O bucurie este benefică pentru starea de spirit a omului. Însă pentru ceea ce ne propun Dănuț și Victoria Iuga pentru și la „a doua tinerețe” e molipsitor. M-am bucurat și mă bucur de reușita semenilorcare își exprimă în scris propriile trăiri, ca experianță de viață. Mai cu seamă când demersul este urmat de cuvântul scris între copertele de carte. Acuma și în tandem – Dănuț și Victoria Iuga – ne dăruiesc, în stil propriu, mândria lor de a se bucura împreună, așa cum au făcut-o toată viața. Le doresc succes spre a-și împlinii proiectul de viață și întru acest idealul, al scrisului. Scris la „două mâini” volumul te întâmpină ca un splendid album de familie: în poze fiind nepoții și strănepoata: „Bogdan și fetița lui Sofia, Denisa și Darius, copiii lui Daniel, primul nostru băiat, Miriam, Abigail și Beniamin, copiii lui Sebastian, al doilea nostru băiat”. Pe ambii feciori îi cunoaștem de pe coperta 4 a lucrării. Aceasta nu este numai bucurie, este o avere inestimabilă, pe care cei doi au creat-o, protejat-o și care poartă coroana fericirii familiei. Ce reflectă acest tablou? O viață trăită cu bucurie!
Am avut bucuria de a primi „cu drag” autograful doamnei Victoria, la care am scris câteva rânduri de însoțire, iar acum să am bucuria a descoperii o nouă provocare: Bucurii la a doua tinerețe! Regret că, din motive obiective, nu am luat parte la evenimentul public de prezentare. Pentru mine o carte e ca o bomboană. O guști, apoi nu te mai oprești până nu o dai gata. Aici am descoperit că oglinda din ochii și sufletul celuilalt nu deformează realitate ci strălucește a bucurie mișcătoare în timp. Această mișcare dinspre tinerețe, adolescență și maturitatea botezului strănepoatei, este ceva contagios în metafore și expresii care te încântă, unele poate uitate pe ulița satului. Și constat o constanță și în exprimarea duală a iubirii autorilor, dar și în dovedirea sentimentelor reciproce provocatoare de bucurii: nașterea copiilor, nepoților, împlinire profesională…
Timpul în doi, e clipa petrecută frumos ieri, alaltăieri, astăzi. Adică e clipa care s-a dus. În radiografia vieții, comparată cu cele 4 anotimpuri, deși mărturisirea de început era, de a poposi și zăbovi numai pe momentele „bucuriilor”, pe parcurs vin tot felul de informații – accidentul nepotului, eșecul înregistrărilor profesionale, afaceri subțiri – dar care și ele aduc în final la concluzia: „bucuria de a fi împreună cu omul drag”, după toate bucuriile din primăvară, vară și toamna vieții, până în prag de iarnă, aduc cu speranță la ziua când și bătrânețea va aduce bucurii!
Pentru toate există motivație, efort și mulțumire. Atunci când ești mulțumit de ce ai făcut și realizat în viață vine și bucuria! Chiar dacă, se menține mărturisirea autoarei din volumele anterioare, că ea „crede că destinul nu e o problemă de noroc ci cu siguranță una de alegere”. Da, dar cine ne alege destinul? Acel „dat” al fiecăruia ne plasează pe o anume orbită a vieții. Abia aicea intervine fiecare cu trudă, fiecare pentru ca acel „dat” să se prefacă în frumos, cu iubire și bucurie. La această bucurie, iată și la a doua tinerețe, Victoria și Dănuț Iuga, scriu cu o singură pană despre frumoasa și spumanta lor poveste de viață, de dragoste, din care extrag bucuria!
Cu stil și eleganță duce autoarea dialogul său șugubăț cu Tora, personaj din prima carte, amintind de „cârcotași, cioate, spini”, care nu au fost tocmai „bucurii”, dar ce să faci viața bate filmul. Bucurie personală, de familie, translatată spre grupul de prieteni, citiori anonimi. Cu scopul? De a le aduce și lor o bucurie! Valoare literară se reazemă pe cultura și experiența întinsă a autorilor, pe traiul în morala sănătoasă, deprinsă pe ulițele satului românesc, din ce în ce mai gol astăzi, suntcalități remarcabile pe care autorii le promovează și adâncesc, preluând unele idei ale autoarei cuprinse în frumoasele volume editate în trilogie.
Și cum adică să nu te bucuri când ai atâtea referințe? Vârsta e un număr, și de asta te convingi când treci pragul înțelepților (70 de ani), când nu te privește și nu participi la „bârfă”, căci te năpădesc amintirile. Fugi repede să le consemnezi, că vine timpul cu „radiera” și se așterne uitarea. Poate de aceea lauda nu o aștepți de la nimeni, dar dacă vine prinde bine, pentru că o porți în vârf de peniță. Poate pentru că ești sigur de adevărul pe care îl scrii și strecori cu abilitate în buchete de bucurie.
Uneori, citind capitole din carte, parcă mi se rostogoleau propriile gânduri. Nu-mi aduc aminte dacă am întâlnit-o sau ba, pe doamna Victoria Iuga, la Banca Agricolă Oradea, a carei pază, prin firma Valahia, am avut-o imediat după ce a fost preluată de Raiffaisen (2001/2002?). Știu din interior, și din alte pilde, câtă pomană românească s-a făcut străinilor, și câți români s-au căpătuit din capitalul și avutul statului. Ei bine acest capitol nu se înscrie în tilul „bucurii”, ba din contra, și pe bună dreptate. „Ce frumos ar fi și în viața noastră să avem doar bucurii”!, dar ca să fim folositori „trebuie musai să iubim”! Și se poate observa din firul poveștilor lărgite că preocuparea autorilor nu este îndreptată spre lămurirea unor mici „piedici”, ci limpezirea gândurilor spre cele aducătoare de bucuriei. Terapia lucrului profesional isprăvit ne arată că ragazul de a mirosii o carte, ca pe florile de trandafirii, reprezintă o vocație a autorilor, descoperită la a doua tinereții, cu bucurie!
