În revista „Caiete de antropologie istorică“, publicată de Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, sub îndrumarea prof. univ. dr. Toader Nicoară, am găsit un text extrem de incitant, intitulat „Parcurile şi terasele Palatului Peleş în timpul Regelui Carol I al României”, text semnat de Oana Elena Badea.
Este, de fapt, o istorie despre modul în care a fost construit acest Castel, început în 1873 şi conceput astfel încât să fie o reşedinţă de vară, ca proprietate privată, a Familiei Regale, dar şi reprezentativă pentru România, atât ca fumuseţe arhitecturală, cât şi ca funcţionalitate.
Ideile Regelui Carol I şi ale Reginei Elisabeta au fost înţelese pe deplin de arhitecţii Johannes Schulz şi Karel Liman, dar mai ales de prof. arh. Wilhelm von Doderer, cu toţii aduşi din străinătate. Apoi au mai fost aduşi pe acest vast şantier, deschis într-un peisaj extrem de frumos, dar şi dificil ca relief, de la „Piatra Arsă”, peste 300 de muncitori: italieni – zidari –, români – pentru terasamente –, salahori albanezi şi greci, germani şi unguri – ca dulgheri –, cehi – cioplitori în piatră –, turcii – care făceau cărămida; iar francezii desenau şi englezii măsurau, autoarea articolului citat specificând că şantierul era un fel de Babilon unde oamenii vorbeau în zece limbi şi numeroase dialecte, în care muncitorii şi cântau sau, deseori, oamenii se certau. Era un şantier pe care mişunau numeroşi cai, boi şi bivoli, căruţe încărcate sau goale. Totul ne apare ca un furnicar, după cum ne face să ne imaginăm autoarea.
Castelul a fost împodobit apoi de decoratori prestigioşi din epocă, precum Wilhelm von Doderer, munca pe şantier fiind cordonată după planurile acestuia, aduse din Hamburg, dar aici şi-au adus contribuţia şi August Bembé din Meinz şi Bernhard Ludwig din Viena.
Redăm în final un fragment din cuvântul Regelui la inaugurarea şantierului: ”În acea zi – 10 august 1875 – Noi, Carol de Hohenzollern, Domn al Românilor, în al treizeci şi şaselea an al naşterii Noastre, dimpreună cu Elisabeta Doamnă, scumpa mea soţie, şi cu ajutorul Celui a tot Puternic, am pus temelia Castelului Peleş ca moşie a noastră, la ,,Piatra Arsă”, în vecinătatea sfintei mănăstiri Sinaia, zidită la anul 1695 de către Spătarul Mihai Cantacuzino (…). În acelaşi an s-a început şi construcţia drumului de fier ce va lega Ploieşti cu Braşovul, pe valea Prahovei”.