Bucureştenii,invitaţi să înconjoare Casa Poporului, pe 23 aprilie, la Noaptea Cărţilor Deschise 2015

0
9
Noaptea-Cartilor-Deschise-2015

Noaptea-Cartilor-Deschise-2015NOAPTEA CĂRŢILOR DESCHISE 2015. Anul acesta, campania își propune să aducă în stradă atât cartea, cât și pe iubitorii ei, în cel mai mare manifest pro-cultură din România. Participanții sunt invitați să înconjoare Casa Poporului, ținând în mâini câte o carte deschisă, de la editura Litera.

Începând cu ora 18.30, peste 10 mii de cărți își așteaptă iubitorii, joi, 23 aprilie, la Casa Poporului. Organizatorii evenimentului îi provoacă pe locuitorii Capitalei să vină în număr cât mai mare, pentru a forma cel mai mare lanț uman în onoarea cărții.

NOAPTEA CĂRŢILOR DESCHISE 2015. Este cea mai potrivită ocazie de a demonstra că și românii acordă cărții și lecturii atenția cuvenită și se aliniază țărilor din întreaga lume, în care este deja o tradiție să sărbătorească Ziua Internațională a Cărții prin campanii culturale foarte ample. De exemplu, în Spania se organizează un maraton de citit care dureză două zile, iar regele Spaniei decernează premiul Miguel de Cervantes. În Marea Britanie şi Irlanda au fost inventate „jetoanele pentru carte”, care valorează 1 liră fiecare şi care sunt distribuite pe parcursul anului în toate şcolile şi liceele pentru a fi folosite la achiziția de cărți de Ziua Internațională a Cărții. În Dubai, compania aeriană Emirate oferă cărți pasagerilor, încurajându-i să le ofere la rândul lor în ţările unde călătoresc, orchestrând astfel o iniţiativă de schimb de cărţi pentru mai mult de 100 de destinaţii din toată lumea. În Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii se organizează evenimente în cadrul cărora diverse organizaţii, companii și persoane fizice donează sute de mii de volume. Concursuri de costume ale personajelor din cărţi sau concursuri pe Instagram cu fotografii ale cititorilor la metrou sunt alte forme de a marca Ziua Internațională a Cărții în mari orașe din lume.

Primele două ediții ale campaniei Noaptea Cărților Deschise au oferit participanților un impresionant spectacol al miilor de cărți deschise, care acopereau perimetre mari din centrul Bucureștiului, așteptându-și cititorii. Aproximativ 20.000 de bucureșteni au luat parte la aceste spectacole, primind o carte Litera în dar și sărbătorind Ziua Internațională a Cărții.

NOAPTEA CĂRŢILOR DESCHISE 2015. Organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, evenimentul Noaptea Cărților Deschise va beneficia de prezenta unor personalități importante din lumea culturală și din alte domenii.