Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, susține Concertul extraordinar de Crăciun miercuri, 20 decembrie, de la ora 20.00, la Ateneul Român (str. Benjamin Franklin, nr. 1-3). Evenimentul se va desfășura sub bagheta dirijorului Constantin Grigore, având-o solistă pe Irina Sârbu.
În program vor fi lucrări din creația compozitorilor Leroy Anderson, Andrei Tudor, Johann Strauss, Johannes Brahms și Sabin Pautza, lucrări special alese pentru a transmite emoția și energia sărbătorilor de iarnă. Concertul va aduce în fața publicului bucureștean o colaborare inedită între Camerata Regală și îndrăgita solistă de jazz Irina Sârbu, un muzician cu o voce inconfundabilă. Pe scenă se va afla, de asemenea, Corul de Copii Radio, condus de maestrul Voicu Popescu, precum și pianista Magdalena Faur.
Gazda evenimentului, Marius Constantinescu, va însoți audiența în călătoria muzicală magică propusă de Camerata Regală.
Biletele sunt disponibile în reţeaua bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos. Mai multe detalii puteți găsi aici – https://www.bilete.ro/concert-extraordinar-de-craciun.
Concertul extraordinar de Crăciun este organizat în parteneriat cu BANCPOST și face parte dintr-o serie de proiecte și programe pe care Bancpost le-a sprijinit în mod activ de-a lungul timpului, cu scopul de a fi alături de tinerele talente și de a contribui astfel la promovarea culturii și artei în rândul publicului larg. Concertele de muzică de cameră – adevărate spectacole de sunet – propun incursiuni în operele unor compozitori celebri și nu numai, cu scopul de a aduce în atenția publicului muzica de calitate.
Informații despre muzicieni:
Dirijorul CONSTANTIN GRIGORE a beneficiat de îndrumarea unor maeştri recunoscuţi ai dirijatului: Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galati, Marek Pijarowski. S-a perfecționat printr-un stagiu de asistenţă la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (2011), sub îndrumarea maestrului Marek Janowski, şi ulterior (2012) la Bayrische Rundfunk şi Munchner Philharmoniker. A susţinut concerte la pupitrul formaţiilor muzicale mari, atât din ţară, cât şi din străinătate, şi a colaborat cu solişti de renume ai scenei muzicale internaţionale. De asemenea, este unul din membrii fondatori și dirijorul Cameratei Regale, alături de care a susținut numeroase concerte în Romania, Albania, Republica Moldova sau Polonia. În anul 2017 a fost invitat la pupitrul Filarmonicii Regale din Liege, unde a susținut o serie de 7 concerte în Liege (Sala Filarmonicii), Bruxelles (Bozar), Ath, Ottignes și Namur.
Cariera IRINEI SÂRBU s-a construit vreme de 14 ani pe câteva baze solide: o formație de pianist clasic și una de actor profesionist, un talent autentic șlefuit la școala celebrei Anca Parghel, o imaginație debordantă și o dezinvoltură proprie doar artiștilor care, după ani și ani de muncă, au ajuns să fie siguri că au ceva cu adevărat original și valoros de spus. Vocea Irinei Sârbu a fost ascultată și aplaudată în concerte în țară și străinătate – Spania, Italia, Germania, Cehia, Franța, Belgia, Austria, Portugalia, Statele Unite ale Americii. Pe lângă repertoriul standard de jazz, vocalista excelează astăzi într-un gen cu totul aparte, cel de etnojazz, dovadă cele doua CD-uri “World Symphony” și “Ethnotic Project” – cel din urmă declarat cel mai bun disc de etnojazz al anului 2015, la nivel național. Ceea ce o reprezintă, evidențiază și individualizează pe Irina Sârbu, în contextul vieții muzicale românești și nu numai, este culoarea specială a vocii, timbrul inconfundabil, prestanța și eleganța prezeței scenice.
CAMERATA REGALĂ a fost fondată în 2009 și se află sub patronajul Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Ansamblul a colaborat cu personalități marcante din peisajul muzical precum dirijorii Cristian Măcelaru, Frans Helmerson, Pierre Vallet, Sabin Păuța, Jin Wang, Enrique Garcia Asensio, Cristian Mandeal, Wolfgang Doerner, Horia Andreescu, violoniştii Mihaela Martin, Rony Rogoff, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Ioana Goicea, Rebekka Hartman, sopranele Nelly Miricioiu, Irina Iordăchescu, contratenorul Florin Cezar Ouatu, pianiștii Elizabeth Sombart, Valentin și Roxana Gheorghiu, Andrei Licareț, Roberto Plano, flautiştii Ion Bogdan Ştefănescu, Matei Ioachimescu. Datorită nivelului artistic ridicat au avut șansa de a evolua în cadrul unor evenimente prestigioase: Festivalul Internațional George Enescu și Festivalul Internațional “Sergiu Celibidache”. În anul 2014, la 5 ani de la înființarea ansamblului, Camerata Regală a fost decorată cu medalia “Regele Mihai al României” pentru înaltul profesionalism cu care își desfășoară activitatea concertistică.
Organizator: Asociația Culturală Radu Chișu
Concert recomandat de RFI România
Partener principal: BANCPOST
Parteneri: Filarmonica George Enescu
Parteneri instituționali: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Poșta Română, BILETE.RO, Qwellman, Way Media, Ella Traveland, Asociația Elite Art Club Unesco, Jeunesses Musicales Romania, statuidedaci.ro
Parteneri Media: The Art of Living, life.ro, societatesicultura.ro, Bucharest City App, intervio.ro, iqool.ro, autentici.ro, LiterNet