Totul fusese minuţios pregătit cu zeci de ani, în urmă. De tinerii profesori universitari Patraşcu, Dumitraşcu, Cătălin-Latina, Emil cu Latina lui, Cătălina, Beşteliu, Trăistaru… Şi cei care se mai ştiu şi ei, învăţaţi de Piru. Fără de care nu ar fie existat Filologia. În formă Universitară. La Craiova. Decât iubirea. De fapt, nu e totuna… Ştiţi… Depinde şi cum iubeşti… ca un bădăran… cultura… sau ca un poet… ţărâna… A… că ea îmbrăca şi haina şi suflet de perechi… Nu e totuna… să compui cu acelaşi, sau cu opus, sentiment… învăţaţi şi de Ion Zamfirescu… Ei bine, fără ei nu ar fi existat, probabil, nici latină, nici limbile romanice, nici mitologia romană, nici greacă, la Craiova. Ar fi rămas, oare, numai Pelendava? Păi, te-ar fi lăsat? Toate muzele inspiraţiunii, din toate vânturile, să trăieşti liber, şi frumos, şi curat? La maximul potenţial de înfrăţire cu toate vârfurile, civilizaţiilor, că civilizaţiilor, dar să vedeţi până unde ajung rotaţiile… ascensiunile… levitaţiile… până unde nici nu aţi visat…
Bătrânii ştiau. Că vor urma – pe scenă Naţionalului – tot felul de secretari… Care mai de care mai secretoşi… să afirme sus şi tare, adevărul… La tot felul de ochi frumoşi… care să lase Naţionalul în infinită alergare după haine… Asta ca să nu spunem că pe pământ spiritul a ajuns în pielea goală… Şi Lumea, din ţară, şi din afară, să tot alerge după tot felul de taine… Foarte mari consumatoare… De mari deficienţe de elegantă, sensibilitate, frumuseţe, curăţie, şi bunătate, umană…
Şi atunci, au organizat o capcană… o Trapă… Nu una… dacă aţi şti câte există, şi au existat… l-au pus chiar pe Sorescu să scrie o piesă de teatru… în care fiecare actor mai-mai că nu poate să-şi joace partitura, pentru că tot cade, pe scenă… ba într-o trapă… ba în altă…
Credeţi că azi, când am dat ochii cu familia Dumitrascu, am fost scutit de una? Cât obada Carului mare, cu stele, al lui Obedeanu? Tocmai când mă minunam cum de ţuţuroiul din mijloc, secat, la ultima vizitare, laolaltă cu celelalte, îşi dăduse drumul? Şi în juru-I, numai gunoaie… Astea fuseseră puse acolo de pe vremea lui Piru… Zamfirescu… Beşteliu… Şi aşa mai departe… Ei le aruncau, ca nişte mari simţiţi ai neamului, acolo, cu bună intenţie… lasă… că vin studenţii noştri… când vor fi profesori… Cu elevii lor… Şi or să le vadă… Şi or să se mire… oare cum se spune, în latină, fondator? Oare, ce înseamnă, în romana, Obedeanu? Oare, cum se spune, în trei limbi, fântână? Şi care o fi fost, oare, cea mai veche meserie, pe un pământ, plin de lavă? Aceea de nevăzător? Sau aceea de neştiutor?
Şi or să se mire studenţii de ieri… profesorii de azi… cu toate generaţiile care vor veni după ei… Oare, de ce nu avem, la noi, aici, în Craioviţa, în fiecare scoală, din Goltenia, din ţară, măcar un balon, că sala de sport?
Dar răspunsul nu îl ştiu nici eu… poate pentru că atunci când baltă este plină de peşte, nu este nici timp, şi dacă nu există nici el, nu există nici bani, pentru cazmale, lopeţi, greble, găleţi, saci, şi pâlcuri, pâlcuri, de elevi, care să tot facă curat… După Obedeni… Şi după nişte învăţători… Şi după nişte profesori, chiar… mai mici decât ei… că după nişte actori, uitaţi-vă şi dv…
Nu mai ai nici în ce să le dai foc…
E… odată, era uşor…
Aveai tomberoane de metal…
Adunai tot ce jucau ei, cu ei, pe afişe, cu tot, şi le dădeai foc… cu toate deşeurile lor, care ard… nu înfloreau mari staţiuni de gunoi… pentru marii eroi… civilizaţi…
Dar asta era odată… când – de atâta economie, ca să satisfacă Lumea înalt civilizată şi Bogată – şi Latină era tăiată… şi atâtea erau tăiate… din dragoste… din arta… numai viaţa nu era tăiată…
Acum, să vedeţi dragoste revărsată…
Se taie Planeta toată…
Ca să se pună prostia şi mojicia în frunte… în masă… roata după roata…
A cui o fi, oare, fântâna Obedeanu, din Craiova?
Că Obedenii nu mai au decât de privit, oda bucuriei…
Eu cred că admiră capcana lui Piru, Zamfirescu, şi Beşteliu…
Ştiu… Veţi spune… cui podest, o fântână curăţată, că în Fata moşului cea săraca, şi fata babei, când astăzi, atâta apă curge pe gratis, de la fântâna romană? În ţara toată? Aceasta-I întrebarea…
Că dacă apa ar fi gratis, ar fi şi ea, arsă, toată…
Vedeţi ce înseamnă să fii filolog, de profesie?
Nu poţi să faci nici un calcul.
Doar să îţi iei salariul… Dacă ajungi, şi pensia…
Pentru eternitatea predată…
————————————
Cu deosebit respect,
Liviu Florian JIANU
28 martie 2016
Craiova
