FLOAREA SOARELUI
Am deschis „Banca amintirilor” şi am extras de acolo naşterea „Florii Soarelui” la întreprinderea „Înfrăţirea-Oradea”, locul meu de muncă din acele vremuri. Povestea începe cam aşa! Într-o bună zi sunt chemat de urgenţă la cabinetul directorului întreprinderii. În încăpere se aflau deja toţi şefii de secţii! Când am văzut feţele celorlalţi colegi am bănuit că e groasă, că vom discuta despre ceva „important”… Nu înţelegeam totuşi de ce era nevoie şi de prezenţa mea acolo!
Directorul opreşte vorbăreala din sala punându-şi degetul la gură, după care ne comunică abia şoptit că… vom avea onoarea de a fi vizitaţi de cuplul prezidenţial! Rumoare în sală, lume entuziasmată, bătăi din palme! Ura! Ura! Din nou un deget la gură pentru… a aduce trupa la tăcere! Ne vorbeşte solemn şi rar despre importanţa evenimentului şi ne spune că va trebui să oferim oaspeţilor un cadou oficial, original desigur, ceva specific intreprinderii şi care totodată să reprezinte judeţul nostru, judeţul Bihor. La un moment dat văd că degetul arătător a lui Milimetru – aşa îl porecleam noi pe director, pentru că era mic de statură – se îndreaptă spre persoana mea, desemnându-mă oficial să îmi pun mintea la contribuţie pentru a crea acest deziderat. Eu, şi numai eu! Toate privirile sunt aţintite spre mine, unele mai admirative, altele cu invidie! Dar eu, cum de mai multă vreme doream să scap de asemenea sarcini de onoare, sarcini care impuneau o responsabilitate enormă, ore de muncă în plus, cercetare, „descurcăreală”… le spun deschis că nu mai am răşină specială pentru a executa acel cadou specific care să reprezinte judeţul nostru drag! O explicaţie pentru cititori! Anterior, mai creasem mai multe cadouri „oficiale” pe care le incastrasem într-o răşină speciala transparentă!
După un moment de nedumerire, ideia salvatoare vine din partea şefului de la turnătoriei, care spune că… în fond suntem o fabrică metalurgică şi că cel mai bine ar fi să turnăm în bronz bustul tovarăşului Ceauşescu! Ura, din nou! Totul părea salvat, dar cine face modelul? „Nicio problemă!” spune un alt tov şef. Tocmai atunci la Oradea se pregătea ridicarea unei statui gigante a „Soldatului Erou”, la a cărei bază erau turnate din bronz, la noi în întreprindere desigur, basoreliefuri de luptă ale căror modele din ipsos erau făcute de un artist din capitală. Dar un alt tov, mai informat politic, ne comunică faptul că nu este permis ca modelele care îl reprezintă pe Tovul Cel Mare să fie proiectate de artişti neautorizaţi. Poate, pentru a nu se deformă imagine de erou a Marelui Tov! Pentru asemenea reguli şi detalii se dă telefon la ministerul culturii de unde se confirma această interdicţie. Unde-i lege, nu-i tocmeală! Numai un artist autorizat poate face mulajul! Dar de unde să-l scoatem!?
Se aşterne din nou tristeţe pe feţele tuturor şefilor prezenţi, dar iată că apare cineva cu o altă idee salvatoare! Aceasta consta în executarea din tablă de cupru a machetei unui muncitor care lucrează la o freză. Şi cum la sculărie lucra un muncitor tare priceput şi talentat… i se traseze lui sarcina de a face acest tablou-cadou! Se respira cu uşurare, oamenii se îmbujorează la faţă, încep să se vadă sclipiri optimiste în ochii lor… când apare o nouă problemă… Cum şi în ce să fie înmânata o asemenea piesă-cadou? Cât de frumoasă ar fi fost aceasta trebuie neapărat să fie prezentată într-o cutie elegantă, luxoasă! Din nou, „o nouă ideea salvatoare” ne salvează de la dezastru! Ura, ura… de două ori! Tocmai apăruse prin librăriile din oraş o carte mare groasă purtând titlul „Omagiu”, de pe a cărei coperta ne zâmbea eroic Tovul Cel Mare. Găselniţa referitoare la ambalaj ar fi fost ca în interiorul acestui grandios volum să se taie un lăcaş între pagini, spaţiu unde trebuia să se odihnească cadoul nostru cu „muncitorul frezor”. „Auleo, a zis cineva, ne mănâcă puşcăria pe toţi… dacă tăiem Cartea-Omagiu a Marelui Conducător! Ce scandal o să iasă! O să fim făcuţi sabotori, infractori şi duşmani ai poporului muncitor! I-auzi dom’le să distrugem ideile scrise de Geniului Carpaţilor!”
