Cunoscută şi sub numele de „Biblia de la Bucureşti“ sau „Biblia lui Şerban Cantacuzino“, această lucrare reprezintă prima ediţie integrală în limba română a textului Sfintei Scripturi. Bazându-se pe traducerile anterioare ale cărturarilor, Biblia de la 1688 va constitui, la rândul său, un punct de referinţă pentru toate traducerile textului sacru care se vor realiza de acum înainte. Mai mult, va contribui la cristalizarea limbii române literare în toate provinciile românesti, fiind considerată ca o expresie a unităţii românilor de pretutindeni.
Prima traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba română, tipărită la 10-20 noiembrie 1688, a apărut ca un rod al preocupărilor constante ale domnitorilor, ierarhilor şi cărturarilor români de a avea Cuvântul lui Dumnezeu în limba vorbită de către credincioşi. Nevoia acută de a traduce Scriptura în limba română era motivată, de altfel, de situaţia specială în care se aflau creştinii ortodocsi din Ţările Române, în comparaţie cu celelalte popoare ortodoxe: în cult se folosea limba slavonă (mai târziu şi limba greacă), iar oamenii de rând, care participau la slujbele bisericeşti, necunoscând decât limba română, nu întelegeau ceea ce se citea sau rostea. Tocmai de aceea, românii au început de timpuriu să fie preocupaţi de traducerea Sfintei Scripturi în limba lor, în vreme ce popoarele slave sau grecii au făcut aceasta mult mai târziu (de pildă, în limba greacă modernă, Biblia a fost tradusă abia în secolul XIX, fiind tiparită în 1840, iar în rusă această lucrare s-a realizat abia în 1876).
