„Ce greșeală este să crezi că un copil, pentru că e mic, poartă-n el visuri minuscule.”
(George Enescu)
Un tărâm dulce se întindea în zare. Primele care se vedeau erau păpădiile din vată de zahăr ars ce deschideau cărarea în pădurea fermecată. Lângă pădure curgea un izvor de ciocolată prejmuit cu tufe de căpșuni. Pietre de glucoză stăteau la soare lâsând să curgă din ele frișcă rece și gustoasă.
Cel mai împlinit din pădure era însă ursulețul care şedea liniștit. Stătea tolănit pe spate, sub o tufă de zmeură. Așteapta cu gura deschisă să-i cadă câte o zmeură coaptă de vreme. Ursuleţul știa să împartă bunătățile lui şi cu şoricelul, prietenul său mic şi urechios. Din când în când prindea câte-o zmeură cu gherele şi io dăruia şoricelului ce se odihnea pe burta lui.
În pădurea magică, ciupercile în formă de clătite îmbibate cu siropul de arțar stăteau pleoștite la rădăcina copacilor. Numai bune de umbră furnicuţelor care munceau zor. Furnicuțele se mândreau cu un mușuroi din ciocolată măreț, ce se asemuia unui vulcan. În fiecare dimineață, muşuroiul scotea pe gura craterului său un lapte alb și spumos ce se prelingea ulterior în râul de lângă pădurice. Ciocolata ce se forma pe marginea râilui era cărată în guriță de către furnici înapoi la vulcan. Râul hrănea toată valea fermecată.
După o zi de polenizare reuşită, pe câmpia alăturată, albinele, stăteau tolănite pe florile din marţipan. Visau pierdute ascultând liniștite ciripitul vrăbiuțelor, care, în timp ce cântau, se răsfăţau din budinca ce se ascundea în scorburile copacilor. Câmpia era vegheată de un copac cu acadele. O broscuță mititică patina pe o acadea mare şi rotundă ce căzuse din copac mai devreme.
Toate vietăţile erau fericite și nu duceau lipsă de nimic, ba din contră, orice firmitură rămasă era împărțită între cu iscusință, pentru a nu face risipă. Nelipsitul soare le admira bucuros şi completa imaginea a*cestui tablou perfect. Culorile acestui loc erau cu adevărat magice. Albinele era albastre cu dungi roz, iar furnicuțele, drăguțele, roșii cu puncte negre. Ursulețul purta o blană rozalie cu un papion gălbui, iar șoricelul o vestuță albăstruie.
Toate animăluțele se înțelegeau de minune, iar respectul nu lipsea din viaţa lor. indiferent de culoare sau mărime, toți erau prieteni. Şi nimic nu putea să deranjeze sau să strice acest ritm al vieții pe care ei îl trăiau.
– Aaaaaaaa, hihihihihi! se aude din pădurice.
Speriată broscuța sare de pe acadea direct în tufele cu căpşuni. Dintr-o dată, totul începuse să se clatine și încet să se destrame, rupându-se puțin câte puțin ca un puzzle.
– Bebebebebe, din nou aceeași voce copilăroasă se auzea pierdută şi nimeni nu ştia ce se aude.
Vulcanul începuse să se topească, râul curgea haotic dispărând încet din peisaj. O lumină puternică apăru acaparând ca o stea care creștea. Bebis a deschis ochii și a realizat că totul fusese un vis. Deschizâandu-si complet ochii, o vede pe Beba stând deasupra feței lui.
– Hhihihi! râdea Beba mulţumită că reuşise să îl trezească. Bebis se coborî din pat și fugi la tatăl său:
– Tati, știi ce am visat?
– Nu dragul meu, ce ai visat?
– Am visat o pădure dulce, plină de bomboane colorate și o broască care patina pe o acadea. Era fericită și jucăușă. Multe vietăţi, de toate culorile ce se ajutau unul pe altul. Ooofff… era aşa frumos. Mi-ar plăcea şi oamenii din jurul nostru să se poarte la fel. Nu ca vecinul nostru care nu știe să salute niciodată sau copiii de la gradi care se poartă urât cu mine. Nu mi se pare corect.
– Dragul meu, lumea pe care ai visat-o tu, reflectă sufletul tău și reprezintă tot ceea ce ești tu cu adevărat şi ceea ce vrei să ai în preajma ta. Un loc unde poţi să-ţi laşi creativitatea să curgă şi să accepţi pe fiecare aşa cum este el, diferit. Din păcate oamenii din jurul nostru au suferit probabil în trecutul lor şi poartă după ei o rană atât de greu de suportat încât își varsă durerea pe cei din jur, pentru că nu mai știu cum să fie bine.
– Mi-ar plăcea ca oamenii să trăiască la fel, exact ca și animăluțele din visul meu, spune Bebis îndurerat. Dar cum pot să fie eu bun şi altul, nu?
– Este simplu Bebis, așa cum eu cu mama ta, încerca să facem pentru tine o lume mai bună, așa poți face și tu mai departe. Totul pleacă de la fiecare dintre noi, pic cu pic se face oceanul.
– Bine, tati, mulţumesc frumos, eu voi fi primul la care mă voi uita, atunci când ceva nu merge bine în jurul meu. Pe vecinul meu îl voi saluta în continuare, fără să mai aştept salutul înapoi, cât despre copiii de la grădi, pot să mă joc numai cu cei care mă plac așa cum sunt eu. răspunde Bebis. Fug acum tati, mă duc în camera mea să desenez visul meu ca să nu uit niciodată ce m-ai învăţat astăzi.
*
Toată lumea se gândește să schimbe lumea, nimeni nu se gândește să se schimbe pe el însuși. (Lev Tolstoi)
——————–
Andra BUCUR
Sibiu, 30 aprilie 2023
