentru care, vrând-nevrând,

din stadiul postindustrial

musai se trece mai apoi

la stadiul info-cultural.

 

Iar statu-atuncea va marşa

pe informaţii şi cultură –

un fel de sân al lui Avram

faţă de-a noastră făcătură,

 

unde cultura-i siluită

de agramaţi şi falşii culţi,

iar informaţia-i minciună

pentru strunirea celor mulţi.

 

Atâta doar că n-or fi state

în acel stadiu de-avansaţi,

ci numai statul mondial

cu robii săi teleghidaţi.

 

Articolul precedentTitulescu In Canada si Statele Unite Ale Americii
Articolul următorPoliticianismul si Curvismul
George Petrovai
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com