De ce are succes o asemenea carte? Pentru că este o poveste de viață reală, pentru că seamănă izbitor cu a mea, cu a altora. Este viața trăită, nefardată. Da, am avut bucuria de a împărtășii idei cu cititorii trilogiei, prin acele recenzii și antologii. Am avut și cinstea de a sta de vorbă, pe îndelete, la o cafea, discuție din care am dedus „reușita împreună”. Prețioase mărturisiri și destăinuiri. Și această carte reține esențialul vieții: bucuria de a iubi. Și pentru a mă asocia cu gândurile și sentimentele de iubire ale autorilor voi recurge la a cita dintr-o cărticică, scrisă de mine, în 2006 „Din adâncul pământului pe care îl iubim și din Înaltul Cerului pe care-L slăvim s-a născut o IUBIRE pe care OSTAȘUL, din ostaș în ostaș, a transmis-o ca pe o poruncă sacră: de apărare. Această poruncă a fost adunată mănunchi în cea mai Sfântă Icoană ostășească: DRAPELUL TRICOLOR ca simbol al ONOAREI ȘI PATRIE”!
Și care este legătura dintre cele două feluri de iubire? Mediu prielinic: Pacea, Armonia, Bunătatea, Cultura, pe care cei doi autori le-au croit cu grijă și delicatețe. Și lor li se împlinește așteptarea ca odinioară înaințașilor: Gheorghe Șincai, Mihai Eminescu sau Badea Cârțan, când își umpleau straița de cărți și documente care să le ducă de folos fraților români!
Dănuț și Victoria Iuga, ne dovedesc și cu această nouă carte că iubirea este aducătoare de Bucurii, indiferent de vârstă. Prin cultivarea iubirii, ca atitudine de fiecare zi, ei lărgesc și întregesc orizontul de percepție, pe care îl absoarbe fiecare ca pe propria sa trăire emoțională. Eu-l autorilor nu scade, ci sporește cu fiecare mărturisire, cu fiecare povestioară (spovedanie) învelită în pielea personajele poveștilor. Este o bucurie să ții în brațe o carte care te bine-dispune! Lectura îți redeșteaptă bucurii din ale tinereții vremuri. Mesajul formidabil al cărții este îndreptat spre faptele bune. Ce puțin ne-ar costa să ne gândim la câte bucurii am fi putut dăruii și câte oportunități am ratat! Așa trec peste hopurile vieții autorii, braț la braț, încrezători că se pot rezema unul pe altul și călca drept în viață. Ei își amintesc cu răbdare, fără „limită de oprire” și cu bunătate numai de clipele de bucurie. Omul meu drag Dănuț, cum zice adesea Victoria, a fost stâlpul casei, pentru cei care împreună de la tinerețe și-au croit o „viață de poveste”.
Și îmi vine în minte pilda starețului, la sosirea în Mănăstire a unui călugăr nou, pe care l-a dotat cu un sac și cu un coș cu cartofi. Pe fiecare cartof ucenicul a trebuit să scrie numele aceluia pe care îl pizmuia. După ce a isprăvit însemnarea, starețul i-a cerut „să care sacul după el oriunde va merge, ca pe o povară” timp de o săptămână! La început căratul sacului n-a fost o problemă dar cu timpul era tot mai greu de dus. După o vreme cartofii alterați puțeau. Căratul sacului mai căpăta o greutate, a mirosului. După împlinirea săptămânii fixate pentru căratul sacului, bătrânul starețul l-a întrebat pe ucenic dacă a găsit vreo rezolvare a chestiunii. Nu, venise răspunsul tânărului ucenic. Atunci înțeleptul stareț i-a dat următorul sfat: „când nu suntem capabili să iertăm, povara e tot mai grea, ca și sufletul când se încarcă cu ură!” Iar povața continua: în fiecare zi să scoatem din sac câte un „cartof cu nume”, să scăpăm de el, și astfel să iertăm pe rând pe cei care ne-au greșit. Cât de frumos concluzionează soții Dănuț și Victoria Iuga: cu sănătate, liniște, iubire și armonie spre folosul tuturor, cu bucurii la orice vârstă!
Spre fixarea bucuriei autorii invocă munca, din vremea tinereții la experiența de experți, ca izvor al bucuriei, iar în particular ei o leagă aceasta de redactarea unei operei turnată în forme de tipar. Toate povestirile sunt amestecate cu munca întinsă și exemplară, frământate cu idei ale personajelor din povestioare, cu întâmplări de „fete și băieți”, ambalate în cofraje literare cu strălucire de giuvaer. Ce este altceva oare bucuria de-a vedea o carte gata? Ce împlinire sufletească mai mare aștepți după ce citești părerea altora?
În jur simți parfum de romoniță și miros de flori de salcâm, farmec fascinant de lan de floarea sorelui, ca la marginea satului natal. Și totul în atmosfera și compania celor dragi.Mierea din acest frunos pachet de cărți se cheamă: bucurie! Pentru a fi partenerii acestei minunate intreprinderi am îndrăznit a o citi în liniște, pentru ca ecoul gândului de autor să treacă dincolo de coperte, cu bucuria de a fi alături, căci nu-i așa, iubire este și bucuria de a face altora bucurie.
Felicitări pentru acestă nouă bucurie… Continuați să scrieți, pentru ca bucuria să vă fie continuă!
——————————
Constantin MOȘINCAT
Oradea, 4 iulie 2024
