Mass-media de la noi și din toată lumea astă prostită și ticăloșită, se dă peste cap să ne încredințeze (doar teoretico-ideologic, nicidecum faptic) că noi, românii și alte popoare, ieșite în urmă cu peste trei decenii din universul concentraționar al bolșevismului (parțial marxist, integral leninisto-stalinist), am fi acuma beneficiarii democrației și libertății de tip occidental.
De ce „de tip occidental”? Pentru că, mai înainte de sfârșitul celui de-al doilea război mondial și, potrivit detestabilelor înțelegeri dintre cele trei mari jigodii (Roosevelt, Churchill, Stalin) privind sferele de influență (anglo-americane și sovietice), nu numai România, ci întreaga Peninsulă Balcanică (mai puțin Grecia), Europa centrală (mai puțin Austria) și o însemnată parte din Europa nordică (Polonia, Estonia, Letonia, Lituania) au cunoscut, vreme de aproape cinci decenii, jugul de fier al Moscovei și al dictaturii proletariatului, jug instaurat de I.V. Stalin și ciracii lui, întreținut de urmașii săi (cu excepția lui Mihail Gorbaciov) și de sculele alogeno-naționale. Culmea abjecției în acest experiment istoric a fost cunoscută pe meleagurile noastre, prin întinsa rețea de pușcării politice (Pitești, Gherla, Aiud, Poarta Albă, Târgu Ocna, Malmaison, Jilava, Craiova, Râmnicu-Sărat, Sighetu Marmației etc.), prin Canalul Dunărea-Marea Neagră, bandele de torționari (îndeosebi alogeni cu rang politic sau ofițeresc – evrei, unguri, secui, ruși,bulgari, țigani) și, desigur, prin atrocele program de reeducare, demarat politic de sinistrul securist Alexandru Nicholschi (Boris Grünberg) la închisoarea din Pitești și pus în practică de fiorosul Eugen Țurcanu, apoi aplicat și în alte închisori din România.
Astăzi, după referențiala întâlnire de la Malta (ce mi-i Yalta pentru unii, ci mi-i Malta pentru alții!) dintre George Bush senior, președintele Statelor Unite, și Mihail Gorbaciov, liderul sovietic, respectiv în urma aranjamentelor cu bătaie lungă dintre cei doi mahări planetari, nu numai că bolșevismul rusesc și european a primit o atare lovitură politică sub centură, încât de îndată, dar nu pretutindeni și pentru totdeauna (dovadă sfidătoarea continuitate a celui chinezesc și nord-coreean, la întrecere cu neomarxismul de sorginte occidentală), o consistentă parte a lumii a luat-o, în preajma mileniului trei, pe calea postcomunismului: Uniunea Sovietică s-a dezmembrat, Iugoslavia așijderea, cele două Germanii (separate fizic și ideologic de zidul Berlinului) s-au unit peste ruinele acestuia, iar celelalte popoare, sătule până peste cap de marxism și variantele lui naționale (aceeași Mărie, dar cu altă pălărie), de activiști, securiști, milițieni, anchilozatele mecanisme ale economiei ultracentralizată și dezumanizanta triadă foame-frică-frig (îndeosebi pe meleagurile noastre), au început să se îndoape de zor cu democrație și libertate occidentală, fără să mai ia aminte la avertismentul lui Jean-Paul Sartre (vulgul din neștiință, „elita” din calcul politic și interes material) cum că suntem cu toții „condamnați la libertate”.
Cu toții, dar în primul rând aceia care, recent ieșiți din lagărul bolșevic, băgau cu polonicul în ei demonocrație (la noi din cea originală) și libertate aparentă, adjudecate și întărite de gașca alogeno-moscovită a lui Ion Iliescu (alde Silviu Brucan/Saul Bruckner, Petre Roman/P. Neulander, Nicolae Militaru, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu/Imre Asztalos și mulți alții), la început prin ruinătoare măsuri fesenisto-populiste (cumpărarea locuințelor ceaușiste pe bani de nimic – câteva lefuri, desființarea părților sociale și, din această cauză, decapitalizarea industriei, aberanta reducere a săptămânii de lucru la cinci zile, fapt care a încurajat nemunca și inflația), puțin mai târziu prin agresiuni și crime de felul mineriadelor.
