„Că tăt Bănatu-i fruncea!”…

0
34

„Hasta la Vista, baby!”…
Imaginea generală despre jurnaliştii români din Spania cărora, indiferent de specializare le este rezervat termenul de ziarişti, este reprezentată de ani buni, doar de trei-patru nume. Unii îi plac, alţii îi desconsideră, dar nu cred să fie român care să rămână indiferent la ceea ce aceştia au de spus. Sună sec, dar astfel de personaje nasc reacţii.

Atunci când îl citim pe Cornel Drinovan, acesta devine de multe ori viral, subiect de discuţie pentru a doua zi. Încrâncenarea cu care tratează orice subiect, transformă un biet caz de corupţie sau incompetenţă într-o problemă de viaţă sau de moarte. Cornel Drinovan, este bănăţeanul care în 1998 a părăsit presa timişoreană, hotărât să schimbe oarecum mentalitatea pestriţă a românilor din ţara lui Cervantes. Cornel Drinovan este Cornel Drinovan. Adică ziaristul care dacă îţi place înseamnă că eşti un om întreg la cap. Este ziaristul care mai mult ca oricare alt ziarist român din Spania, adoptă poziţiile cele mai tranşante pe subiectele pe care le abordează, pe acelaşi ton pe care Arnold Schwarzenegger aruncă din vârful buzelor terminatoare „Hasta la vista, baby!”… Cornel Drinovan este un ziarist al albului care nu este negru şi al negrului care nu poate fi alb. Culoarea gri este o culoare inacceptabilă, confuză, care îmbie la cugetare. Cornel este ziaristul care nu te provoacă să gândeşti, ci să adopţi poziţii, să îţi alegi culoarea: alb sau negru. El nu gândeşte, scrie sau vorbeşte în culori. Curcubelul a fost inventat pentru poeţi şi pictori, nu pentru jurnaliştii cu misiune. Cornel Drinovan este luptătorul care loveşte cu toate săgeţile din dotare, fără să se întrebe dacă nu ar fi putut exista o altă soluţie, mai paşnică, mai griulie.

“Maneliştii condeiului”
În mica Românie a zilelor noastre din Spania, unul dintre sentimentele cele mai sincere şi curate este bucuria pe care ţi-o dă calea liberă obţinută prin nenorocirea altuia. Sunt prea mulţi cei care, atunci când cineva le stă în cale, când îi calcă pe nervi, când îi înfrânge în confruntările directe, îşi doresc să-l vadă pe respectivul dat afară sau ajuns la sapă de lemn... Presa românească din Spania se degradează moral, profesional şi a devenit fie un instrument de şantaj, fie unul de obţinut influenţă… Problema cea mare este că, presa a ajuns aici pentru că patronii de presă au avut tot interesul ca angajaţii lor să fie nişte oameni slab pregătiţi din punct de vedere profesional, pentru că aceşti oameni prost pregătiţi profesional sunt uşor de manipulat. Şi această situaţie a fost acceptată cu bună ştiinţă de redactorii şefi care şi-au servit astfel interesele personale, indiferent că aceste interese încap în cuvinte ca: glorie, influenţă, bani, putere. Ei, redactorii şefi, ar fi trebuit să se înconjoare de oameni valoroşi nu de persoane care ori nu pot, ori le este frică să gândească singure. În adevaratul sens al cuvântului, nu prea avem jurnalişti în vârful publicaţiilor româneşti din Spania. Iar acesta este unul dintre motivele pentru care ne îndepărtăm constant de public. În loc să facă ceea ce ar trebui prin natura ei, adica să informeze, presa preia uneltele politicienilor. În loc să informeze, se indignează. În loc să explice ce şi cum, acuză, uneori fără să discearnă, în stânga şi în dreapta. Un jurnalist care conduce o redacţie trebuie să gândească şi să aplice o strategie bazată în primul rând pe ideea de a satisface nevoia de informaţie a publicului. Pentru aceasta, trebuie să gândească realitatea în informaţii utile, relevante, interesante pentru cititor. Cornel Drinovan este, în opinia mea, unul dintre acei care gândesc realitatea în opinii şi atitudini. El nu este faimos pentru informaţiile pe care le aduce sau pentru modul în care abordează aceste informaţii, ci pentru opiniile şi atitudinile sale, pentru stilul în care le exprimă în editorialele sale. Cornel este şi scriitor şi jurnalist. Are un simţ al limbii remarcabil, o uşurinţă extraordinară în alcătuirea de fraze memorabile, lucru pe care îl recunosc şi cei mai aspri critici. Ceea ce îmi spune că, pe Cornel Drinovan poţi să-l iubeşti, poţi să-l urăşti, le poţi face pe toate odată, dar e greu să-l ignori. Ceea ce, într-o ţară a încrâncenaţilor, ar putea fi succesul unui editorialist.

