Banii europeni au transformat Salina Turda în perla turismului clujean

0
4
salina_Turda

salina_TurdaDin Salina Turda nu se mai extrage demult sare. Nimeni nu mai intră la 100 de metri adâncime în fundul pământului, să dea cu târnăcopul şi să umple coşurile de nuiele cu bulgări de sare, pentru a-i căra în spinare până sus, la lumină, pe scări înguste de lemn.
Salina Turda, în anul 2010, pare desprinsă dintr-un film SF. Luminile cad parcă direct din tavan, iar formele arhitectonice ale diverselor facilităţi te duc cu gândul la un garaj pentru farfurii zburătoare. Uniunea Europeană a investit aproape 6 milioane de euro în proiectul de modernizare a salinei, iar aceasta a devenit, după inaugurarea din luna ianuarie 2010, făcută în prezenţa premierului României, Emil Boc, şi a ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, un punct principal de atracţie pentru turiştii care vin în judeţul Cluj.
Lucrările de modernizare au durat peste doi ani, dar investiţia merită fiecare bănuţ.
În salină pot urma tratamente cei suferinzi de diverse afecţiuni respiratorii, deoarece au la dispoziţie o sală de tratament şi una de gimnastică, dar şi un medic care îi supraveghează.
Efectele curative ale salinei au fost descoperite pe parcursul anilor, şi s-a constatat că mediul salin şi o temperatură constantă de 10-12 grade Celsius şi o umi­ditate de 75-80%  au efecte benefice asupra sănătăţii. Bol­navii pot face aerosoli, dar şi cei care îi însoţesc au, la rândul lor, cu ce îşi umple timpul. Astfel, Mina Rudolf a fost dotată cu un teren de sport, unde se poate practica baschetul, a fost instalată o gondolă, o roată de genul London Eye, care îi urcă pe turişti la zeci de metri înălţime pentru a admira pereţii de sare ai minei, dar au fost amplasate şi terenuri de minigolf şi bowling, mese de biliard şi de tenis de masă. Tot aici s-a realizat un amfiteatru cu 100 de locuri care are scaune încălzite şi unde turiştii pot urmări proiecţii de filme pe un ecran de mari dimensiuni sau pot asista la diverse concerte de muzică.
Accesul în mina de 40 de metri adâncime se poate face fie pe vechile scări de lemn care datează din anii 1800, fie cu modernul lift panoramic din sticlă. Până jos sunt nu mai puţin de 13 etaje, fiind săpat în sare şi anul la care a mai fost adăugat câte un etaj pentru a se ajunge în subteran.
Din Mina Rudolf, turiştii pot coborî încă 50 de metri în Mina Terezia, de asemenea cu ajutorul unui lift modern, sau pe scările din lemn. Pe fundul acestei mine s-a format un lac sărat subteran cu adâncimea de 5-8 metri şi un diametru de circa 70 m, iar turiştii au la dispoziţie un debarcader din lemn, cu separeuri, mese şi scaune, şi se pot plimba cu bărcile pe lac.
Prima atestare documentară a extragerii sării în zona Ocnei din Turda datează din anul 1271, dar există destule urme ale unor exploatări făcute în epoca romană. Mina a fost exploatată, cu întreruperi, până în anul 1932, când a fost închisă, iar după anul 1950 până în anul 1992, când a fost redeschisă publicului, Salina Turda a fost folosită, parţial, ca depozit de brânzeturi.
Zăcământul de sare de la Turda este situat în nord-estul oraşului şi se întinde pe o suprafaţă de 45 kilometri pătraţi şi are o grosime medie a sării de 250 de metri. Conţinutul de NaCl se situează în jurul valorii de 99% iar rezerva geologică a întregului zăcământ este estimată la aproape 39.000 milioane tone.
În anul 2000, zona Salina Turda – Durgău a fost declarată rezervaţie naturală de interes naţional.
InformaŢii utile
Directorul Salinei Turda, Ovidiu Mera, a declarat pentru „Gândacul de Colorado” că salina poate fi vizitată de luni până duminică între orele 9.00 şi 17.00. Intrarea în salină este permisă  până la ora 15.00. „În funcţie de public, putem să modificăm acest orar”, a spus Mera. Preţul unui bilet pentru adulţi este 15 lei (circa 5 dolari) iar pentru copii peste 3 ani şi pentru studenţi este de 8 lei (circa 2,5 dolari).

Articolul precedentDespre 2012
Articolul următorGorjeanul Ştefan Popescu va construi un nai demn de Cartea Recordurilor
Vasile Magradean
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com