Mare băzăială cu zăpăcială în R.Moldova.
Nu suntem o insulă izolată de lume, însă acei „mari” ori acei obraznici şi fără frică de Dumnezeu, ne ţintesc ca pe o veritabilă gubernie rusească sau ca pe o „turmă” împăcată şi cu un fir de pai pe zi.
Unii vorbitori de limbă rusă şi lăturaşii lor de limbă moldovenească, deja nu mai încap de noi, românii, ori vorbitori de limbă română. S-a ajuns la momentul când deja deschis suntem alungaţi peste Prut, cică, aici nu e loc de noi.
Că nu suntem o insulă, că nu putem fi izolaţi de restul lumii ne amintesc crizele de tot soiul, venite peste noi, globalizarea şi plecarea moldovenilor în căutarea unor noi oportunităţi.
Încercăm, tot mai mult, să înţelegem că fericirea nu este ceva abstract, venită cu ţărăita de undeva de sus, poate de la puterea politică, poate de la „basmele” spuse de către politicieni. Fericirea este puterea de a fi şi a percepe viaţa la singular,prin iubirea biblică a aproapelui şi a împăcării cu tine mai întâi.
Alţii, ne aduc scenarii care mai de care apocaliptice, ca mai ceilalţi să caute nişte principii şi valori într-o continuă minciună şi spălare de creeri, noi, fiind debusolaţi, tot de ei, prin multitudinea de doctrine şi ideologii, care nici nu ni se bagă pe gât măcar. Este de ajuns să cunoşti liderul, că îndată realizezi ce doctrină aduce cu el.
Astăzi suntem ceva mai realişti , căci, „perestroica” gorbaciovistă, venită pe neprins de veste peste noi, deja de mai bine de 20 de ani, ne trezise atunci marele entuziasm de-a fi un popor cu rădăcini şi cu drepturi egale printre fostele surori sovietice .
Oare astăzi, acei idoli, marcsişti-leninişti, ar mai deţine adevărul lor impus cândva cu forţa, ar mai avea răspunsurile la toate provocările timpului în care trăim?
Noi am ales libertatea de a fi. Atunci, libertatea a fost mai mult un răspuns la dictatura comunismului sovietic, care ne ţinea cu rafturile magazinelor goale, cu interminabilile cozi formate de după un miez de noapte , în care mai visam să obţinem libertatea naţională, iar astăzi, ajungînd în libertate să nu înţelegem ce să facem cu ea.
Mi-amintesc cum bunicii şi părinţii ne povesteau despre vremurile grele, când murise dictatorul Stalin, însă poporul plângea.
Libertatea ieşea din colivie, iar masele plângeau. Masele nu ştiau încă despre libertate, marea lor grijă şi întrebare era: -Cum fără el?” Doar tătuca le ştia pe toate, iar poporul ştia doar de el, „veşnicul” lor păstor şi îndrumător. Ei nu cunoşteau ce înseamnă să fii liber în gândire şi acţiuni.
Părea că libertatea, atât de mult râvnită de unii, prea greu se lăsa percepută de întreg poporul. Despre prea mult râvnita democraţie şi libertate, pentru care unii înfundau gulagurile, marea majoritate nu cunoştea – nici nu prea auzise despre ele.
Este prea straşnic pentru un adevăr crunt. Cum s-ar exprima un poet – eu n-am ce spune despre lume şi soare, eu văd doar juguri de popoare.
Astăzi, în libertatea mult râvnită, ascult, citesc ori analizez mesaje, discursuri politice ale mai marilor puterii de acum, dar mă întorc cu interes la discursurile publice ale lui Cicero.
Mă opresc la cel mai scurt şi concis discurs al lui Cicero rostit cu peste 2060 de ani în urmă, în care se spunea, că:–
“Bugetul trebuie echilibrat,
Tezaurul trebuie reaprovizionat,
Datoria publică trebuie micşorată,
Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlată,
Ajutorul dat altor ţări trebuie eliminat pentru ca Roma să nu dea faliment.
Oamenii trebuie să inveţe din nou să muncească in loc să traiască pe
spinarea statului.”
Ajung la o concluzie prin care mă întreb:- ce s-a modificat în aceşti peste 2060 de ani ? Parcă este scris despre noi rămaşii în vremi cu aceleaşi probleme nerezolvate.
De ce nu s-au făcut toate acestea?- ne-ar întreba supărat Cicero, iar noi, şi mai supăraţi, i-am întoarce cu replica:- noi, tot în schimbare suntem, noi tot încercăm să facem lumea mai bună, însă lumea , la rândul ei, tot nemulţumită a rămas ca totdeauna.
De-atunci, dar, poate de la facerea lumii, tot chibzuim cum s-o schimbăm, cum s-o modernizăm trecând prin progresul tehnico-ştiinţific, ori lumea tot cu ale sale a rămas şi doar poftele au crescut, şi doar consumul s-a dublat…
Cum s-au făcut toate acestea ? – Cu bani,cu pricepere şi hătrie, cu invidie şi trufie,cu ajutorul celor mulţi aflaţi în stăpânire,cu sminteala şi netrebnicia celor ce îi slujesc pe acei „împăraţi” scufundaţi în glorii şi aroganţă.
Lumea aşa şi-a rămas, căzută în prostiile „împăraţilor”, care, uneori mai au şi ei nevoie de oameni. La sigur, când vine nevoia, când vine ora să fim în trebuinţă maximă pentru tihna lor biblică , penru ca puterea, odată obţinută , să n-o mai laşi celor mulţi.
Deci, să ne păzim a nu cădea în fărădelegile şi greşelile „împăraţilor” făcute anume pentru neliniştea noastră, căci ei , ştiu când să băzăie, când să ne zăpăcească…