Mă rog, unii (ciocoii și beneficiarii postdecembrismului) pot să invoce șubredul motiv că societatea românească de la acea vreme era încă amețită de pe urma discutabilului succes al Decembriadei (cică revoluție), că a greși este omenește (atenție, din totdeauna greșelile politice distorsionează milioane de destine!) și că nicio cârmuire nu numai că nu poate, dar nici nu vrea să se sustragă de sub paralizanta influență a isteriei naționale, pentru că – spun cei în cauză – ar fi anistorică și condamnată la grabnică dispariție, iar noi ceilalți spunem că apele tulburi ale istoriei sunt cele mai prielnice nu numai pentru pescuitul politic…
Sigur că da, toate cârmuirile vrednice și patriotice trebuie să priceapă cursul evenimentelor (de exemplu, prăbușirea bolșevismului în anii ’90 ai secolului trecut) și, cu întreaga lor capacitate, să acționeze în folosul concetățenilor și a țării pe care pretind că o reprezintă, cârmuiri rezultate mai puțin prin neconcludentul vot al alegătorilor și mai mult (de fapt în chip decisiv) prin vrerea globaliștilor, via marile cancelarii ale lumii, și a serviciilor secrete subordonate lor. Nicidecum ca toți ăștia (președinți, guvernanți, aleși, funcționari fără obraz) să fie plătiți regește din banul public, căci toată bătălia politrucianistă se dă (de regulă la noi) pentru înfruptarea lor din buget, iar după înșfăcarea puterii aparente prin promisiuni deșănțate, minciuni sfruntate și pomene nemascate, să se pună – direct sau indirect (prin intermediul șefilor, diplomaților și europarlamentarilor) – în slujba străinilor: guverne și indivizi influenți (Geoge Soros, Bill Gates și alții), trusturi, răhățoase organisme internaționale (OMS, FMI etc.) și organizații supranaționale (Uniunea Europeană, NATO).
De altminteri, cu toții știm că, de peste trei decenii, aleșii și cârmuirile noastre asta au făcut, asta fac și – după toate probabilitățile – asta vor continua să facă: să fure cu legea în mână și să vândă/închirieze/privatizeze tot ce mai mișcă în țara asta pusă pe butuci (pentru ei comisioane substanțiale, pentru statul eșuat cele mai mici redevențe), așa încât neam de neamul lor să o ducă, aici sau pe alte meridiane, mai ceva ca-n sânul lui Avraam.
Dar nu numai la noi, raiul tuturor răufăcătorilor interni (de la consilieri comunali până la primul om în stat) și externi (de la găinari până la marii tîlhari), se întâmplă astfel de mizerii, deoarece nu există nicăieri în lumea asta societăți perfecte, chiar dacă statul Bhutan, de pildă, are un minister al Fericirii (așa ceva pe meleagurile noastre ar fi realmente de râsul curcilor). Dar, mă rog, câte popoare se pot compara cu românii postdecembriști la frecvența și densitatea „descurcărelilor” de tip infracțional ?!…
Nu-i așa că dementul de Vladimir Putin și sadicul de Kim Jong-un, mai nou prieteni la toartă (Coreea de Nord, săracă lipită pământului, cică ajută Rusia să poarte războiul nimicitor împotriva Ucrainei!) nu puteau să lipsească din lumea asta tot mai imbecilizată (vezi penultimul loc ocupat de elevii României „educate” la testele PISA) și de-a binelea cu gaibaracele în sus? Păi da, căci după generalizarea lor (prin războaie, foamete, droguri, sodomie, ipocrizie, minciună, cruzime, ură, necredință), prostia și ticăloșia se banalizează, adică sunt detectate și condamnate de tot mai puțini pământeni onești și cu discernământ.
Sighetu Marmației, George PETROVAI
21 dec. 2023
