Într-un peisaj paradisiac, drumul dintre Orhei şi Soroca, şerpuind printre coline împrimăvărate, anunţa înnoirea anotimpului. În acest timp al armoniei dintre pământ şi cer în Basarabia se simţea, prin purificări spirituale, profundele iluminări ale sufletului românesc. M-am simţit acasă ascultând în sfintele mânăstiri şi biserici pictate de zugravii legendarilor voievozi clopotele şi toacele, care ne desluşeau muzica tainică a Universului. Era acea atmosferă în care se pregătesc sărbătorile pascale, cu lumina din candelele străvechi din altarele ortodoxe voievodale, care sunt în rugăciune de veacuri. Bisericile Basarabiei, unele pictate în exterior, în această perioadă de sfinţenie par ouă încondeiate în timp, prin însemne istorice, scrise cu străvechi simboluri creştine sau precreştine.
Am văzut Basarabia până la Nistru – minunat pământ românesc – plin de podgorii, renumite încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, un ţinut prin care şerpuiesc râuri înconjurate de păduri, coline semănate cu grâu – o mare de verde intens – alternând cu alte culturi, orânduite geometric pe suprafeţe imense de la Orhei la Soroca. Iazurile Orheiului – ochii cerului plini de stelele dumnezeirii – dăruiesc apa pentru irigarea pământului fertil şi roditor dar sunt şi oaze de linişte şi de pescuit. De-a lungul celor 12 localităţi, pe valea Răutului, un afluent de dreapta al Nistrului, se derulează dealurile de calcar, ce au adunat istorie. În arealul Orheiului se află primul Parc Naţional al Republicii Moldova de 32000 de ha – peisaj de codru. În apropiere de Orhei, la 18 km, localitatea Butuceni: eco – resort, un sat declarat ecologic, unde orice maşină nu are voie să depăşească viteza de 10 km/oră. Face parte din patrimoniul naţional istoric. O poartă ţărănească, asemănătoare porţilor mari, maramureşene – fără ornamentele acestora – ne anunţă, că putem intra în pensiunea agroturistică Butuceni, de 3 stele, oferind ”gastronomia tradiţională, terapie anti-stres în mijlocul naturii”…şi ofertele continuă …Simt atmosfera de casă părintească…
Spuneam, că satul face parte din patrimoniul naţional istoric, păstrând vestigii culturale cu 30 de mii de ani în urmă, cu ruinele cetăţii Geto-Dacice, cu mânăstirea rupestră,cu rezervaţia Trebujeni. ”Orheiul vechi se afla în şirul multiplelor ţări medievale româneşti din imensul spaţiu carpato-nistrean.”
M-am oprit la Complexul muzeistic Orheiul Vechi, un Centru de informare expoziţional, care a achiziţionat , în urma săpăturilor arheologice din 1947, reluate în 1968, monede medievale, orientale şi europene (secolele 14- 16), ceramică uzuală, străchini smălţuite din sec. al IX-1 î.e.n., civilizaţie traco-getică, oale din ceramică de tip oriental din oraşul Sehr-Al-Jedid (1340-1368).
În timp ce mă documentam a intrat un grup de copii. M-am apropiat şi am auzit-o pe profesoara care îi însoţea, vorbind ruseşte. Îl întreb pe un copil , de unde sunt. Puştiul, un blond simpatic, s-a uitat la mine mirat. Insist, întrebându-l la ce şcoală învaţă. Aceeaşi faţă nedumerită. Auzindu-mă, profesoara îmi răspunde: suntem din Tiraspol. La şcoală se predă numai în limba rusă. Şi acasă, insist eu, nu vorbesc şi româneşte? Văd că dumneavoastră vă puteţi adresa într-o limbă curată, românească… Pe faţă i s-a instalat tristeţea…apoi a dat din umeri, a neputinţă…
Departe bătea o toacă, pentru slujba de seară, vestind spre toaca altei biserici vremelnicia omului dar şi veşnicia credinţei. Se auzea un inedit concert de toacă – simfonie ireală, din care, întotdeauna se desluşesc sunetele lemnului sfânt cu ritmicităţi misterioase…În respiraţia grăbită a Timpului creştinismul transformă fiecare biserică sătească în noaptea Învierii.
———————–
Elisabeta IOSIF
Basarabia
aprilie, 2016