Şi iarăşi, şi iarăşi, dragii mei tovarăşi… erau cu toţii cu capul în pământ. Supăraţi, necăjiţi, chinuiţi de neputinţă! Până când o altă idee salvatoare apare pe buzele unui coleg prezent la dezbateri. „O să-i rugăm pe cei de la întreprinderea tipografică a oraşului să ne facă o frumoasă cutie căptuşită cu catifea… în care să adăpostim preţiosul cadou!” zice el trimiumfal! Ura, din nou! De trei ori de data asta! Şi totuşi crearea acestei cutii ne-a dat şi dânsa multă bătaie de cap. Cum să fie, Ce formă, cât de mare, cât de groasă… mai moale, mai tare, mai roşie, mai galbenă sau mai albastră! Catifea reiată sau pluş!? Cu închizătoare, sau fără!?
De la masa prezidiului răzbate un oftat adânc! Un tov pune pe tapet o nouă problemă acută! Ce cadou să-i dăm Primei Doamne!? Ca deh, tovarăşa academician, nu este oricine şi este „absolut primordial şi imperios necesar” să îi facem şi dânsei un dar! Dar ce dar!? Până la urmă TSP-ul, adică Tovul Secretar de Partid al întreprinderii încearcă să facă o oarecare cercetare în domeniu şi dă telefon la Zalău… unde nu de mult fusese în vizită de lucru Cuplul Prezidenţial! Dorea să vadă cum s-au descurcat dânşii cu această problemă! Primeşte răspunsul pompt că „Este foarte important ca şi tovarăşei academiciene să i se ofere un cadou! Punct!”. În sală începe să miroase a creier incins! Din nou capetele noastre se pun pe gânduri, dar până la urmă suntem salvaţi de scânteierea a unei minţi luminate de Lampa lui Ilici! Se va construi pentru Domnia Sa Tovarăşa o „Floare a soarelui din metal”! Ura, ura… de patru ori!
Trebuie să vă explic că această dorinţă de a face o „floarea soarelui” o aveam demult, deoarece admiram geometria minunată a aşezări seminţelor. Mi-am şi închipuit o tehnologie de realizare cât mai fidelă, numai că mi-ar fi trebuit materiale scumpe de modelaj, asemănătoare celor de tehnică dentară. Dar de data asta, pentru aşa ceva banii nu mai contau! Se aprobă la repezeală suma respectivă. Primesc banii pentru materiale şi o maşină pentru a mă deplasa pe câmp… de unde să aleg o „floarea soarelui” pentru a-mi fi model!
Cu ajutorul bunilor prieteni din laboratorul metalurgic arn realizat floarea mult-dorită. A ieşit minunată, aşa cum am visat-o! Dar apoi am mai aflat ceva! Înainte de predarea unui cadou Marelui Tov Conducător era necesar să se instituie un protocol de verificare a produsului, de către trei specialişti veniţi din capitală! Unul verifică dacă corespunde din punct vedere artistic, altul dacă nu conţine materiale radioactive, iar al treilea, un politruc, dacă nu reprezintă vreo aluzie ascunsă la conducător, partid, sau la bunăstarea ţării. Ne dă şi un exemplu: „Fiind o perioadă în care lipsa de ulei comestibil este simţită pe piaţă, floarea soarelui ar putea deveni un apropou periculos!” Şi totuşi, datorită timpului scurt, totul s-a terminat cu bine. „Florea Soarelui” a prevalat… dar nu înainte ca securistul întreprinderii, să mă întrebe foarte serios dacă s-au mai făcut şi alte exemplare. Mă descoase câte „flori” am făcut, deoarece ceea ce se dă Şefului Mare trebuie să fie unicat. Noroc că lângă presa din laborator mai erau câteva piese „rebut”, nefinisate, care l-au convins că este aşa cum zisesem. Dar totuşi, până la urmă nu m-am putut abţine şi am recuperat unul din aceste rebuturi. Piesa o mai am şi acum pe peretele din salon şi mă mândresc cu ea… mai ales că îmi creează nostalgii, un sentiment ilar şi îmi scormoneşte amintirile. În încheiere pot să vă relatez că vizită a decurs în condiţii bune. Toată lumea a fost mulţumită. În frunte cu Conducătorii Noştri! Prezint imaginea ataşată mărturie…
George GOLDHAMMER
Holon, Israel
15 octombrie 2014
