Bust dezvelit la Ploiești, în semn de omagiu adus ing.Anghel Saligny

0
23

Ing. Anghel Saligny este unul dintre creatorii căruia îi datorăm atâta din ce are și din ce poate da astăzi țara” (N.Iorga)

Vineri, la Ploiești, în cadrul Programului Național „România 100”, a avut loc un eveniment remarcabil, susținut de Societatea cultural-istorică „Mihai Viteazul” Ploiești, aflată la cel de-al 151 monument realizat, majoritatea acestora fiind amplasate în România și Republica Moldova, dar și în numeroase alte țări. Este vorba de bustul ing.Anghel Saligni (realizat din bronz de sculptorul George Dimitriu), constructor și vizionar al industriei petroliere românești, monument amplasat în fața impunătorului sediu al „Conpet SA” din orașul aurului negru.

Evenimentul este un omagiu adus activității marelui inginer român Anghel Saligny, unul dintre întemeietorii ingineriei românești, care a contribuit la dezvoltarea industriei petroliere din România.

La ceremonia de dezvelire a bustului au participat înalte personaltăți centrale și locale, precum și un numeros public, in majoritate din industria petrolieră. Toí cei prezenți la eveniment au încins apoi Hora Unirii în jurul bustului, după care au fost iinvtați să participe la o sesiune de comunicări.

Anghel Saligny a fos un inginer și constructor de prim rang, premergător mondial al științei construcțiilor metalie și de beton armat, realizator de numeroase invenții și soluții unice în priectarea podurilor (vezi podul peste Dunăre de la Cernavodă) și construcțiilor industriale, remarcabilă fiind și prin contribuția sa majoră la dezvoltarea industriei petroliere românești. Proiectul primei conducte de transport al petrolului, inițiat de el, a făcut posibil ca, după 12 decenii și 4 generații de petroliști, România să dețină, astăzi, un sistem de transport alcătuit din 3800 km de conducte, care traversează 24 de județe, cu o capacitate de transport de 27,5 milioane to/an.

„Ceremonia de astăzi, marcată prin dezvelirea bustului ing. Anghel Saligny, în fața sediului nostru, este un gest firesc al actualei generații de petroliști, in semn de înaltă recunoaștere a meritelor și contribuției sale la dezvoltarea și afirmarea industriei petroliere naționale. Viziunea sa, aceea de a construi conductul albia prin care petrolul să curgă, ziua și noaptea, de la izvorul lui până la Cernavodă și Constanța, marchează începutul istoriei de 116 ani de transport al țițeiului prin conducte”, a menționat, în cuvântul său, Liviu Ilași, director general al „Conpet SA” Ploiesti.

Articolul precedentCREAŢIA PICTORULUI CATUL BOGDAN SUB SEMNUL EVOCĂRII
Articolul următor27 ianuarie, Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului
Ioan Popescu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com