“Nimeni nu va crede în tine până nu vei începe tu să crezi în tine.”
(Robin Sharma)
Bebis era primul din casă care aştepta dimineaţa. Încă nu se lumina destul de bine, moment în care ochişorul lui se deschidea uşor reuşind să vadă prima rază de soare. Încet, încet raza pătrundea în camera lui, până ce-i ajungea pe faţa mângâindu-l finuţ.
Gata, era pregătit să îşi înceapă aventurile. Numai Beba dormea încă în pătuţul ei micuţ în camera alăturată.
Plin de entuziastm a pornit la baie alături de mama sa. Fără s-o trezească pe Beba, a început ritualul dimineții. Se spăla în surdină, făcând cât mai puțin zgomot, cel puțin, așa îşi închipuia el…
– Mami, azi vreau să îmi iau la grădiniță mașinuța cea roșie. Pot mami, pot? o ruga insistent Bebis pe mama lui în timp ce se îmbrăca.
– De acord, însă poţi să te joci cu ea doar în mașină. Pe urmă o vom lăsa în dulapul tău de la grădiniță, răspunde mama somnoroasă, care, spre deosebire de Bebis, încă nu apucase să-și deschidă bine ochii. Însă zâmbea bucuroasă că Bebis nu îşi alesese robotul gălăgios, primit de curând de la naşul său. Nu s-ar fi potrivit deloc cu liniștea de care avea nevoie de dimineață în mașină.
Pe drum Bebis ascultator a profitat tot timpul jucându-se cu maşinuţa. Ajunşi la grădiniţă s-au despărțit fără lacrimi, numai cu o îmbraţişare plină de dragoste, de care să se poată bucura amândoi până la momentul revederii.
După micul dejun de la grădiniţă, Iulia, prietena și vecina lui de pătuț, s-a accidentat. În timp ce umbla la bucătăria de jucărie, împreună cu păpușa ei preferată, a călcat din greşeală pe una dintre cănuțele răsturnate şi s-a dezechilibrat lovinduse la piciorul drept. Maria, educatoarea lor, îngrijorată a sunat-o pe – Doamna în Alb, aşa o numeau toţi copiii din grădiniţă. Bebis o mai văzuse întămplător prin grădiniţă. Credea că era o fantasmă frumoasă, care lasă în urma ei mereu un parfum dulce. Dar în acea zi, totul fusese diferit, Doamna în Alb își făcuse prezența şi în clasa lui. Trecuse în viteză pe lângă el din nou ca o nălucă prietenoasă. Doamna misterioasă, era îmbrăcată într-un alb imaculat, avea părul creț și negru ca tăciunele. În ziua aceia era cu părul desfăcut şi cu halatul cel lung. Se apropie îngrijorată de piciorul Iuliei privindu-l cu empatie.
„Oare era posibil, ca doamna misterioasă să fie o zână cu puteri tămăduitoare?”, se întreba Bebis în tip ce o admira fără oprire de sus până jos. O studiase bine, nu văzu nici-o aripioară prinsă de umerii ei. „Magia” decursese surprinzător de bine. Iulia sări de parcă nimic nu se întâmplase. Se alesese doar cu o fașă strânsă iscusit și elegant de piciorul ei.
„Cine este misterioasa Doamnă în Alb și ce oare a meșterit ea acolo la piciorul Iuliei?”, se măcina neliniştit Bebis.
Tot restul zilei, gândul îi rămăsese tot la ea. Venise însă ora de plecare, în tocul uşi mama îl aştepta. Când o vezuze tresări din gânduri, se îmbrăcă rapid, fură gustărica de plecare din mâinile educatoarei şi fugi la mama lui. O trage iute de mână afară lăsăndu-i impresia că doreşte să plece cât mai repede. Urcându-se în maşină, închide repede uşa după el şi începuse să își asalteze mama cu întrebări. Acestea veneau ca niște săgeți trase direct în capul bietei mame. Desigur, toate erau legate de ceea ce se întâmplase la grădiniță. Bineînţeles că venise şi cea mai misteriosă întrebare:
– Cine este Doamna în Alb din grădinița noastră? o întrebă Bebis pe mama sa după ce îi gândurile lui legate de întâmplarea de astăzi.
Mama bucuroasă și mândră că poate încă să îi mai răspundă la întrebări, îi dezvăluie marele secret:
– Doamna în Alb este doamna doctor. Meseria ei este să vă facă bine, de fiecare dată când vă doare ceva. De aceea apare în grabă, ca o fantasmă, ca să fie aproape de voi cât mai repede cu putinţă. Îmbracămintea ei este un halat alb şi reprezintă o uniformă nobilă, pe care o poartă cu mândrie în fiecare zi când vine la voi în grădiniţă. Magia ei este reprezentată de cunoştinţele pe care le deţine din cărţi şi de la scoală. Le foloseşte pentru a vă vindeca pe voi, de fiecare dată.
Bebis își propti capul în mâini degustând fiecare cuvânt al mamei. Rămăsese impresionat de misterul Doamnei In Alb. Ştia din clipa aceia ce avea de facut, totul era atât de clar. Uitându-se în ochii mamei, spuse:
– Mami, Iulia era aşa de fericită după ce a vindecat-o doamna doctor. Îmi doresc să pot aduce şi eu pe faţă oamenilor aşa o bucurie. Vreau să pot vindeca şi eu. Mamă, vreau să mă fac doctor când voi fi mare. Pot să mă fac doctor, mami? Pot?
– Da, iubitule, când vei fi mare poți să te faci ce vrei tu, atâta timp cât vei face asta cu plăcere.
În drum spre casă Bebis devenise melancolic. Începuse să se gândească pe câtă lumea ar putea face fericită. În mintea lui deja pluteau gânduri minunate în care el devenise un doctor adevărat şi nimic nu îl mai putea opri.
*
Viitorul aparține celor care cred în frumusețea viselor lor. (Eleanor Roosvelt)
——————–
Andra BUCUR
Sibiu, 15 aprilie 2023
