Bârlad, dupa zeci de ani…

0
52

MANIFESTĂRI dedicate lui EMINESCU

Deşi prima dată am ajuns la Academia Bârlădeană, voi relata mai întâi ceea ce s-a petrecut la Centrul MIHAI EMINESCU – din metropola culturală a Ţării de Jos a Moldovei – în ziua de sâmbătă, 13 ianuarie, începând cu ora 11,30.

Nu pot să nu menţionez ospitalitatea desăvârşită a gazdelor (doamna Geta Modiga de la Centrul MIHAI EMINESCU m-a aşteptat la gară şi m-a ajutat, după ce mi-am lăsat bagajele, să ajung cu bine la sediul Academiei Bârlădene, unde am fost întâmpinat de o altă gazdă desăvârşită, în persoana domnişoarei profesor Elena Popoiu, vicepreşedinte al academiei menţionate). Timpul petrecut la Bârlad a fost foarte “condensat” (aproximativ 24 de ore, de vineri după-amiaza până sâmbătă după-amiaza), dar pot spune că a însemnat imens pentru mine (fiindcă am revenit parcă prin tunelul timpului la o perioadă a tinereţii petrecută la catedră în unităţi şcolare bârlădene, când elevii mei luaseră premii importante pentru activităţi culturale). Dar despre revederea unor foşti colegi de catedră, de liceu sau a unor foşti elevi, acum membri ai Academiei Bârlădene, voi povesti mai tărziu. Acum voi relata ceva legat de…

Centrul „MIHAI EMINESCU” BÂRLAD

(selectez informaţii de pe Internet: “ La sfârșitul secolului al XIX-lea se construiește această clădire, în Bârlad, strada Republicii, cu destinaţia de locuinţă pentru directorul Şcolii Normale “Principele Ferdinand”, pedagogul Ioan Popescu, mare personalitate a Bârladului, fiind cel ce a pus bazele învăţământului pedagogic. Arhitectura deosebită a imobilului face ca în perioada comunistă, să aiba mai multe destinații precum grădiniţă, creşă şi pentru o scurtă perioadă de timp secţie de spital. În acest imobil este înfiinţată o nouă instituţie de cultură CENTRUL “MIHAI EMINESCU” BÂRLAD, patrimoniul fiind constituit din Colecţia preşedintelui Fundaţiei culturale „ Dr. Constantin Teodorescu”. Doctorul Constantin Teodorescu a înfiintat la Bârlad publicatiile: „Bârladul Cultural”, „Bârladul” si din 1991 Fundatia Culturalã “Dr. Constantin Teodorescu” sub patronajul cãreia a initiat si organizat zeci de evenimente culturale de cea mai înaltã tinutã. Este cetãtean de onoare al municipiului Bârlad. A initiat si coordonat publicarea a numeroase cãrti de analizã politicã, culturalã si socialã, albume de prezentare a Bârladului, Vasluiului si Husului. La initiativa dr. Constantin Teodorescu, în colaborare cu Primãria si Consiliul Local, pe 15 ianuarie 2011, a luat fiintã Centrul „Mihai Eminescu”.)

 

 

La finalul primei zile a Manifestărilor EMINESCU de la Bârlad am reţinut pe reportofon câteva secvenţe din declaraţiile celor prezenţi.

Doamna Prof. univ. dr. Simona Modreanu: “Întoarcerea la Eminescu e firească, e necesară şi e permanentă. Sunt atâtea unghiuri şi atâtea laturi prin care te poţi apropia de el…îl poţi aşeya pe Eminescu cu rost şi cu ordine şi lângă Poe…şi lângă Baudelaire, lângă mulţi alţi creatori de limbaj, persoane, fiinţe geniale, care au structurat în mod diferit imaginarul nostru şi raportarea noastră la realitate.”

Domnul Dumitru Boroş, primarul Bârladului: „Am fost dintotdeauna de partea culturii, am sprijinit Centrul Mihai Eminescu din Bârlad. Ştiu că există o solicitare mai veche în legătură cu o sală, vom vedea cum stăm cu bugetul şi           – dacă vom avea posibilităţi – nu vom uita această solicitare. Cei care sunt implicaţi în cultură (este gândul meu de început de an adresat celor ce vor citi această relatare) sunt oameni care apropie popoarele. E bine să ne cunoaştem valorile şi atunci vom fi mai apropiaţi şi ne vom cunoaşte mai bine.”

Domnul Theodor Codreanu, eminescolog: “Vreau să le spun cititorilor să nu se lase biruiţi de cântecul sirenelor sau de cântecul morilor de vînt…să nu se lase aşadar amăgiţi de faptul că Eminescu ar fi anacronic, un poet acolo “istoricizat”, de care nu mai avem nevoie acum să intrăm în Uniunea Europeană. Cu Eminescu intrăm cu adevărat în cultura europeană şi fără el nu am fi mai nimic, cum spunea VintilăHoria, unul dintre marii noştri exilaţi. Vă urey LA MULŢI ANI la început de 2018 ! “

Câteva secvenţe din ceea ce s-a petrecut la Centrul MIHAI EMINESCU din Bârlad pot fi urmărite accesând acest link:

https://youtu.be/Q_f72parS5g

 

Ioan Iacob

(va urma)

Articolul precedentMINUTUL DE HOLLYWOOD CU Stefan Petrut si Tudor Petrut
Articolul următorCunoașterea-reamintire, cosmogonie și metamorfozele lui Hyperion
Ioan Iacob
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com