Salutări Unchiului Sam…
Cornel Drinovan nu cunoaşte comunitatea românească din Stalele Unite dar este convins că românii sunt mult mai uniţi, mai aşezaţi şi toate acestea se datorează faptului că nu oricine a ajuns în ţara Unchiului Sam. Selecţia a fost şi este dură… Desigur, din România mamă nu au plecat doar academicieni, medici şi ingineri. Au fost şi oameni simpli, dar de o altă factură precum cei din alte ţări europene. Marea majoritate a celor pripăşiţi prin Spania sunt dintre cei care au plecat din ţară “încălţaţi cu şlapi şi după trei zile cu autocarul până în Méndez Alvaro, au renunţat la încălţări şi au devenit madrileni cu pantofi cu vârful ascuţit, haine moderne şi telefoane din care se ascultă la maximum, ultimele manele…” Scriitorul Cornel Drinovan a studiat îndeaproape comunitatea românească din Spania, viaţa de zi cu zi a românilor, nivelul lor de cultură şi civilizaţie, integrarea acestora în societatea spaniolă şi a aşezat totul pe hârtie în stilul lui unic. Prima carte, Paso doble este deja pe piaţă, iar cea de-a doua, Metehne româneşti în Spania, va fi lansată în foarte scurt timp, la editura Marineasa din Timişoara. Redactor şef de ziar, apoi director de revistă, scriitorul şi ziaristul Cornel Drinovan, întruchipează luptătorul neobosit a schimbării în bine a societăţii româneşti. Un luptător împotriva celor care doresc să distrugă arta, împotriva tuturor acelora ce încearcă să aducă la ruină cultura, împotriva tuturor acelora care doresc să distrugă educaţia şi copilăria copiilor noştri şi nu numai… Este luptătorul care face ravagii şi care semnalează ţinta pentru alţi luptători de elită în ale condeiului. Dincolo de aceste considerente, editorialele lui Cornel Drinovan din revista Origini, conţin multe adevăruri. Scriitorul_Cornel_Drinovan-SpaniaEl este, cel care oferă o pată de culoare presei româneşti din Spania. Un talent la scris excepţional, chiar şi atunci când scrie abjecţii. Originalitatea, încăpăţînarea, mitul, l-au propulsat pe un meritat loc I în clasamentul ziariştilor din Spania. Ca să apară altminteri, Cornel Drinovan, este de fapt astfel. Este vorba de ochii aceia încruntaţi care dintr-o dată se destind. Este vorba de expresia feţei în momentele acelea în care-l buşeşte râsul şi încă mai încearcă să se abţină, să facă pe seriosul… Este vorba de simpatie, arma secretă a unuia care poartă îndeobşte masca antipaticului de serviciu. Secvenţele acestea nu sunt o simplă raritate, o curiozitate, un capriciu de moment al celor doi corifei. Râsul lui Cornel Drinovan este un revelator, un turnesol, o roentgenogramă. Este o lanternă spre culisele obscure. Arma secretă a celui mai tenebros personaj din mass-media românescă din Spania, este umorul.

„Şî dac-un viac tu ci-i lăuda,
Să şcii, că şi atunşia,
Ca şi acu, ţ-oi arăta
Că tăt Bănatu-i fruncea!”