FESTINUL DE 10 MAI
Beiuş, oraşul tinereţii mele, este frumos nu doar în ochii mei şi în amintirile mele, ci şi datorită oamenilor, obiceiurilor, împrejurimilor, „Văii Crişului”, pe acele vremuri „Valea Nimăieştiului”, un fir de apă care curge prin centrul oraşului, traversat de un pod. Acea vale avea apă multă, foarte curată, cu mulţi peşti. Cum valea străbătea oraşul, pe malul ei, pe întreaga lungime, era un parc nu prea lat, dotat cu bănci pentru odihnă. Casele care aveau grădinile spre vale aveau o porţiune mai lată cu copaci ca o mică pădurice. Locatarii respectau curăţenia apei curgătoare cât şi a micii pădurici, nu mai lungă de 300 metri, ce se întindea până la podul ce traversa apa. Am făcut aceasta largă descriere pentru că mi-am amintit de o sărbătoare hazlie a zilei de 10 Mai petrecută cu mulţi, mulţi ani în urmă.
La sărbători importante, pe toată lungimea a parcului amintit se puneau mese lungi şi scaune. Pe mese se puteau vedea multe bunătăţi culinare şi sticle cu băuturi, iar pe scaune şedeau domni şi doamne, îmbrăcaţi elegant. Ospătari cu tăvi lungi, tixite de bunătăţi, mişunau printre mese. Atâta puteam noi vedea de mai jos, adică de la nivelul nostru… Promenada era mai înaltă, iar noi copiii mai mici, mai la vale, prin iarbă şi tufişuri, adulmecam mirosurile îmbietoare ale bucatelor de pe mese. Mai adia câteodată un miros de ceva tare bun… iar nouă ne lasa gura apă!
Veselia era întreţinută şi de o fanfara militară. Muzică bună, valsuri la modă, de la „Valurile Dunării” a lui Iosif Ivanovici, la „Dunărea albastră” a lui Johann Strauss cel tânăr. Lumea dansa, fredona, se simţea bine, sărbătorind ziua de 10 Mai cu dragoste şi bucurie. O adevărată sărbătoare tratată cu respect.
Ţin minte că într-un an natura s-a îndurat de noi cei mici, adică i s-a făcut milă de de noi copiii „gură casca”! Cerul s-a inegrit subit, au apărut fulgere şi brusc… o ploaie scurtă de vară. Bineînţeles oaspeţii de vază s-au inprăştiat repede sărind în birjele şi maşinile ce erau în aşteptare prin apropiere. Furtuna a plecat tot atât de repede precum a venit, spre nesperata noastră bucurie care am găsit scaunele goale şi mesele pline! Pe lângă multiplele bunătăţi aflate acolo, şi foarte puţin afectate de ploaia curata venită de la munte, nu pot uita tortul cel mare, în formă de o creangă de copac, făcut din ciocolată!
După ce am ciupit de peste tot, de prin toate tăvile, şi ne-am saturat din plin de ne atârna burţile într-o parte, fiind copii gospodari ne-am gândit şi la „ziua de mâine” şi cum drumul spre şcoală trecea prin parc pe lângă păduricea amintită, am dus multe tăvi cu bunătăţi şi le-am ascuns bine în tufişuri. A doua zi, fiind zi de şcoală, abia aşteptam să se termine cursurile pentru a continua ospăţul sărbătoresc. Dar cum gospodinele beiuşence „eliberau” găinile din bătătură şi le dădeau drumul prin pădurice… am avut o surpriză neplăcută! Ne-au ciugilit toate bunătăţile până nu a mai rămas nimic în tăvi! Cu toate că ele erau „specializate” în căutarea şi găsirea de râme şi insecte au preferat „bunătăţile noastre” tăinuite.
Cu gândul la mâncarea rămasă de la 10 Mai, am ajuns acasă morţi de foame! Noroc că bunii noştri părinţi ne-au potolit foamea cu mâncarea „standard” de zi cu zi. O mâncare mai simplă… mai modestă decât bunătăţile de la festinul domnilor. Am avut părinţi săraci dar o copilărie fericită pe care mi-o amintesc deseori şi pe care nu aş schimba-o pe toate bunătăţile lumii de azi.
Totuşi sărbătorirea zilei de 10 Mai avea farmecul ei! Era respectată, elegantă şi plăcută!
—————————
George GOLDHAMMER
Holon, Israel
10 MAI 2016 (2022)
