Burning Man este o experienţă absolut unică. Ar semăna cu un festival dar nu este numai de muzică, este un celebrare a vieţii, a libertăţii, a naturii şi a tehnologiei. Pentru nicăieri în lume nu am văzut o împletire mai suberbă a sălbăticiei deşertului cu high-tech-ul artistic creat în Nevada. Primul lucru care ţi se spune când ajungi este Welcome Home! Şi într-adevăr timp de şapte zile eşti acasă într-o lume ce se apropie de ideal, unde oamenii îşi aduc aminte că scopul principal pe acest pământ este să creăm, să ne jucăm şi să ne bucurăm de ceea ce ne putem oferi unii altora. Şaizeci de mii de oameni se pregătesc cu costume, cadouri şi multă apă ca să se întâlnească şi să danseze, să alerge goi şi să uite de regulile unei societăţi bolnave care se învârte în jurul unor hârtii numite bani. Aici se dă foc la tot ce se crează ca să nu uităm că totul e trecător, că rămân doar emoţiile şi amintirile, vibraţia. Aici se trăieşte momentul până la combustie. Dealtfel acesta este şi pricipiul de bază- nimic nu rămâne decât experienţa în sine. Iar anul acesta celebrator de un sfert de veac de Burning Man tema a fost ‘Rites of Passage’ adică a fost un ritual de trecere. Spre ce rămâne de văzut. Că 2012 vine sigur 🙂
Se întâmplă în desert pentru că începând încă din a treia zi, de pe 2 septembrie s-au dat foc la lucrările de artă din jurul Omului. Pentru că el este centrul de atenţie dar şi cel fizic al orăşelului creat în jurul Playei unde sunt expuse instalaţii de diferite dimensiuni ce se întind până departe în deşert. De aceea e bine să aveţi o bicicletă ca să puteţi să mergeţi să vedeţi tot. Pentru că merită. Dar dacă nu aveţi bicicletă nu e nici o problemă şi aici ajungem la partea mea preferată – există Art Cars. Adică instalaţii umblătoare. Făcute din maşini, tiruri, autobuze ba chiar şi vapoare-adevărate opere de artă motorizate şi scoţând flăcări cu care poţi să te deplasezi şi să dansezi. Bouncing and dancing e noul meu stil de dans preferat.
Pe 4 arde Omul în cadrul unei super petreceri unde toată lumea se strânge cu maşina, cu căţelul şi purcelul (pentru că vă spuneam de costume, ar fi absurd să aduci animale aici pentru că genul ăsta de distracţie implică un anumit grad de pericol şi este rezervat fiinţelor cu capacitate de expresie mai ridicată, nu de alta, dar sa poţi să ţipi la o adică – mai ales de bucurie…)
Dar la Burning Man poţi să vii să faci yoga, să meditezi şi să mergi la conferinţe susţinute de elita spirituală internaţională… în orice caz nu ai cum să acoperi în şapte zile tot ce ţi se oferă aici. Trebuie ori să ştii ce vrei şi atunci vei bifa cu programul în mână toate evenimentele la care vrei să participi sau să nu ai nici o problemă în a te lăsa dus de val pentru că enegia circulă cu o viteză uimitoare, poate condusă de vârtejurile de nisip. Nu poţi participa dacă eşti alergic la nisip… nu există scăpare. Doar alinare cu ochelari de soare, măşti şi eşarfe. Dar acest aspect este motivul pentru care toată lumea este redusă la acelaşi nivel. Aş spune mai bine elevată la acelaşi nivel… priorităţile sunt altele decât spilcuirea…
În ultima zi se dă foc templului unde timp de o săptămână oamenii s-au rugat, au meditat şi şi-au adus omagiul celor dragi dispăruţi fizic sau doar energetic. Este un ritual de purificare făcut în tăcere şi cu multă consideraţie pentru sentimentele firave ale unei mulţimi crescută în general cu regula de a nu te exprima emoţional pentru că este dovadă de slăbiciune. Aici oamenii îşi permit să plângă şi să nu se simta putenici pentru că pot face asta.
Dar mult mai mult de atât se întâmplă la Burning Man. Îmi amintesc înainte să merg că îi întrebam şi eu pe alţii cum este acolo şi aproape invariabil îmi răspundeau expresii faciale şugubeţe dar nici un cuvânt… e greu de povestit despre lucruri care trebuie simţite şi văzute… pentru că percepţia este foarte diferită, atâţia participanţi, atâtea experienţe diferite. Trebuie să mergeţi şi să va umpleţi de praful şi bucuria din Nevada. Dar dacă nu vă încumetaţi, atunci vă recomand să urmăriţi când o să iasă documentarul ‘The Meaning of Life’ pe care l-am filmat acolo. Şi să vă gândiţi care este sensul vieţii voastre. Că trece. Şi vine alta. Şi ca să nu o tot luăm de la capăt.
